În momentul de față, toate device-urile mid-range de calitate au câteva caracteristici simple: design bun, baterie decentă, camere potrivite pentru social media și viteză care îți permite să te și joci. Iar Oppo Reno 4 Lite bifează toate aceste lucruri.

Hai să vedem mai întâi cum stă în privința designului.

Design Oppo Reno 4 Lite

Oppo Reno 4 Lite are un design tradițional pentru zona aceasta de mid-range-uri. E un telefon subțire, de 7.48 milimetri și doar 164 de grame, unul dintre cele mai ușoare din clasa sa. Deși am apreciat faptul că e un telefon foarte ușor, nu sunt printre cei care consideră că greutatea mică e un avantaj, pentru că-mi place să simt un telefon în mână.

În față marginile ecranului sunt mici, iar scobitura camerei frontală e în partea stângă sus, unde avem cele două camere frontale cu care ne-am obișnuit deja. Marginile sunt cromate și au butoanele fizice de volum și de pornire. În partea inferioară avem mufa USB-C și mufa de căști.

Pe spate am avut varianta Matte Black care iese în evidență prin spatele lucios, cumva înspre gri, dar și o linie laterală stângă ce are altă textură. Personal mi s-a părut că varianta aceasta îi conferă o anumită eleganță. Camerele foto sunt amplasate într-un pătrat în colțul din stânga sus. Spatele e din plastic și e puțin mai flexibil decât mi-ar fi plăcut, dar este rezistent. Amprentele nu sunt atrase atât de mult pe cât ar fi de sticlă.

Oppo Reno 4 Lite are un design frumos, dar conservator și nu încearcă să reinventeze cumva zona mid-range, dar acest lucru e foarte bun. Vorbim de o piață generalistă. Pentru cei care doresc o culoare mai spectaculoasă decât negru, există varianta Magic Blue, care aduce nuanțe de bleu și irizații de culoare și întrepătrundere de tonuri.

Așadar, designul e unul simplu, care nu iese în evidență în mod negativ, nici nu va lua vreun premiu special. Cu toate acestea, faptul că e la limita dintre funky și serios mi-a plăcut, pentru că poate fi și pentru tineri și pentru oameni serioși.

Caracteristici tehnice Oppo Reno 4 Lite

Telefonul are un ecran de 6,43 inci generos, pentru că și marginile sale sunt mici. Ecranul AMOLED are o rezoluție de 2400 pe 1080 de pixeli și sticlă Gorilla Glass 3. Densitatea pixelilor e mai bună decât la alte dispozitive din această clasă, la 409 de pixeli pe inch, ceea ce duce la o calitate mai bună a imaginilor.

Ecranul are culori saturate, dar nu înspre extrem, se simte bine la atingere și este responsiv. Luminozitatea e bună chiar și în soare.

În interior, Oppo Reno 4 Lite vine cu o alegere interesantă, adică un procesor Mediatek Helio P95. Nu am mai testat de multă vreme un telefon cu procesor Mediatek. E un procesor pe care momentan îl veți vedea doar pe dispozitive Oppo. De exemplu, a fost pe Oppo Reno 3 Pro 4G anul trecut, acum coborând înspre zona de mid-range.

Deși nu am grad de comparație cu alte dispozitive, procesorul s-a comportat foarte bine, atât în jocuri, cât și în navigație în social media și videoconferințe, iar dispozitivul a mers cursiv. În plus, terminalul nu s-a încălzit extrem de mult. Procesorul suportă doar tehnologie 4G, ceea ce poate fi un dezavantaj pentru unii early adopters. De asemenea, Helio P95 a fost gândit și pentru gaming, așa că am putut să joc Call of Duty, de exemplu, fără nicio problemă.

Capacitatea de stocare e de 128 de GB, memoria RAM de 8 GB și ai slot de card microSD care poate lua locul unei cartele în sloturile dual SIM. Din nou, am apreciat capacitatea de stocare generoasă care devine un standard la aceste telefoane și faptul că deja la 8 GB de RAM cam toate mid-range-urile pot duce task-uri importante.

Bateria de 4.000 de miliamperi are o autonomie în folosirea normală de o zi și jumătate, ceea ce a fost mai mult decât suficient. Dar Oppo a venit cu tehnologia sa de încărcare și pe acest mid-range. În epoca în care anumiți producători renunță la încărcătoare, eu apreciez producătorii care lansează încărcare rapidă în câteva minute, pentru că se potrivește mai bine modului meu de folosire.

Oppo Reno 4 Lite are încărcare rapidă la 18 W și în aproximativ o oră și un pic se duce la 100%. Are și funcții de inteligență artificială care încarcă telefonul noaptea în mod constant. Terminalul ajunge astfel la 100% înaintea de ora de trezire, pentru a-l avea la maximum încă de la prima oră.

Nu am avut probleme cu Oppo Reno 4 Lite cât l-am testat. Deja m-am obișnuit când vine vorba de mid-range-uri. Poți să te joci, poți să navighezi, să folosești aplicații de productivitate și de conferințe video. A rezistat cu succes.

Camere foto Oppo Reno 4 Lite

Pe spate avem 4 camere principale. Cea mai importantă are 48 de megapixeli și f/1.7 și mai avem o cameră wide de 8 megapixeli și două camere de 2 megapixeli. Camera frontală dublă are 16 megapixeli, respectiv 2 megapixeli.

Per total, vorbim de camere foarte solide pe care le-am văzut și pe alte dispozitive Oppo, care sunt ajutate și de inteligența artificială. Am văzut deja aceste funcții pe Oppo Reno 3 Pro 5G și pe Oppo Reno 4 Pro 5G, iar producătorul le aduce și în zona de mid range. Ele te ajută să realizezi imagini mai bune pentru social media.

Per total, imaginile au fost luminoase, singurul minus pe care l-aș vedea eu, dar ține de preferințele personale, e faptul că la final culorile fotografiilor sunt mai reci decât aș dori.

Ai funcții de tipul portretelor nocturne cu AI pentru selfie-uri noaptea, Ai Color, ca să fii tu colorat, iar împrejurimile să alb-negru, bokeh dublu pentru selfie-urile în care ești cu un prieten și funcții de înfrumusețare.

De asemenea, la video Oppo a adus și pe acest telefon funcția de stabilizare a imaginii, ceea ce poate avea rezultate foarte bune. Poți filma cu video bokeh, slow motion și 4K.

Am zis deja la început. Oppo Reno 4 Lite e un telefon care-ți permite la un cost rezonabil să faci poze de Instagram, să le pui în social media, iar pentru filmare ai inclusiv stabilizare. Și dacă am pomenit de preț, să vedem cum se compară cu celelalte device-uri de pe piață.

Preț și disponibilitate

Oppo Reno 4 Lite în versiunea testată de noi, cu 128 de GB de stocare, costă 1.700 de lei în momentul de față. E undeva la mijlocul pieței de mid-range, în condițiile în care OnePlus Nord, care are avantajul de a avea 5G, costă 2.250 de lei, un Samsung Galaxy A70s costă 1.900 de lei, iar Xiaomi Mi Note 10 Lite ajunge la 1.800 de lei.

Per total, raportul calitate/preț este foarte bun pentru Reno 4 Lite, venind la un preț foarte avantajos pentru ceea ce oferă, adică stocare, camere bune, 8 GB de RAM. Singurul dezavantaj pe care l-am putea numi ar fi lipsa 5G, dar momentan, pentru următorii 2-3 ani, acest lucru nu ar fi o problemă în zona de mid-range.

Așadar, vorbim de un best buy la nivel de raport calitate/preț, restul lucrurilor fiind unele de preferință personală. La caracteristici egale, Oppo aduce un preț mai bun, singurele diferențe fiind făcute de design.

Puncte Pro

  • Preț foarte bun
  • Camere foto excelente, ajutate de inteligența artificială
  • Autonomie de o zi jumătate
  • Ecran luminos, culori corecte
  • Software curat cu Android 10 și Color OS 7.2
  • Performanțe bune în gaming și navigare online

Contra

  • Designul e simpluț
  • Telefonul pare un pic prea ușor în mână
  • Pozele pot părea unora ca neavând destulă saturație

Concluzie

Zona aceasta dintre 1.400 de lei și 2.000 de lei e aglomerată și aici se poartă marile lupte în lumea smartphone-urilor. Cele tăcute. Aici se fac cele mai mari vânzări. Iar Oppo a poziționat foarte bine acest 4 Lite între o cohortă de Samsung A70 și A71, Xiaomi Poco, Xiaomi Mi Note 10 Lite, OnePlus Nord sau Huawei P40 Lite.

Pentru mine e un telefon foarte bun pentru tineri, adolescenți sau bătrâni, pentru cei care nu vor să investească mai mult de 2.000 de lei într-un smartphone sau care pot să-l ia gratuit la un abonament de telefonie.