Suntem în epoca în care avem internet rapid și telefonul în mână în orice moment, iar pandemia ne-a schimbat obiceiurile de cumpărături și a împins și mai mult digitalizarea. Avem aplicații prin care ne putem comanda la ușă toate bunătățile pe care ni le dorim.
Și hai să o recunoaștem: în lockdown mersul la magazin devenise „Holy Grail-ul” nostru al tuturor, momentul de respiro total în care puteam să ieșim din case și să avem măcar o fărâmă din interacțiunea de până atunci.
În toată această combinație, între online și offline, ideal este să găsim un mod în care putem să avem ce e mai bun din ambele lumi. Pentru noi, pentru buzunarul nostru și pentru timpul pe care-l petrecem la cumpărături sau pregătind masa, de exemplu.
Lidl Plus vine cu o soluție potrivită, așa cum am precizat, atât pentru noi, cei care ne-am adaptat rapid la tehnologie și la tot ce are ea de oferit, cât și pentru părinții sau bunicii noștri, care sunt ceva mai rezervați în a folosi telefonul mobil pentru ceva mai mult decât apeluri, mesaje, Facebook și pentru a afla știri.
Instalare și activare Lidl Plus
Aplicația Lidl Plus este foarte ușor de instalat și, mai ales, de folosit. O găsești în magazinele de aplicații Google Play, App Store sau AppGalery, o descarci rapid și începi să navighezi cu ușurință. Ai la îndemână toate funcționalitățile, este simplu de înțeles și folosit.
La nivel de UX, sau ca să spun mai pe înțelesul tuturor, cât de ușor sau de dificil e să o folosești, personal mi se pare una dintre cele mai curate din toate aplicațiile de cumpărături din zona alimentară.
Categoriile sunt ușor de identificat, o poți folosi și fără să-ți faci un cont, însă ca să beneficiezi de toate funcționalitățile ei, ca de exemplu, de un card digital Lidl Plus, care-ți permite să ai acces la oferte extra, să activezi cupoane care îți oferă produse la un preț redus, sau ca să ai un bon digital – util ca să vezi cam câți bani cheltuiești la o sesiune de cumpărături - ai nevoie să-ți faci un cont.
Iar acest lucru este la fel de simplu: apeși pe butonul care-ți apare pe ecranul principal, treci în casete nume, prenume, o adresa de mail, un număr de telefon. Primești un cod de autentificare, setezi o parolă și gata: ai cont Lidl Plus.
Niște avantaje uriașe chiar și pentru cei mai puțin experimentați în folosirea aplicațiilor de pe telefoanele smart: Lidl Plus este în limba română (deci scăpăm de eventuala barieră de limbă încă de la început) și pașii ca să ajungi să creezi contul de utilizator și deținător al unui card digital Lidl Plus sunt explicați în detaliu (ți se precizează exact ce ar trebui să conțină parola pe care o alegi, iar pe măsură ce tastezi caracterele acei pași își schimbă culoarea în verde, semn că ai îndeplinit acea cerință).
Aplicația Lidl Plus
Aplicația Lidl Plus este disponibilă atât pe telefoanele cu Android, cât și pe iPhone și Huawei. Odată ce ți-ai creat contul și ți-ai ales un magazin Lidl preferat, la care-ți faci cel mai des cumpărăturile, pe ecranul principal vei vedea programul acestuia, cele mai bune ore pentru a vizita magazinul (ca să știi când e cel mai aglomerat sau când ai suficient loc ca să te plimbi prin magazin și să descoperi ofertele Lidl), noi produse sau produsele pe care le cumperi frecvent.
Tot pe ecranul principal vei găsi cataloagele Lidl – vezi că este disponibil cel cu produse Deluxe pentru sărbătorile de iarnă, iar noi am luat deja în sesiunea de cumpărături pe care o descoperi în fotografiile care însoțesc acest material niște bunătăți - cupoane de reduceri pe care le poți activa și chiar inspirație pentru noi preparate în secțiunea de rețete.
În ecranul principal al aplicației Lidl vei descoperi 4 butoane:
Acasă – este cel prin care te întorci în ecranul principal al aplicației de oriunde ai fi,
Cupoane – descoperi cupoanele pe care le poți activa sau debloca pe măsură ce faci cumpărături, și care îți permit să reduci din valoarea totală a bonului dacă achiziționezi acele produse (de exemplu, eu am cumpărat ciocolată cu alune și zmeură la preț redus),
Oferte parteneri – ai promoții în ofertele unor parteneri Lidl, precum Dr. Max, SanoPass FIT, Flanco, Regina Maria, sau chiar Art Safari sau Electric Castle (noua secțiune de oferte din aplicația Lidl Plus se actualizează permanent și pune la dispoziție pe o perioadă limitată de timp și în limita stocului disponibil coduri de reducere la cumpărături, pachete personalizate, cât și extra reduceri), Broșuri – accesezi cataloagele săptămânale și în această perioadă chiar și catalogul Deluxe și cel de decorațiuni și jucării,
Mai mult – aici ești condus spre un ecran în care ai acces la bonurile digitale (ca să știi mult mai clar cât cheltuiești la cumpărăturile din Lidl și ce sume economisești folosind cupoanele), magazinele Lidl (atât o hartă a lor, cât și sub formă de listă), contul tău de Lidl, rețete, coduri cadou, setările aplicației și diverse alte informații utile.
Pe ecranul principal vei găsi și un buton ce te conduce spre cardul tău digital Lidl Plus.
Interesant este faptul că cei de la Lidl au adăugat și un element de gamification care te prinde destul de rapid.
Pentru asta activezi cuponul Lidl Plus, iar de fiecare dată când faci cumpărături și scanezi cardul digtal Lidl Plus la casa de marcat, suma cheltuită este salvată în aplicație, iar cu fiecare plarg atins (250 de lei, 500 de lei, 750 de lei, 1.000 de lei de această dată) primești un cupon cu un premiu. Ca de exemplu sărățele sau bomboane.
Un alt element de gamification interesant introdus în aplicația Lidl Plus este sub forma unui talon răzuibil (l-am primit și l-am încercat și eu, a fost câștigător, apropo).
De fiecare dată când faci cumpărăturile și scanezi cardul din aplicația Lidl Plus ai posibilitatea de a primi acest talon (apare chiar pe ecranul telefonului și-l poți „răzui” mișcând din deget pe ecran).
Dacă îți apare acel mesaj cu ”Felicitări” primești un nou cupon pe care-l vei găsi alături de celelalte cupoane în secțiunea Cupoane. Pentru a aplica cupoanele la cumpărături trebuie să activezi cuponul în aplicație și apoi să scanezi cardul digital Lidl Plus la casa de marcat, înainte de a face plata.
Bon digital și reduceri
Așa cum am precizat, de fiecare dată când folosești aplicația și cardul digital Lidl Plus odată ajuns la casă, la finalul sesiunii de cumpărături vei regăsi în aplicația ta Lidl Plus o secțiune în care se vor strânge toate bonurile tale în format digital.
Vei primi un bon digital în care vei vedea toate produsele pe care le-ai cumpărat, suma finală și, foarte bine scoase în evidență, reducerile pe care le-ai avut dacă ai folosit din cupoanele din aplicația Lidl Plus (de altfel, și pe ecranul de la casă vei vedea clar care este suma pe care ai economisit-o folosind la cumpărături cardul Lidl Plus).
La finalul bonului din aplicația Lidl vei regăsi și o listă a cupoanelor valorificate.
Interesant este faptul că poți seta bonuri ca fiind favorite. Ai acces mai rapid la ele dacă, să zicem, vrei să-ți faci o idee mai bună asupra sumelor pe care le cheltuiești la cumpărăturile din Lidl, și, eventual, să compari anumite bonuri. Ca de exemplu, bonul pentru cumpărăturile de Crăciun din acest an cu cel de la Crăciunul viitor.
Aplicația Lidl Plus este gratuită. Tot gratuită este și folosirea ei și tot ce ai de făcut e să te bucuri de cupoane și reducerile pe care ți le oferă, de lista magazinelor tale Lidl, să consulți cataloagele și să îți ții mereu la îndemână bonurile pentru a ține evidența cheltuielilor tale. Și de acum, aplicația Lidl Plus te ajută să ai și o serie de oferte la partenerii Lidl.
Pentru cine e Lidl Plus? Aș zice că pentru toată lumea. Fie că sunt adolescenți care merg să-și cumpere ceva înainte de a intra la ore, oameni mai spre a doua tinerețe, așa ca mine, dar și părinți sau bunici pentru care tehnologia nu este chiar un punct forte. De ce spun că este pentru toată lumea? Pentru că este atât de intuitivă, organizată și ușor de folosit încât și cei care nu se pricep foarte bine la tehnologie o pot avea drept companion pentru cumpărături, plus că este fun să o folosești.
Rezumat Lidl Plus: noi beneficii disponibile în aplicație
- Cardul digital Lidl Plus oferă beneficii exclusive tuturor clienților la o simplă scanare la casele de marcat. Ofertele disponibile în aplicație iau forma unor reduceri și promoții. După fiecare utilizare a cardului primești un talon răzuibil și cupoane cu premii (produse gratuite), care pot fi accesate după ce clienții depășesc un anumit prag de cumpărături. În plus, la finalul cumpărăturilor vei găsi automat bonul în format digital în aplicație, pe telefonul mobil și poți salva ca favorite bonurile de cumpărături dorite din secțiunea ”Bonuri digitale”.
- Poți afla care sunt produsele achiziționate în mod frecvent folosind opțiunea de căutare din secțiunea ”Bonuri digitale”.
- Ai acces rapid la cataloagele cu oferte saptămânale Lidl. Un alt avantaj de care te poți bucura odată cu instalarea aplicației Lidl Plus pe telefonul personal sau tabletă este posibilitatea de a răsfoi oricând și oriunde cataloagele, direct din aplicație. Broșurile digitale te ajută să afli în timp real care sunt cele mai noi oferte din magazinele Lidl.
- Pe aplicația Lidl Plus poți afla în timp real harta magazinelor, orarul fiecărui magazin Lidl, cele mai bune ore pentru a vizita un magazin Lidl, concursurile în desfășurare și chiar sugestii de rețete pentru pregătirea meniurilor săptămânale.
- Simpla accesare a aplicației Lidl Plus îți aduce o serie de promoții către produsele sau serviciile unor parteneri precum: Dr. Max, 7Card, Electric Castle, Regina Maria, Mobexpert, SanoPass FIT, Cărturești, DinoParc (noua secțiune de oferte din aplicația Lidl Plus se actualizează permanent și pune la dispoziție pe o perioadă limitată de timp și în limita stocului disponibil coduri de reducere la cumpărături, pachete personalizate, cât și extra reduceri).
- Orice client Lidl poate beneficia de ofertele partenerilor, cu condiția să aibă un cont activ Lidl Plus. Mai mult decât atât, clientul nu trebuie să plătească nimic suplimentar pentru a beneficia de reducerile respective.