An de an de la Acer am avut ori cele mai ușoare laptopuri din lume, ori dispozitive pentru creatori. E un lineup foarte solid de dispozitive cam pentru toate gusturile.
Acer Swift 5 de anul acesta e contextualizat pe situația în care am fost în ultimele luni și pe importanța pe care oamenii o dau acum bacteriilor, microbilor și virușilor. Așa că suprafața din care e făcut e antimicrobiană. Dar dincolo de asta, avem un dispozitiv portabil foarte ușor, cu performanțe foarte bune și un ecran de calitate.
Design Acer Swift 5
Designul lui Acer Swift 5 păstrează liniile din anii precedenți. Avem logo-ul Acer pe spate scris în culoare bronz, balamaua este din aceeași culoare, ceea ce dă un aspect elegant. Șasiul e într-o culoare verde închis mat, nu-ți permite să lași foarte multe amprente.
Ecranul de 14 inci LCD IPS lucios are o margine foarte subțire, atât în părțile laterale, cât și sus și jos, ceea ce am apreciat foarte mult. Tastatura e una realizată dintr-un soi de plastic cauciucat, dacă ai mai atins Acer-uri știi despre ce vorbesc și e silențioasă, iar mousepad-ul este destul de amplu pentru dimensiunile laptopului, la aproximativ o treime din suprafață totală, centrat cu tastatura fix pe lățimea butonului de spațiu.
Laptopul are o grosime de doar 14,95 de milimetri, foarte bună pentru a fi transportat în ghiozdan sau în genți, fiind potrivit pentru a-l duce chiar și într-o geantă elegantă, iar greutatea totală e de doar 1,05 kilograme. Șasiul e solid, construit din același aliaj de magneziu ca la generațiile anterioare, care dă un aspect relativ ceramic, dar și greutatea redusă, în timp ce laptopul rămâne solid.
În partea superioară a marginii ecranului ai o cameră web, utilă pentru videoconferințe, despre care vom vorbi mai încolo. Aceasta se încadrează bine în aspectul laptopului. În momentul când deschizi dispozitivul, tastatura stă cu ajutorul balamalei într-un unghi pentru confort superior, dar și pentru o aerisire mai bună a laptopului, o poziție deja tradițională pentru laptopurile Acer.
Când vine vorba de design, în ultimii ani Acer ne-a obișnuit ca gama Swift să fie una pentru cei mereu în mișcare, pentru cei care vor să aibă un dispozitiv de business elegant, unisex, cu elemente discrete, dar care să transmită personalitate.
Dar după ce deschizi laptopul, oricât de frumos e, te uiți la ecran, la conectivitate și tastatură.
Ecran, tastatură și conectivitate
Ecranul de 14 inci de pe acest dispozitiv este un LCD IPS CineCrystal, lucios, care are o rezoluție Full HD și este și touchscreen. Per total, ecranul, care ajută la dimensiunile reduse ale laptopului, se duce aproape de marginile laterale, este unul luminos și de calitate.
Dacă îl folosești la birou sau la cafenea nu vei avea probleme cu el, culorile sunt relativ saturate și luminozitatea este foarte bună. În lumina soarelui, dacă vrei să ai o zi în grădină, ecranul lucios nu te ajută extraordinar de mult. Îți faci treaba, dar nu ideal, dar până la urmă e doar un scenariu destul de specific de care vorbim aici.
E un ecran potrivit pentru munca de birou, pentru entertainment, deci pentru ceea ce e intenționat să fie acest laptop. De asemenea, e touchscreen. Dacă te ajută, e bine. Eu nu prea folosesc deloc touchscreen-ul la laptopuri, dar poate fi un mod ok de a interacționa cu dispozitivul. Singurul dezavantaj e că ecranul lucios atrage foarte mult amprentele, așa că va deveni foarte murdar în timp dacă nu ești atent.
Trecând la conectivitate, mereu am apreciat producătorii care știu să facă laptopuri subțiri, dar care au destule porturi. Acer Swift 5 are un port HDMI, util pentru cei care să conecteze un monitor, două porturi USB Type A și un port USB C, dacă vrei să conectezi cele mai noi dispozitive sau monitoarele care folosesc DisplayPort pe USB-C. Ai și mufă de căști, dar nu trebuie să mai menționez de asta.
Ducându-ne pe zona de productivitate care ține de tastatură și mousepad, tastatura e una bună și deloc gălăgioasă. Dacă o judec din perspectivă obiectivă, e precisă, tastele sunt distanțate corect și poți scrie rapid. Aș fi preferat ca săgețile să fie mai mari ca dimensiune, pentru că am avut dificultăți cu ele. Cum spuneam, tastatura dă o senzație cauciucată, ceea ce poate să placă multora. La nivel subiectiv, nu e suprafață mea favorită, dar asta ține doar de mine. Și la Acer sau la HP nu mă simt eu foarte confortabil cu tastele cauciucate, dar mulți utilizatori pe care-i știu apreciază această alegere.
Touchpad-ul e folosibil destul de ușor, poți să nu folosești un mouse atunci când nu ai nevoie sau ești prin oraș. Comenzile tactile de pe touchpad sunt precise și nu am avut probleme cu el.
Așadar, concluzionând partea aceasta, vorbim de un design modern, elegant și de destule porturi cât să nu simți că-ți lipsește nimic. Dacă ești ca mine, vei aprecia mufa HDMI ca să pui un monitor la laptop pentru momentele când lucrezi de acasă.
Performanțe tehnice Acer Swift 5
Acer Swift SF514-55T, adică modelul pe care l-am testat noi, a venit cu un procesor Intel Core i7 tactat la 2,8 ghz, 16 GB de RAM și 512 GB de stocare pe SSD. Pentru a-l testa, l-am folosit așa cum l-ar folosi orice om normal, dar și puțin exagerat. Adică, de exemplu, l-am băgat în taskuri destul de complexe în Adobe Premiere pentru editare și rezultatele nu m-au dezamăgit, deși nu e un laptop de editare video în sine, ci mai mult pentru task-uri complexe, birou, mix de browsing și entertainment, Excel-uri și Photoshop.
Acer Swift 5 te păcălește cu forma lui, dar nu e un laptop deloc lent. Ba chiar e unul dintre cele mai performante din clasa sa, acolo unde se luptă cu MacBook Pro, ThinkPad X1 Carbon, Zenbook 14 de la Asus. De asemenea, chiar dacă nu e un laptop de gaming în sine, dacă nu vrei să devii campion la jocurile cele mai complexe, lucrurile nu stau rău cu ajutorul graficii Iris Xe.
Eu l-am folosit într-un mod tradițional de birou. Am avut deschise programe ca un browser Vivaldi cu vreo 10-15 tab-uri, Evernote, aplicație de mail, Slack, Zoom, Facebook Messenger Desktop. Laptopul a funcționat perfect în toate aceste scenarii fără să încetinească. La nivel de temperaturi, laptopul a stat bine chiar și în scenarii mai complexe, în timp ce coolerul cu un singur ventilator nu e gălăgios.
Poate o zonă unde nu vei fi neapărat încântat de Swift 5 e în zona de volum. Chiar dacă e Dolby Audio, volumul nu e impresionant și calitatea nu te dă pe spate, dar pe bune, cine cumpără un laptop de tipul acesta pentru sunet? Poți conecta căști wireless, o boxă, poți pune căști direct în mufa jack pentru aceste lucruri.
La nivel de autonomie, lucrurile teoretice trebuiau să fie foarte bune. În viața reală nu am avut probleme de niciun fel. Teoria spune că autonomia e de 15 ore. Știam că nu a fi așa, pentru că atunci când ai deschise tab-uri multe, niște YouTube, niște streaming, lucrurile se schimbă, dar am obținut o medie de 8-9 ore în funcție de scenariu. Am putut să pun laptopul pe birou la ora 10 și să nu am griji până la finalul programului. În funcție de scenariu, autonomia poate să crească sau să scadă.
Așadar avem un laptop puternic pentru categoria unde se află. Dacă vrei lucruri mai bune pe partea de grafică și acest scenariu nu e potrivit pentru tine, uită-te spre alte familii de laptopuri. În altă ordine de idei, Acer Swift 5 e o experiență solidă.
Varianta pe care am testat-o eu costă în acest moment 4.800 de lei, un preț foarte corect față de alte variante de pe piață. Și dacă sari în zona de MacBook, acolo vei avea mai puțină stocare și lipsește touchscreen-ul. Și cel mai probabil vei primi un procesor Intel Core i5. Așadar, e un preț potrivit pentru caracteristicile sale tehnice.
Punctele Pro
- Performanțe bune în scenarii multiple
- Autonomie foarte bună
- Un ecran luminos și cu margini subțiri
- Greutate extrem de mică a laptopului
- Design foarte reușit
- Multiple porturi de conectivitate
Punctele Contra
- Tastatura nu e neapărat pe gustul meu, poate fi apreciată de cei care vor tastaturi mai cauciucate
- Touchscreen-ul duce la multiple amprente pe ecranul lucios
- Calitatea audio din difuzoare e scăzută
Seria Acer Swift începe să aibă din ce în ce mai multă personalitate și Acer aduce mici îmbunătățiri în fiecare an. Laptopul a trecut de zona aceea în care e doar un „laptop foarte ușor” și e plin de caracteristici solide pentru cei care vor muncă hibridă de acasă și de la birou, vor să-l conecteze la un monitor sau să-l pună în geantă.
E un laptop în zona de preț medie, în care oamenii sunt pregătiți să dea 1.000 de euro pentru un dispozitiv de calitate, deci vorbim de profesioniști, oameni mereu pe drumuri sau chiar antreprenori care vor să facă treabă de oriunde.