Probabil nu este nicio surpriză pentru nimeni care obișnuiește să intre pe start-up.ro că noi facem producție video „la greu”. În săptămâna în care scriu acest review am cel puțin o filmare în fiecare zi, în unele două sau chiar mai multe. Filmăm la rezoluție 4K și calitate înaltă cu un bitrate mare, în funcție de ce cameră folosim la momentul respectiv. Kingston Canvas React Plus V60 ne satisface aproape toate nevoile de filmare.

Cardul este bun special pentru pasionații de fotografie deoarece oferă o viteză mare suficientă pentru fotografia în rafală în mod raw, dar și pentru creatori de conținut și pentru producție video cu anumite limite. Cardul se mândrește cu clasele de viteză U3 și V60, cu viteze de transfer de până la 280 MB/s pentru citire și 150 MB/s pentru scriere și capacități de până la 1 TB. Această viteză mare ne permite să filmăm pe 10 biți la un bitrate mare de 200 Mbps la 24,30 sau 60 de fps, maximul pe care-l poate filma camera Sony A7IV pe care o folosim. Faptul că are o capacitate mare de 1 TB mă scutește de griji cu privire la spațiul pe care-l am la dispoziție.

Pot filma 4K 24 de FPS pe 10 biți timp de 20 de ore și 4K la 60 de FPS pe 10 biți timp de 19 ore. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să ajung la o filmare și să văd că mai am doar 10 minute de înregistrare disponibile. Sau am avut filmări de aproape două ore pentru documentarul Romanian Startups - Roaring Tigers of Europe pe care l-am realizat anul trecut și a trebuit să fac o pauză pentru a schimba cardurile. Deci din punctul ăsta de vedere, cardul este perfect pentru noi deoarece pot filma mult și bine.

Am filmat și am fotografiat și nu am avut nicio problemă. Ce nu poate să facă acest card, dar care nu mă afectează așa de mult, este că nu poate filma în formatul XAVC S-I 4K. Acesta este un format ce utilizează compresia intra pentru clipuri, ceea ce înseamnă un bitrate mult mai mare și fișiere mai mari. Pentru genul acesta de filmări îți trebuie un card SD de tip V90 mai rapid, însă asta este o utilizare mai nișată și un format pe care noi nu l-am folosi. Totuși, Kingston are în portofoliu și un astfel de card dacă doriți asta.

Pentru mine este suficient că pot filma 4K la 24 și 60 de fps la 10 biți cu acest card, capacitatea este mare, fișierele se transferă rapid și Kingston este cunoscut pentru fiabilitatea produselor sale, indiferent că e vorba de SSD-uri sau de carduri SD.

Deci dacă te regăsești într-o situație similară cu mine și ai nevoie de un card încăpător și de viteze bune de citire și de scriere îți recomand Kingston Canvas React Plus V60.