Design AirPods Pro 2

La capitolul design, diferențele sunt minime, iar un ochi mai puțin antrenat ar putea confunda cu ușurință cele două generații de căști. Carcasa a primit un slot unde poate fi agățat un șnur și un difuzor care permite găsirea mai ușoară în cazul în care o pierzi, iar chip-ul Apple U1 permite o localizare mai precisă. Noua carcasă se încarcă prin portul Lightning, pe orice încărcător Qi wireless, pe MagSafe și chiar pe un încărcător de Apple Watch.

Căștile în sine arată la fel, însă senzorul detectează doar pielea de data aceasta, așadar dacă le pui pe birou, nu vor începe să cânte. Am observat că AirPods Pro 2 se conectează mai repede și mai consistent față de prima generație atunci când le pun în urechi. De asemenea, dacă ai nevoie de dopuri mai mici, AirPods Pro 2 vin cu o pereche XS în pachet, iar acestea sunt compatibile și cu prima generație. Confortul este absolut identic, deci dacă cele vechi îți stăteau bine în urechi, nu o să ai emoții.

Cum se aud AirPods Pro 2

Odată ce le-ai pus în ureche vei observa că anularea zgomotului este mai bună, semnificativ mai bună. Aici îmi doream de fapt ca Apple să îmbunătățească noile căști și pot spune că într-adevăr acestea anulează mult mai bine decât prima generație, indiferent de mediul în care te afli. În continuare, ele funcționează cel mai bine când te afli într-un loc cu zgomot de fundal constant, fără voci sau zgomote bruște.

Astfel, motorul autobuzului, șinele de tramvai, scările rulante sau un ventilator dat foarte tare vor fi anulate complet, în vreme ce vocile și zgomotele neașteptate, precum sirenele ambulanțelor sau râsetele, vor fi atenuate. Atenuarea este mai puternică decât la modelul anterior, iar senzația de ureche înfundată nu mai este la fel de pronunțată.

Transparența a fost și ea îmbunătățită, în sensul în care zgomotele puternice, precum sirenele de poliție de exemplu sau muzica dată foarte tare ar trebui să fie atenuate pentru a reduce disconfortul, însă nu am simțit o diferență semnificativă aici. În ce privește gesturile, AirPods Pro 2 suportă acum și controlul volumului cu un swipe pe oricare dintre cele două căști.

Mișcarea este intuitivă și vine însoțită de un feedback sonor atunci când este activată. Autonomia căștilor a primit, de asemenea, un upgrade, iar acum avem 6 ore de autonomie față de 4 ore și jumătate la prima generație, iar cu tot cu carcasa, timpul declarat de ascultat muzică este de 30 de ore, față de 24 la AirPods Pro 1.

Personal, nu am observat o îmbunătățire în acest sens, pentru că nu obișnuiesc să le port mai mult de o oră, cel mult o oră și jumătate între ascultări. Un alt bonus foarte util este faptul că autonomia căștilor și a carcasei este vizibilă în permanență pe telefon fără a fi nevoie să deschizi carcasa.

La capitolul sunet, căștile se aud într-adevăr ceva mai bine, dar depinde foarte mult de ce tip de muzică asculți. Eu am sesizat diferențe doar în ce privește bass-ul, acesta fiind mai puțin tăios față de prima generație de AirPods Pro. Microfoanele sunt aproape identice cu cele de pe prima generație din ce am înțeles de la interlocutori, ceea ce este foarte bine, pentru că AirPods au în general unele dintre cele mai bune microfoane de pe orice pereche de căști.

Merită să îți cumperi AirPods Pro 2?

A doua generație de AirPods Pro vine la același preț de lansare cu prima generație, ceea ce este bine, având în vedere îmbunătățirile. La cei 1.399 de lei, consider că merită cumpărate doar dacă este prima pereche de AirPods Pro pe care ți-o achiziționezi. Dacă ai deja prima generație de AirPods Pro și ești mulțumit de ea, nu are rost să faci upgrade-ul, decât dacă îți dorești ceva mai mult de la ANC, sunet sau autonomie.