Design Huawei Mate X6

Telefonul are 239 de grame, deci un pliabil relativ ușor din punctul meu de vedere. Închis are 9,9 milimetri, o grosime excelentă, se simte un pic mai gros decât un telefon obișnuit, dar intră în buzunar cu ușurință, deși rămâne un terminal destul de înalt și pe alocuri alunecos, dacă ai un buzunar mic. Deschis are o grosime de doar 4,6 milimetri.

Ca design, intră în linia pliabilelor din ultima vreme, subțiri, elegante, care transmit mesajul prețului pe care-l au. Modulul camerei este mare, într-o formă hexagonală, iar spatele este dintr-o imitație de piele care-mi place mult, continuată și pe carcasa suplimentară cu care vine în pachet. Fie că e negru sau roșu, telefonul este foarte bine conturat de tușe de argintiu sau auriu, care denotă eleganță.

Tușele acestea de argintiu sau auriu sunt continuate și pe balama, una mai subțire ca în trecut cu 12%. Huawei a venit cu tehnologii noi în balama, probabil cel mai complicat task al unui telefon pliabil, ceea ce permite o pliere perfectă, astfel încât în momentul când este închis să fie la un unghi perfect.

Telefonul are rezistență la apă, nu și la praf - IPX8. Pentru mine Mate X6 continuă seria Pura 70 Ultra, dar cu un modul de cameră mai tradițional, cu o greutate cu care te obișnuiești și cu o subțirime care îl face foarte ușor de purtat în buzunar. Dacă te întrebi dacă pe ecranul deschis se vede acea crevasă la mijloc ea este din ce în ce mai puțin vizibilă, dar cel mai important, dincolo de cum se vede, e că ecranul se simte plat. Un amănunt care mi s-a părut nu neapărat de dorit e amplasarea butonelor de volum. E un telefon cu o orientare înaltă și aș fi simțit nevoia ca butoanele de volum și de oprire să fie mai jos. Am apăsat de multe ori pe butonul de blocare în loc să dau volumul mai jos, așa cum mi-aș fi dorit. Înțeleg că probabil nu era loc pentru a fi amplasate mai jos, dar dacă nu ai o mână uriașă, s-ar putea să ți se pară ciudățică amplasarea.

Performanță tehnică

Huawei Mate X6 vine cu procesorul Kirin 9020 de fabricație chinezească, care are conexiune 4G. Nu vei afla asta din materialele de marketing, dar am căutat eu pentru voi. E procesorul oficial al seriei Mate tradiționale, care nu s-a lansat în România însă și e evoluția procesoarelor Kirin. E mai puternic decât cele anterioare, construit tot pe 7 nanometri. Este acest procesor comparabil cu Snapdragon sau Mediatek? Aș zice că nu încă, însă în activitatea de zi cu zi pe care o ai pe un asemenea telefon nu vei simți diferențe. Atât în browsing, filmare, fotografiere, totul a fost cursiv, meniurile funcționează excelent și fără întreruperi.

Ce nu este - nu e un telefon de gaming și nu e un telefon care să bată recorduri în testele sintetice, dacă vei crede în acelea. Ba chiar în teste sintetice e chiar foarte slab, dar cumva realitatea de folosire e cu totul alta. E stabil și nu se încălzește în mod extrem, mai ales că Huawei a dotat telefonul cu o structură de disipare îmbunătățită pe bază de grafen care crește eficiența răcirii cu 30%.

La nivel de performanță, eu m-am jucat Real Racing 3 pe el, ca să testez procesorul. Deși cu ecranul deschis nu e cea mai bună experiență, nu din cauza Huawei, ci din cauza EA Sports care nu a optimizat jocul ăsta superb pentru un ecran mare, jocul funcționează fără întreruperi, la un frame rate mai mult decât acceptabil. Clar nu e un telefon de gameri, hai să fim serioși. Dar e un telefon de multitasking. Poți să stai pe social media, să te uiți la un tabel, să dai un mail în același timp și va funcționa rapid și fără întreruperi. E un flagship și cred că Huawei compensează bine neajunsurile în cifre ale procesoarelor cu optimizare.

Ecranul copertă are 6,45 inci dimensiune, cu o orientare lungă, rezoluție 2440 pe 1080 de pixeli și rată de refresh de până la 120 de Hz, cu luminozitate maximă de 2.500 de niți și PwM dimming la 1440 de Hz pentru a proteja ochii la schimbarea luminii. De asemenea, display-ul e protejat de sticlă Kunlun Glass de a doua generație care asigură rezistență suplimentară.

Ecranul interior are 7,93 inci, rezoluție 2440 x 2240 de pixeli și rată de refresh de până la 120 de Hz, cu luminozitate maximă de 1.800 de niți.

Nu am simțit nicio problemă în soare cu cele două ecrane, luminozitatea este excelentă, culorile sunt bine saturate, poate mai mult decât îmi doresc în mod normal, dar e o coloristică ce poate plăcea mai multor persoane. Eu personal sunt adeptul culorilor mai mate pe telefoane.

Bateria este de 5.110 miliamperi și se încarcă pe fir la 66 de wați cu Huawei SuperCharge și la 50 de wați wireless cu un încărcător compatibil. La nivel de autonomie, în folosirea cu 4G și WiFi am obținut o zi și câteva ore, ceea ce nu a ieșit din tipare, dar nici nu a dezamăgit. E un telefon care te duce ușor de dimineață până seară la muncă, urmărind clipuri pe YouTube, filme pe Netflix sau navigând pe internet.

Software - cum funcționează și de ce ai nevoie de microG și GBox?

La nivel de software Huawei Mate X6 vine cu sistemul de operare EMUI 15, adaptat pentru pliabile, pentru că are o varietate mare de funcții de multitasking și câteva aplicații care sunt foarte bine optimizate pentru folosirea pe ecranul mare.

Ce descoperi pe acest telefon? În principiu modelul e același ca pe alte dispozitive Huawei. EMUI vine cu o serie de aplicații preinstalate, dar și cu multe sugestii de instalare. Deci ia 10 minute ca să golești lucrurile de care nu ai nevoie. E un sistem de operare pe care îl cunoști deja și nu se diferențiază major de Android sau de iOS, este curat la nivel de pictograme și meniuri, odată ce treci de partea inițială.

Când folosești telefonul închis, atunci ai un Huawei obișnuit, cu aplicațiile care funcționează excelent, dar atunci când îl deschisi poți alege ori să ai aplicațiile întinse pe tot ecranul mare sau să-l organizezi ca și cum ai avea două ecrane, alegerea mea de fiecare dată pentru că mi se pare că pot să fiu mai productiv așa și să-mi aranjez ecranul mai ușor. Practic, o jumătate de ecran păstrează organizarea ecranului copertă, iar cealaltă jumătate e încă o pagină de aplicații.

E un Huawei, deci pentru a putea să folosești toate aplicațiile trebuie să intri în AppGallery, adică magazinul de aplicații al producătorului și să descarci de acolo GBox și MicroG. Aceste două aplicații permit instalarea fără probleme a tuturor aplicațiilor Google sau care sunt disponibile doar în Google Play. MicroG e o scurtătură ce permite ca odată instalată o aplicație Google, celelalte să primească același tratament. Iar GBox îți permite să accesezi Google Play ca și cum ai avea un telefon normal cu Android și să instalezi ce vrei de acolo. Tot ce merge pe Android normal merge și aici odată ce ai Gbox. Realist, în momentul de față e foarte ușor de folosit un Huawei.

Fiind un pliabil, am avut întrebări legat de optimizarea aplicațiilor. Cum va merge o aplicație pe ecranul copertă, cum va merge pe cel de tabletă? Toate aplicațiile pe care le-am instalat sunt cele pe care le am pe telefonul meu personal și optimizarea este bună. De la Facebook, Messenger, WhatsApp, Telegram, TikTok, au funcționat ori pe ecranul integral, ori în cazul TikTok pe 2 treimi din ecran centrat. Am folosit și Waze și Google Maps, dar și aplicații de streaming cum sunt Netflix, Max, YouTube. În cazul acestora, funcționarea a fost perfectă, doar cu mențiunea că forma actuală a pliabilelor nu este una perfect adaptată. Adică ai un teritoriu de vizualizare comparativ cu un telefon obișnuit de 6,8 inci, pentru că ecranul mare este mai înspre pătrat decât spre dreptunghi.

Am întâlnit însă o mică dificultate aici pe care nu am avut-o la Huawei Nova 13 Pro. Nu știu dacă am fost eu prost sau e ceva în optimizarea lui Mate X6 care va fi rezolvat cu o actualizare. Există două lucruri mari și late care îmi provoacă un mic oftat la Huawei. Nu poți avea plăți mobile pe el, dacă vrei să faci asta, iar eu fac. Deja știam și de pe Nova. Dar o problemă mai puțin menționată e că uneori e dificil să pui două conturi de mail pe care le ai pe Gmail. Eu am mailul meu personal și adresa de muncă pe bază de Gmail. Adresele noastre de start-up.ro și Technolust au în spate un server Google. Și deși am putut instala Gmail și să-mi folosesc adresa personală, cea pe care o am în Google Play, am putut adăuga adresa de start-up.ro fără să o pot sincroniza vreodată. E ceva acolo ce nu am reușit eu să fac bine, pentru că pe Nova 13 Pro mi-a ieșit, dar aici am simțit-o ca pe o lipsă. Și am folosit mai multe aplicații de mail, dar nu am putut să-mi sincronizez mailul de muncă de pe Gmail. Dacă aș fi avut probabil un mail pe Outlook sau un alt server, ar fi funcționat, dar e bine de luat în calcul.

Altfel, nu am avut probleme ca aplicațiile să nu funcționeze când pliam telefonul, notificările au venit la timp pentru toate aplicațiile și mi-am replicat Androidul fără probleme. Rămân cele două mici lucruri pe care mi-aș dori să le rezolv.

Cameră foto și video

Tehnic vorbind avem un sistem de camere extrem de potent atât pentru claritate, cât și pentru coloristică. Huawei mereu a venit cu un mix de hardware și software intens pe camere. Poate să-ți placă sau nu, pentru că procesarea poate fi intensă și culorile să fie intensificate, dar Huawei Mate X6 ia ce e mai bun de la familia de telefoane Huawei.

Avem o cameră telefoto macro de 48 de megapixeli cu F/3.0, o camera de 50 de megapixeli cu deschidere variabilă de la F/1.4 la F/4.0, ambele au stabilizare optică. Mai avem o cameră de 40 de megapixeli ultrawide cu F/2.2 și o cameră ultra chroma, adică un senzor cu 1,5 milioane de canale spectrale care ajută la identificarea corectă a culorilor. Acest lucru se vede dacă scazi din intervenția software și culorile devin foarte naturale, în mai multe condiții de lumină. Camera de selfie e un 8 megapixeli cu F/2.2 și un 8 megapixeli cu F/2.4, ceea ce permite și fotografii mai wide cu camerele din spatele ecranului copertă.

Ce am descoperit folosind telefonul acesta e că are o cameră spectaculoasă, așa cum am văzut și la Huawei Pura 70 Ultra sau ca să vorbesc de adevărate legende, Huawei P60 Pro. Cel din urmă probabil că rămâne una dintre cele mai bune camere din istorie. Am folosit camera în condiții perfecte de lumină, dar și pe timp de seară și rezultatele au fost spectaculoase. Și nu mă feresc de cuvinte.

Camera de portret de pe Huawei Mate X6 scoate posibil unele dintre cele mai bune portrete din momentul acesta, cu un blur extrem de bine conturat, în diferite condiții de lumină, atât pe 1X, cât și pe 4X. Ba chiar 4X-ul mi-a plăcut extrem de mult pentru că-ți permite să te joci cu blurul într-un mod excepțional, fără să fii aproape de subiect. Veți vedea diferite imagini pe spate, dar calitatea încadraturii, a blurului, stabilitatea imaginii sunt impecabile. De asemenea, redarea culorilor este excelentă, chiar dacă am avut și zile când nu aveam foarte mult soare sau multă culoare în jur. În general am impresionat oamenii cu portretele de pe acest telefon. Ce mi-a plăcut în mod special, pentru că am avut și Samsung S25 Ultra cu noi în același timp a fost calitatea portretelor realizate pe lumină scăzută. Chiar dacă simți că există mai mult de lucru pentru software, pozele sunt stabile, fără să fie grainy. Posibil cea mai bună cameră portret în momentul de față.

De asemenea, cu ajutorul colegului meu Florin Cașotă m-am jucat și cu expunerea lungă. Aceasta trebuie folosită cu un trepied sau cu ajutorul faptului că fiind pliabil telefonul poate să funcționeze ca un propriu stand. Iar rezultatele sunt excelente când te joci cu light photography și painting. Probabil că imaginile cu focul expus lung au fost printre cele mai frumoase pe care le-am făcut cu un telefon până acum.

Telefonul focalizează rapid chiar și în condiții dificile, redarea culorilor e impresionantă și zona de moving picture care-ți permite să alegi un cadru dintr-o imagine este excelentă. Camera are și multiple exposure dacă vrei să creezi imagini spectaculoase care să transmită mișcare.

Per total, e o cameră excelentă atât pentru fotograful amator care nu vrea să intervină prea mult, ci vrea un terminal care să lucreze pentru el, dar și pentru cineva care vrea să umble profund la setări și să fie foarte manual în experiență.

Așadar, nu e un telefon pliabil pe care-l cumperi doar pentru productivitate și vine cu o cameră de generație anterioară, ci un cameraphone extraordinar care este și pliabil în același timp.

Preț și disponibilitate

Huawei Mate X6 are un cost tradițional pentru un pliabil de tip fold în momentul de față. 10.000 de lei sau 833 de lei pe lună pe Huawei Store, dar din momentul în care l-am folosit și dacă nu știam deja prețul, îmi dădeam seama că nu e un terminal care să joace jocul celor mai ieftine.

Ai și ofertă specială, bineînțeles în perioada asta. 10% reducere la telefonul cu 12 GB de RAM și 512 GB stocare. Poți să alegi varianta pe negru sau varianta pe roșu, ai fir în pachet, nu și cap de încărcare, și o carcasă care e foarte utilă pentru că are și un suport incorporat, ca să poți să te uiți la filme în avion. Pachetul promoțional include și un ceas Huawei Watch GT 4 de 41 de milimetri gratuit, o ofertă excelentă, pentru că acela costă 800 de lei în mod normal.

În momentul de față eu nu mai discut dacă telefoanele pliabile sunt scumpe sau ieftine. Realist vorbind orice fold începe azi de pe la 9.000 de lei dacă îl cumperi nou, așa că Huawei Mate X6 rămâne în această zonă. Ce am apreciat eu este camera foto care strigă din toți rărunchii faptul că e vorba de un Huawei - calitate a pozelor noaptea, expunere lungă, portrete minunate. Performanța în browsing e bună, dar rămân mici stângăcii de software pe care, de exemplu, nu le-am avut în mod surprinzător pe Huawei Nova 13 Pro dintr-un motiv sau altul.

Huawei Mate X6 mă face să zic că mă apropii din ce în ce mai mult de un pliabil, pentru că sunt mai confortabile de folosit și au toate caracteristicile de top deja existente. M-a apropiat, m-a apropiat mult, dar mai are puțin. Din punctul meu de vedere, dacă ești dispus să faci minimul efort de a dribla un pic prin ecosistemul Huawei cu microG și GBox pentru aplicații, atunci e posibil cel mai bun pliabil pe care l-am testat până acum. Dar tehnologia evoluează.