iPhone X este pariul, se pare, reușit al Apple pentru sezonul 2017/2018. Reprezintă o schimbare de paradigmă față de ceea ce știam până acum: ecran edge to edge, absența butonului central, un spate din sticlă și noi gesturi în sistemul de operare iOS 11. De asemenea, se poate debloca doar cu fața, prin Face ID, ceea ce reprezintă o premieră pe piață.

Bine, schimbare de paradigmă e mult zis, că telefoane cu ecrane fără margini există pe piață de ceva timp. Există și tehnologii de deblocare facială pe smartphone-uri cu Android, dar recunosc că cea făcută de Apple e… interesantă.

Am urmărit cu atenție ceea ce au vorbit oamenii, dar și ceea ce promite Apple. Iar telefonul acesta poate fi judecat din două perspective: cea a utilizatorului de iPhone și cea a utilizatorului de Android. Concluzia e relativ unitară, parcursul e mai complicat până acolo.

Un design impresionant, dar breton dezamăgitor

La nivelul designului iPhone X impresionează. E probabil cel mai frumos iPhone de la iPhone 4 încoace și arată diferit de ceea ce știam până acum de la Apple.

Pe partea din față avem un ecran care se întinde pe aproape toată suprafața, nu avem buton de home, iar în partea superioară avem acel “breton” care conține camera frontală și senzorii pentru Face ID. Partea laterală e din aluminiu cromat, unde găsim butoanele de închidere, cele de volum și acel clasic buton fizic de Mute.

Pe partea din spate, materialul din care e creat e sticlă și arată spectaculos. E unul dintre cele mai frumoase telefoane de pe piață. Am testat varianta silver, dar care poate fi descrisă drept albă. Camera dublă de pe spate este amplasată vertical, în zona din stânga sus. Nu avem mufă de căști, ci doar mufa Lightning tradițională. Telefonul este rezistent la apă și la praf.

Ca utilizator de Android, am mai văzut telefoane frumoase. Pe partea din față ecranul este, într-adevăr, spectaculos. Rezoluția de 2436x1125 de pixeli este comparabilă cu rivalii de pe piață, iar ecranul de 5,8 inci este mare, însă nu crește dimensiunea terminalului, deoarece se întinde către margini.

Cu toate acestea, acel breton este o adiție foarte ciudată și aș putea să o numesc design prost. Dacă telefonul ar fi fost lungit cu 20 de milimetri, bretonul nu ar mai fi existat.

Multe aplicații încă neoptimizate

În momentul când ții telefonul vertical nu este atât de deranjant, dar sunt numeroase aplicații care nu sunt încă optimizate. Aplicații precum Skype nu se văd pe tot ecranul, ci ca pe iPhone 8. De asemenea, sunt aplicații care nici măcar asta nu fac, pentru că textul trece prin partea superioară a ecranului ca și cum nu ar vedea că acolo există acei senzori.

Per total, telefonul e foarte gros, iar ecranul nu e tocmai din margine în margine ca la Samsung Note 8, ci are o bandă neagră curbată. Pe spate protuberanța camerei este uriașă. Absolut uriașă.

Să trecem și la capacitatea de procesare. Procesorul A11 Bionic este cel mai bun din istoria Apple, avem 3 GB de RAM, iar capacitatea de stocare este de 64 de GB, respectiv 256 de GB. Spre deosebire de generațiile anterioare, terminalul are încărcare wireless și încărcare rapidă.

Acum, eu aș putea fi troll și aș putea zice că sunt telefoane cu Android care au și 8GB memorie RAM, dar adevărul e că iPhone-ul e foarte bine optimizat și se mișcă excelent și cu 3GB.

Review iPhone X - Cel mai performant telefon din lume

Am testat iPhone X în toate condițiile posibile. Cu jocuri puternice, cum ar fi Real Racing 3, jocuri de simulare cu avioane sau de fotbal. Am avut toate aplicațiile deschise deodată. Timp de un weekend, l-am folosit mai intens decât orice alt telefon. Nu a sughițat niciodată, aplicațiile nu s-au blocat, iar tranzițiile, de tip nou pe iOS 11 au fost perfecte. Telefonul acesta ridică ștacheta la nivelul performanței.

Orice ar zice un utilizator de Android, iPhone X e cel mai bun telefon din punct de vedere tehnic, iar în combinația cu aplicații de iOS, de obicei mai bune, lucrurile stau senzațional.

Cu toate acestea, sunt lucruri pe care merită să le menționez și eu. Da, telefonul are încărcare wireless și fast charge, dar niciuna din ele nu este promovată așa cum trebuie de Apple. De exemplu, în cutia standard pe care o primești ai tot vechiul încărcător de iPhone, care duce telefonul la 100% în aproximativ 3 ore. Dacă vrei să încarci telefonul rapid, o poți face cu ajutorul unui încărcător terț.

Autonomie obișnuită

Capacitatea de stocare este de 64 și de 256 de GB. Apple a sărit peste 128 de GB, iar acest lucru poate să dezamăgească pe unii care voiau un telefon cu preț intermediar. De asemenea, clasic, nu există slot de card microSD. În condițiile în care sunt terminale precum Note 8 care au dual SIM, pe iPhone nu se pune această problemă.

Autonomia telefonului e una în linie cu tot ce știam despre iPhone până acum. Teoria ne spune că acumulatorul te duce cu două ore mai mult decât la iPhone 8. Eu am folosit telefonul cu un mix de WiFi și 4G timp de o zi, cât am făcut și poze și am stat pe internet.

De la ora 9 dimineața până la ora 18 telefonul a ajuns de la 100% la 15%. Mai mult de o zi nu poți avea.

Ceea ce e o problemă comparativ cu tot ce ai de la concurență. Samsung Galaxy Note 8 e singurul care are o autonomie atât de slabă, dar are încărcare rapidă. Huawei Mate 10 Pro are autonomie bună, Samsung Galaxy S8 ține mai mult, iar modurile de economisire a bateriei atunci când ajungi sub 20% sunt mai bune.

Sistemul de operare: pur și simplu excelent

Sistemul de operare e a doua mare schimbare a terminalului. iOS 11 e diferit aici față de celelalte iPhone-uri, datorită absenței butonului fizic.

Să o luăm cu începutul. Face ID. Se deblochează doar cu fața, ceea ce e o măsură de securitate excelentă. Am forțat Face ID să nu funcționeze: l-am folosit noaptea, în casă, afară, în soare puternic. A mers de fiecare dată. Sistemul funcționează chiar mai bine decât am citit în alte review-uri. Singura problemă pe care i-o văd e să înțelegi cum să-ți optimizezi pornirea fără să atingi de prea multe ori telefonului.

La iPhone 8 telefonul se deblochează cu amprenta de pe butonul central. Acest lucru înseamnă că, folosind același buton, introduci două funcții. La iPhone X acea primă atingere nu există. Va trebui să deblochezi din butonul lateral sau dacă ridici telefonul cu viteză, va simți acest lucru și-și va aprinde singur ecranul. Așa că vei fi nevoit doar să dai un swipe în sus pentru a porni. Recunoașterea facială e aproape instantanee. Cred că e cel mai bun lucru la nivel de security care se poate întâmpla.

Poți folosi Face ID pentru a te autentifica în numeroase site-uri, poți să îl folosești în App Store, pentru a înlocui parolele, iar notificările nu sunt afișate integral decât abia după ce telefonul a fost deblocat.

Lucrurile nu sunt perfecte nici aici. La un telefon cu amprentă pe spate, de exemplu, autentificarea se face instantaneu când iei terminalul în mână. În plus, Face ID are momente când poate deveni complicat. Ai nevoie de două zile să te obișnuiești. Ultimele informații arată că Apple poate oferi datele feței în scopuri de marketing. Acest lucru poate fi îngrijorător pentru cei care țin la intimitatea lor. Ce s-ar putea întâmpla dacă un comerciant ar putea să-ți vadă reacția atunci când cumperi de pe site-ul lui?

Face ID e mai bun decât orice alt sistem biometric facial de pe piață, dar absența unei alternative poate fi problematică pentru mulți utilizatori.

Alte aspecte importante ale sistemului de operare: ieșirea din aplicații se face cu un swipe din jos în sus, trecerea între ele se realizează cu un swipe din stânga în dreapta și invers în partea inferioară a terminalului. De asemenea, ca să ajungi în dosarul cu toate aplicațiile deschise trebuie să ridici de jos și să dai în dreapta. Pentru a închide aplicații apeși lung pe una din ferestre și apoi apeși pe semnul minus cu roșu din colțul fiecăreia.

Deși pare mai complicat, trebuie să știi un amănunt esențial: la iPhone nu prea ai nevoie să închizi aplicații, pentru că ele sunt puse în fundal de sistemul de operare automat, ca să nu mai consume baterie.

Ce nu are totuși iPhone X? Nu are posibilitatea de a deschide două ferestre deodată. De asemenea, unele aplicații funcționează ciudat. Când am deschis Facebook Pages Manager a apărut o dungă galbenă pe ecran. Când am deschis Spotify nu mi l-a afișat pe tot ecranul și, în unele aplicații, a fost dificil să găsești butonul de a da înapoi.

Fotografii spectaculoase

Camera foto este spectaculoasă. Cea principală are 12 megapixeli, diafragmă F de 1/8 și unul de 2,4, iar cea frontală are 7 megapixeli. Camera are modul tradițional, unul de Portret cu cinci funcții: Natural, Studio, Contur, Scenă și Scenă Alb-Negru. Funcțiile de portret sunt excelente pentru a prinde fundalul blurat și pentru a imita imagini realizate cu un DSLR, atât pe camera principală, cât și pe cea de selfie-uri. În schimb, modul Scenă, care face fundalul întunecat, este încă în beta și nu a dat nicio imagine reușită: taie urechile, nu identifică suprafețele bine și nu face imagini care să merită vreodată distribuite în social media.

În schimb, camera principală face imagini excelente în lumină scăzută, seara are rezultate la fel de bune precum Note 8.

Defectele camerei nu pot fi identificate ușor. Modul de Scenă este de-a dreptul jenant, pentru că-mi aduce aminte de telefoane ieftine care fac experimente proaste. La selfie-uri, comparația se face cu Google Pixel 2 XL, dar nu am ajuns să testăm, încă, acel terminal.

Prețul este ceea ce va da în urmă mulți potențiali clienți. Dar iPhone X e telefonul celor care au avut măcar o dată un iPhone. Varianta de 64 de GB costă 5.600 de lei, iar cea de 256 de GB costă 6.400 de lei.

E cel mai scump telefon de pe piață în momentul de față, iar pentru un utilizator de Android, upgrade-ul s-ar putea să nu fie făcut vreodată, pentru că nu ai un motiv bun să faci asta.

În schimb, dacă ai iPhone 6, de exemplu, upgrade-ul va fi unul ușor. E un telefon ce fascinează, e un iPhone diferit și e unul cu feature-uri noi și unele pe care le așteptam.

Faptul că e cel mai rapid terminal, că fotografiile sunt extraordinare, iar Face ID funcționează în 99% din cazuri face din acest telefon o reușită.

Pentru următoarele generații așteptăm miniaturizarea senzorilor de pe Face ID, pentru ca acel breton să fie din ce în ce mai mic. De asemenea, curbura ecranului ar putea fi completă, nu cu banda neagră de acum.

Concluzii mixte

Concluzia noastră e mixtă.

Pentru utilizatorul de iPhone, iPhone X trebuie cumpărat pentru că e cel mai bun telefon de pe piață.

Iar pentru utilizatorul de Android, iPhone X e un telefon foarte bun, dar ai alternative mai ieftine, cu aceleași performanțe: Google Pixel 2 XL, Huawei Mate 10 Pro, Samsung Galaxy Note 8 sau, de ce nu, viitorul Samsung Galaxy S9.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.