Despre ce înseamnă NEO QLED am mai vorbit pe start-up.ro, însă fac un rezumat scurt și aici. Ce trebuie să știi este că aceste TV-uri au mini LED-uri care sunt de vreo 40 de ori mai mici decât LED-urile obișnuite, iar asta permite un control mai bun a ceea ce e afișat pe ecran în materie de culori, detalii și luminozitate. Practic, nu are sens să mai iei un TV LED în 2023 decât dacă bugetul nu permite achiziția unui NEO QLED.

Samsung face de mult timp televizoare de calitate, dar în ultimii ani mi se pare ca a reușit să se evidențieze prin design, tehnologii și experiență de utilizare într-un mod pozitiv într-o piață aglomerată.

Design și instalare

Samsung a realizat seria de televizoare Lifestyle în care pune accent pe design, dar asta nu înseamnă că și alte game nu au primit parte de atenție la aspect. Acest model este unul foarte subțire, e gros cam cât un deget, iar marginile negre de lângă display sunt atât de mici încât de la distanță dispar și ai doar un ecran uriaș în față. Display-ul stă pe un mic piedestal de fier, iar toată conectica este mutată în spate, astfel încât să nu ai fire la vedere. Un televizor elegant.

Totuși, vreau să menționez un aspect negativ al experienței de unboxing. În primul rând este un televizor mare și ai nevoie de ajutor, însă mai important nu există niciun manual de instrucțiuni cu privire la asamblare. Ne-am uitat vreo 10 minute la diferite bucăți de fier și încercam să ne dăm seama cum se prind pe spatele tv-ului. Într-un final am reușit să-i dăm de cap, dar doar cu ajutorul unui tip de pe YouTube. Cmon Samsung, you can do better. De asemenea, nu e foarte ușor de mișcat de unul singur deoarece piedestalul e greu și are piciorușe de cauciuc ce sunt foarte aderente.

Oricum după ce l-ai instalat pe comodă, masă sau în perete ești gata să te bucuri de el. Setup-ul este relativ rapid, dar necesită cont Samsung, iar apoi ai acces la aplicații preinstalate precum Netflix, Amazon Prime sau YouTube etc.

Modelul Samsung QN900C este disponibil cu diagonale de 65, 75 și 85 de inci și acesta este modelul cel mai mic, dar destul de mare pentru majoritatea sufrageriilor din România, aș zice.

Experiență de vizionare

Știu ce gândești de când ai început să urmărești acest clip. Da, ai dreptate - nu ai conținut 8K, mai ales dacă ne uităm la posturile de televiziuni din România care abia acum introduc canale HD. Vestea bună este că avem suficient conținut 4K pe platformele de streaming, pe YouTube și există și canale TV 4K. Iar asta înseamnă că acesta poate fi îmbunătățit prin tehnologia de upscaling care ia conținutul dat și încearcă să-l aducă mai aproape de o calitate 8K. Da, aici intră și clipurile SD, HD sau FHD. Noi nu am urmărit canale tv pe televizor deoarece în studio nu avem cablu tv, însă chiar și așa cred că nu ar arată grozav. De ce zic asta?

Deoarece urmărind conținut divers pe acest televizor am început să observ diferențe între clipurile la diferite rezoluții, dar și foarte multe greșeli de filmare. Sunt 100% sigur că pot distinge un clip HD, de unul FHD și de unul 4K redat pe acest televizor.

Revenind, pe acest tv am observat și la clipurile noastre greșeli pe care altfel le ratezi pe un ecran mic de telefon sau laptop. Chiar și în producții Netflix am văzut asta. În documentarul Life in color se poate observa rapid dacă subiectul este în focus sau nu și în unele cazuri fiind animale filmate de la distanță imaginea nu era foarte clară.

Am urmărit clipuri pe YouTube la calitate FHD, 4K și 8K și televizorul face o treabă foarte bună cu upscaling-ul și cu redarea, însă cel mai bine arată clipurile 4K și 8K. Îmi este imediat evident când urmăresc conținut HD sau FHD pe acest TV. Am urmărit filme și seriale de pe platformele de streaming și conținut bluray. Cadrele arată fantastic și am încercat diferitele tipuri de setări pentru imagine, iar pentru mine filmmaker mode este de nelipsit pentru filme. Pentru alt timp de conținut precum clipuri sau jocuri video cel dinamic sau game mode mi se pare potrivit.

Cel mai impresionat am fost în timpul documentarului Life in color deoarece ai ocazia să vezi animale sălbatice incredibil de colorate și de vii redate la o calitate 4K/ upscaled la 8K: vezi fiecare fir de păr, detaliu, iar culorile sunt excelent redate și e absolut o plăcere să urmărești astfel de conținut. Potrivit Samsung, acesta este primul TV din lume validat Pantone pentru acuratețea culorilor. Deci dacă vrei ca experiența cinematografică să fie cât mai aproape de intențiile regizorului atunci ar trebui să iei în considerare acest model. De menționat că acest model suportă HDR10+ și redă bine filmele și jocurile HDR, însă nu are și Dolby Vision, din păcate, ci doar Dolby Atmos pentru sunet, dar despre asta mai târziu.

M-am uitat la secvențe din filmul All Quiet on the Western Front deoarece acela este mai întunecat și voiam să văd cum arată o astfel de experiență. Wow, incredibilă imagine și nu degeaba a câștigat atât de multe premii Bafta, inclusiv unul pentru cinematografie. Singurul lucru negativ a fost faptul că subtitările Netflix au fost mult prea luminoase într-un astfel de cadru și mă deranjau.

Apoi am încercat noul film Batman pentru a vedea cum televizorul tratează zonele întunecate și dacă există bleeding sau halo în zonele luminoase, contrastante. Raportez că nu am văzut așa ceva. Batman arată fantastic și aici nu am avut problema cu subtitrarea prea luminoasă, fiind mult mai puțin intensă decât cea de pe Netflix. Am rămas în zona asta pentru John Wick 4 deoarece îmi place cinematografia mai flashy și mai stilizată și din nou, televizorul nu dezamăgește. Însă nu știu cât de bine se traduce calitatea imaginii pe YouTube.

Gaming pe un TV 8K

Mai departe am zis să trecem și la gaming deoarece acest TV e potrivit și pentru asta. Are 4 porturi HDMI 2.1 cu o rată de refresh de 144 Hz și FreeSync. Deci ai putea să te joci pe acest TV la rezoluție 4K și 144 Hz, fără tearing și cu un gameplay foarte smooth, dacă ai un PC suficient de performant. Nu avem la redacție un PC suficient de performant încât să redea jocuri bine la rezoluție 8K, dar am instalat o consolă PS5 și am jucat câteva meciuri de FIFA, am încercat F1 2023, NFS și Jedi Fallen Order. O experiență foarte bună și imersivă. Consola nu a dus niciunul dintre aceste jocuri la rezoluție 8K, însă chiar și așa jocurile arată excelent. De fapt, există un singur joc 8K pt PS5 și se numește The Touryst, dar care probabil nu impresionează vizual având un look de minecraft.

În aceea ce privește sunetul, TV-ul este dotat cu opt difuzoare care sunt capabile de un volum impresionant și de o calitate bună. Un soundbar dedicat va fi o adiție excelentă pentru acest TV, dar se aude foarte bine și fără. Înainte să închei vreau să mai vorbesc puțin despre conectică și software. Pe lângă cele 4 porturi HDMI 2.1, care sunt și eARC, TV-ul are 3 porturi USB, port USB-C, ieșire audio, slot CI, port ethernet, intrare RF, și WiFi 6E și Bluetooth 5.2. Tot ce ți-ai putea dori.

Cât am testat televizorul nu am avut probleme cu software-ul și este rapid și eficient și-mi place că-ți oferă mai multe opțiuni de personalizare. Meniul de setări este și el destul de intuitiv și poți face diferite presetări în funcție de activități: urmărit filme, meciuri sau gaming. Telecomanda este incredibil de micuță, minimalistă și are baterie reîncărcabilă de la soare sau prin USB-C. Ai grijă cu ea să nu o pierzi prin canapea deoarece e foarte mică.

Concluzie și preț Samsung 8K 65QN900C

Într-un final cred că pot să închei cu vorbele colegei mele, Irina, „Eu nu mă mai uit că mă enervează și apoi vreau să-l cumpăr”. Să cumperi un televizor 8K acum nu este o nevoie, ci o dorință, poate un moft, o achiziție pentru viitor deoarece acum nu ai jocuri care să ruleze la rezoluție 8K pe console, altfel ai nevoie de un PC foarte performant, filme și seriale 8K nu găsești pe serviciile de streaming, iar pe canalele TV nici nu mai zic.

Chiar și așa este un televizor impresionant, elegant și care are o imagine ireproșabilă. Personal, nu mi-aș cumpăra acest televizor deoarece nu e în bugetul meu, modelul de față costând 21.300 de lei, însă nu aș sta pe gânduri să cumpăr un model 4K similar care vine cu aceleași tehnologii, dar e mai practic pentru prezent.