Producătorii de telefoane au livrat anul trecut aproape 20 de milioane de terminale în toată lumea. O creștere de 77% de la an la an, dar e practic o cotă extrem de mică din piața totală. Samsung domină această piață cu 62% din terminale vândute, dar pe lângă ei mai sunt și Motorola, Huawei, iar de curând și OPPO a venit cu un pliabil pentru toate piețele.
Caracteristici tehnice
Telefonul vine cu un procesor Snapdragon 8+ Gen 1, deci o generație în urma flagship-urilor actuale, dar cu toate acestea un chip extrem de potent. Memoria RAM este de 8 GB și stocarea este UFS 3.1 de 256 de GB. Altfel, avem un sistem de operare Android 12 foarte curat, o baterie de 3.500 de miliamperi oră cu încărcare rapidă la 30 de wați.
Ecranul principal al telefonului este unul de 6,7 inci, cu o rată de refresh de până la 144 de Hz pentru jocuri. Rezoluția este Full HD+. Ecranul secundar, de pe spatele telefonului, este destul de mare și are 2,7 inci cu o rată de refresh de 60 de Hz și rezoluție HD+. Greutatea totală a dispozitivului este de 200 de grame și este rezistent la apă.
Camerele telefonului sunt de 50 de megapixeli cu f/1.8 și de 13 megapixeli ultra wide, iar camera de selfie este de 32 de megapixeli wide.
Acestea sunt caracteristicile standard ale telefonului. Ecranul principal este extrem de luminos și plăcut la atingere, iar camerele principale pot fi folosite și pentru selfie cu ajutorul ecranului secundar.
Acum că am vrut să trec în revistă ce caracteristici tehnice ale telefonul, hai să ating 5 puncte importante care mi-au plăcut sau nu.
Designul e hit or miss
Designul nu e pentru toată lumea. Personal Flip de la Samsung mi se pare un pic prea feminin, fără ca acest lucru să fie rău. moto razr păstrează elementele de design ale bunicului său non smartphone, dar într-un design modern. E industrial, e metalic, e dur. Ecranul este înconjurat de o margine din cauciuc care nu e tocmai cea mai modernă din lume, dar care-mi place enorm. E efectiv un cheder, dacă cei mai tineri dintre noi știu ce e acela.
Când îl folosești normal se văd balamalele la mijloc, dar nu se vede o dungă pe ecran atât de evidentă. Pliat e un telefon elegant, colțurile sunt rotunjite, dar marginile sunt subțiri.
Ce mă deranjează pe mine în mod special la design este ergonomia sa. Mi-ar fi plăcut ca ecranul să poată fi deschis mai ușor cu o singură mână, ca la moto razr cel vechi. De asemenea, mi-ar fi plăcut să-l poți închide mai ușor. Butoanele sunt și ele meschine. Avem butonul de pornire destul de mare, dar cele de volum sunt îngrozitor de mici și nu de puține ori am greșit și am închis ecranul în loc să dau volumul mai tare sau mai jos.
Performanță? Nu ai de ce te plânge
Nu este o diferență mare între performanța de pe acest terminal și unul cu Snapdragon Gen 2. Chiar nu e. E un flagship solid, poți să faci browsing, poți să te joci titlurile cele mai complex și nu vei avea nicio problemă. Bateria e relativ meschinuță, 3.500 de miliamperi înseamnă că vei avea o zi aproximativă de folosire, mai ales dacă stai pe 5G.
De asemenea, ecranul de 6,7 inci este excelent, culorile sunt foarte plăcute, deși ușor saturate, iar redarea este vag nenaturală, fără să fie neplăcută. În plus, are una dintre cele mai mari luminozități de pe piață, deși vei simți un pic de glare în soare față de un ecran tradițional. Rata de refresh de 144 de hz este destinată gaming-ului și poate fi setată să intre automat.
Încărcarea telefonului se face rapid, la 30 de wați. Reușește să ajungă la 100% într-o oră jumătate, care este la limita inferioară a rapidității față de alte telefoane de pe piață.
Camerele sunt și ele puțin underwhelming față de alte flagship-uri de pe piață. Nu ai nevoie cu adevărat de mai mult de două, dar acestea au avut o calitate rezonabilă, dar sub nivelul pieței.
La nivel software, poți folosi ecranul mic pentru a face selfie-uri, dar și pentru momentul când faci fotografii. Poți să-l ții închis, poți să ai un live view dacă vrei să te filmezi sau poate avea o animație prin care să anunțe oamenii să zâmbeaască. Weird flex, but ok.
Calitatea? Imaginile ies ok, dar mi se par prea saturate, prea editate, un pic prea lucrate de software într-un mod nenatural. Prea mult zgomot. De asemenea, nu e o cameră cu un zoom satisfăcător. Deloc.
Unde stă camera bine e la imaginile de noapte, care nu sunt procesate excesiv. Motorola are Night Vision și calitatea este una excelentă, fără să încerce să găsească lumină pe un cer întunecat.
Poți să faci imagini cu camera principală dacă vrei selfie-uri sau selfie-uri cu ecranul pliat la jumătate cu camera de pe ecranul principal. În afară de diferența de orientare de pe display, există și vagi diferențe în calitatea acestora în favoarea pozelor făcute tradițional. Și în privința filmărilor avem aceleași caracteristici ale culorilor, un pic prea saturate, dar altfel calitatea este bună, detaliile reușite și nivelul de stabilizare rezonabil.
Utilitatea ecranului secundar
De ce ai nevoie de un telefon pliabil? Din punctul meu de vedere vorbim de ergonomie, pentru că e poți să pui telefonul în buzunar mai ușor. De asemenea, ai câteva funcții utile pentru fotografie, deoarece îl poți folosi ca un stand pentru acest terminal la fotografie sau filmare. În plus, în YouTube se poate delimita mai bine spațiul video cu cel de comentarii, deși nu mi se pare extrem de util deoarece imaginea este foarte mică doar pe jumătate de 6,7 inci.
Altfel, ecranul secundar al lui moto razr 2022 poate fi folosit pentru diferite scurtături. Poți să faci selfie-uri mai ușor cu ajutorul lui, doar cu un swipe din stânga în dreapta, iar apoi poți să deschizi funcții de bază cum ar fi apelurile, mesajele, dar poți avea și continuitate în unele aplicații. Cu toate acestea e hilar să te uiți la YouTube pe un ecran de 2,7 inci.
Dar două ecrane sunt mai bune decât unul singur. Îl ții mai ușor pliat pe masă, în buzunar sau în poșetă. Poți vedea mai simplu notificările. În restul timpului îl vei folosi ca pe un telefon normal, fără îndoială, dar nici atunci nu se simte ciudat, ci e doar un telefon de 6,7 inci solid.
O altă funcție utilă pentru ecranul secundar este ceea ce Motorola numește Ready For, o aplicație prin care te poți conecta la PC pentru a naviga prin telefon, dar poți să te conectezi și la televizoarele ce au Miracast - poți proiecta imagini, video-uri, poți folosi telefonul pliat ca o telecomandă sau chiar poți să conectezi aplicații de videocalling. Ultima funcție suna interesant în lockdown, acum poate fi utilă pentru birouri mici care au televizoare în săli de ședință.
Software-ul e interesant
Android 12 de pe moto razr este unul puțin modificat de Motorola. Lenovo, compania-mamă, păstrează parte din identitatea Motorola de pe vremea când era o companie Google, așa că avem unul dintre cele mai curate sisteme de operare de pe piață la nivel de design și funcționalități.
Cu toate acestea, cantitatea de bloatware și aplicații preinstalate e mare, la fel și nevoia Moto de a-ți sugera ce aplicații să instalezi atunci când setezi prima oară terminalul. Nu e la fel de agresivă ca pe Huawei, dar te enervează. Setările sunt un pic diferite față de un Android normal pentru că se adaugă funcții legate de ecranul secundar și continuitatea acestuia. Și aici avem nevoia Moto de a-ți sugera să faci tot felul de setări, dar după primele zile deja nu mai ai probleme.
Altfel, un amănunt absolut banal, dar pe care-l iubesc la acest telefon e legat de fonturi. Sunt fonturile specifice Motorola și mi se pare că sunt unele dintre cele mai frumoase de pe piață.
Prețul e ok?
Telefonul costă în momentul de față 4.800 de lei și nu vine în altă variantă decât cea cu 8 GB de RAM și 256 de GB de stocare. Standard telefonul costă mai puțin decât Flip 4 în anumite culori, care e 5.400 de lei nou, dar am văzut variante deja la 3.600 de lei, 3.800 de lei.
Costul e unul de flagship cu Snapdragon 8 Gen 1, practic. E un telefon foarte specific și nu cred că e de mass market. Și chiar dacă atunci când îl folosești e impressive, nu mi se pare la fel de spălat din prima ca Samsung, la care ești impresionat de cum pui mâna pe el.
Care e concluzia mea? moto razr 2022 e poate primul pliabil care-mi place cu tot sufletul. Pliabil de forma aceasta, nu ca Fold-ul. Deși e un pic ciudățel, e mișto, iar performanțele tehnice sunt bune. E stângaci pe alocuri și nu se încarcă la fel de rapid ca alte terminale, dar e o evoluție excelentă pentru gama aceasta pe care aș vrea să o văd continuată pe viitor.