Vă anunțam în aprilie că producătorul chinez Infinix a intrat oficial pe piața din România. De cam două săptămâni testez Infinix Note 40, telefon de 1200 de lei. Înainte să intru în detalii legate de acest telefon vreau să adresez puțin negativitatea în jurul acestui brand. Am realizat un clip scurt de 1 minut în care prezentam acest nou brand de telefoane care a intrat în România și l-am publicat pe YouTube și pe TikTok, a devenit viral și împreună pe cele două platforme clipul a înregistrat peste 400.000 de vizualizări.

Mulți au apreciat clipul, dar și mulți au comentat și majoritatea au fost negative: telefoane de lumea a treia, că e vai de capul lui, chinezării, că au procesoare proaste și așa mai departe. Fraților, nu vă obligă nimeni să le cumpărați și tot timpul mai multe opțiuni sunt bune pentru consumatori.

Ce primești în cutie

Infinix vine cu o abordare interesantă, după părerea mea, cel puțin cu această serie Note și aduce lucruri pe care nu le vezi în această categorie de preț. De pildă, încărcarea wireless și încărcarea wireless prin magneți, similar cu ceea ce vezi pe iPhone. Da ce-mi trebuie mie încărcare wireless? Nu-ți trebuie dar e foarte convenabilă: nu-ți mai bați capul cu fire, cu încărcătoare, doar pui telefonul și se încarcă. E foarte util pentru birou, pentru noptieră. Carcasa cu magneți e utilă pentru încărcare wireless on the go. Eu am această baterie magsafe de la Anker cu care-mi încarc iPhone-ul atunci când călătoresc, doar o atașez și încarcă și funcționează și ca stand pentru telefon. Acum pot să fac asta și cu acest telefon care este de 4,8 ori mai ieftin decât un iPhone 14 Pro nou.

Un alt lucru care mi-a plăcut la Infinix este că merg împotriva curentului și oferă tot în cutie: încărcător cu fir, încărcător wireless, căști cu fir, carcasă. Tot ce ai nevoie este în cutie. Pretty cool.

Cât de performant este Infinix Note 40

Dar acum hai să vorbim aplicat despre Infinix Note 40. De obicei vorbesc prima dată despre design, însă aici simt nevoia să încep cu performanța deoarece mulți dintre voi la clipurile despre Infinix ați semnalat că procesorul Helio G99 Ultimate nu este suficient de performant. Da, nu rupe în testele sintetice și este posibil ca peste 1-2 ani de utilizare să nu mai fie suficient de performant, însă acum în cele două săptămâni de utilizare pot să spun că am fost destul de mulțumit de cum se mișcă, din nou, pentru un telefon de 1200 de lei. În testele sintetice a obținut cu 375 de puncte in 3DMark Wild Life Extreme, departe de telefoanele flagship cu peste 4500 de puncte. În Geekbench 6 am avut 732 de puncte pe single core si 1975 în multicore, din nou departe de punctajele telefoanelor de top cu aproape 2000 de puncte pe single core și peste 4500 în multicore.

În realitate, în browsing, navigare și utilizarea aplicațiilor uzuale precum messenger, cameră, Netflix se mișcă decent cu ușoare poticniri din când în când. Nu e ceva deranjant, cel puțin nu deocamdată, însă ar putea fi o problemă pe viitor. Dar asta este realitatea telefoanelor ieftine care nu sunt proiectate să țină mai mult de doi ani.

L-am testat în Brawl Stars, PUBG și Genshin Impact și se mișcă chiar ok. În Brawl Stars e smooth, iar în PUBG are 30 de FPS pe setări high și 40 de FPS pe setări smooth. Deci este mai mult decât jucabil, ca să zic așa. În Genshin Impact cam aceeași situație cu o fluctuație între 30 și 50 de FPS în funcție de ce se petrece pe ecran pe setări grafice lowest. Un beneficiu este că nu s-a încins deloc după un meci de 30 de min de PUBG. Deci gaming casual cel mult pe acest smartphone. O chestie mișto aici pe care am văzut-o de obicei la telefoanele de gaming este bypass charging și asta înseamnă că atunci când te joci cu telefonul bagat în priză, acesta nu se încarcă pentru a evita supraîncălzirea.

Rulează Android 14 cu interfața XOS care seamănă cu cea a Xiaomi, după părerea mea. Primește 2 ani de update-uri de sistem și 3 de securitate, iar service-ul este făcut în România. Are 8 GB RAM ce pot fi extinși până la 16 GB prin micșorarea spațiul de stocare care aici e de 256. E dual SIM și nu are suport pentru card microSD.

Cum e software-ul XOS al Infinix

Și pentru că am vorbit de software și am fost curios să văd dacă aduce ceva nou acest producător la acest departament o să vă prezint niște chestii interesante pe care le poți face pe acest smartphone.

Funcții antifurt precum power-off verification ce solicită codul pin sau amprenta pentru a închide telefonul. Deci când cineva ți-l fură nu-l poate închide decât dacă știe codul. Apoi ai Find My pentru a-l găsi

Unlock Capture te ajută atunci când cineva vrea să-ți deblocheze dispozitivul. Dacă greșete de două ori telefonul îi face o poză. Theft alert poate fi util când încarci telefonul într-un loc public și dacă cineva ți-l scoate de la încărcat să-l ia telefonul începe să emită o alarmă și vibrează pentru a te alerta că cineva ți-a luat telefonul. Se oprește prin autentificare.

Funcții care te ajută însă trebuie și tu să pui un cod mai complex sau un model mai greu de replicat. Apropo, secure keyboard face ca cifrele să se schimbe astfel încât unui hoț să-i fie mai greu să detecteze pe ce ai apăsat când ai tastat codul.

Peak proof este o caracteristică ciudățică și cu ajutorul căreia poți afișa doar o parte din ecran. Ar putea fi util în interacțiunile live când vrei să-i arăți cuiva doar o anumită informație.

Tot în zona de privacy mai sunt câteva lucruri interesante ca blank data ce ar trebui să te protejeze de aplicațiile dubioase care încearcă să colecteze date precum contacte și așa mai departe.

Repair Mode este util pentru momentul când telefonul trebuie dus la reparat și vrei ca cei de la magazin să nu aibă acces la pozele sau la documentele tale. Funcția de Vault am mai văzut-o și la alții și este un folder securizat unde poți adăuga poze, documente și așa mai departe.

Low Battery SOS te ajută atunci când te-ai pierdut pe munte și bateria telefonul este pe terminate. Înainte ca telefonul să se închidă acesta trimite ultima locație unui contact ales de tine.

În zona de productivitate și utilizabilitate avem opțiunea de floating widows și poți folosi două în același timp deasupra unei a treia aplicații. Nu știu cât de mult ai folosi asta, dar funcționează bine.

Smart Panel nu e nou și-l activezi trăgând cu degetul de aici. Ce-mi place este că apar funcții extra în funcție de context: dacă te uiți la un film, dacă te joci și apar lucruri precum screenshot, DND și așa mai departe.

Smart Hub e cool deoarece poți copia mai multe lucruri, fie că sunt texte sau imagini și le poți păstra într-un colț apoi de acolo le poți trage într-un document, de exemplu și te ajută să compui ceva mai rapid.

Ultimul lucru pe care vreau să-l menționez este că are și posibilitatatea de a se conecta wireless la PC. După ce ai instalat software-ul pe PC poți să transferi fișiere wireless, să duplici ecranul telefonului pe monitor. Funcționează pe Wi-Fi sau cablu. În teorie, în practică nu a mers, cel puțin nu pe desktop PC-ul meu.

Hai să vorbim acum și despre design, ecran și autonomie, apoi despre camere foto și tragem și o concluzie.

Design și ecran

Ecranul este de 6,78 inci FHD și cu rată de refresh variabilă ce trece de la 60 la 120 Hz în funcție de conținut. Este luminos pentru utilizarea la interior și posibil să fie ok și în soare puternic, doar că eu nu am avut zile cu asemenea condiții să-l testez. Poți să ajustezi culorile și să le faci destul de puternice. E decent pentru browsing, gaming, TikTok sau YouTube. Are și always on display pentru doritori. Are două difuzoare, iar sunetul este ajustat de JBL, însă nu vă faceți speranțe prea mari, e decent, funcțional la volum maxim, însă măcar are ceva volum.

Ca design e…funcțional. Nu o să câștige vreun premiu și nici nu-mi place în mod deosebit, dar e subțirel la 7,8 mm și ușor la 190 de grame. Spatele este mat și nu lasă amprente, iar modulul camerei este mare și lat. Mi-aș fi dorit unul mai discret, mai ales că două dintre cele trei camere sunt inutile. Pe spate avem un senzor principal de 108 cu F/1.7 și alături mai sunt alți doi senzori de 2 MP care nu știu ce fac. Camera frontală este de 32 MP f/2.2.

Marginile negre ale ecranului sunt destul de mici și colțurile telefonului sunt rotunjite, deci nu deranjează în mână. Ce nu-mi place la acest telefon sunt butoanele: se simt ieftin, parcă sunt greu de apăsat și ies prea puțin din carcasă.

Bateria este mare de 5000 mAh ce se poate încărca rapid pe fir la 45 de wați și ajunge la 50% în cam 27 de minute, dar se poate încărca și wireless, după cum am zis, la 20 de wați. Are suport și pentru încărcarea inversă a altor telefoane sau accesorii. Autonomia este una bună cu o zi de funcționare fără probleme, iar în testul PCMark am văzut 12 ore de funcționare continuă la luminozitate 50%.

Camere foto

Cum menționasem, pe spate are o cameră de 108 MP pe spate care face poze decent cu detalii bune, luminozitate bună și pentru un utilizator obișnuit care vrea să facă poze pentru social media sau pentru amintiri eu cred că e potrivit. În lumină slabă nu se descurcă la fel de bine și mai ratează cadre, dar nici nu aveam pretenții prea mari. Pe filmare este ok, însă filmează doar la rezoluție 2K. Din nou, nu mi se pare o tragedie nici aici. Camera de selfie este și ea ok și am văzut poze decente și în situații cu lumină mai slabă.

La final o să vă zic că e bine că avem concurență pe piața locală și Infinix pare să vină cu o ofertă bună. Însă va fi greu să convingă clienții deoarece este un brand nou și are nevoie de o perioadă de așezare. În zona asta de preț este bătaie mare cu modele cunoscute precum Samsung A35, Xiaomi Note 13 Pro sau Moto Edge 40.

Infinix Note 40 are niște funcții software mișto, are multe accesorii și încărcare wireless, dar mi-aș fi dorit un procesor mai performant pentru longevitate, o cameră ultrawide pentru diversitate.