Lectură de 4 min

REVIEW Samsung Odyssey Neo G7: am folosit 2 săptămâni un TV pe post de monitor

Abonează-te pe  
După cum indică titlul acestui material, am folosit la birou timp de două săptămâni un monitor/tv Samsung de numai puțin de 43 de inci. Stați cu mine să vedeți ce este cu această struțo-cămilă și de ce ar putea fi următoarea ta achiziție.

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Samsung zice despre acest produs că este un monitor de gaming, însă datorită mărimii de 43 de inci sau 109 cm și tehnologiei de afișaj poate fi folosit și pe post de televizor sau hub de divertisment. Înainte să intrăm în detalii să vorbim despre design și conectivitate.

Acesta este plat, are un raport de aspect de 16:9 și margini negre mici de jur împrejur. Are două zone mici de LED-uri pentru iluminare RGB și un piedestal mic și minimal. Se instalează ușor, dar nu mi-a plăcut faptul că piedestalul are șuruburi mici pentru care trebuie să folosești o șurubelniță. Alte monitoare au șuruburi care pot fi strânse ușor cu mâna și nici nu riști să le pierzi.

Pe spate ai un port de încărcare și o zonă de conectivitate, iar piciorul are o bandă de cauciuc cu ajutorul căreia poți face cable management. Are două porturi USB, două porturi HDMI 2.1, display port, port ethernet pentru conexiune fixă la internet, mufă de căști, Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.2.

În setup-ul în care l-am folosit eu era puțin cam mare, dar dacă stai lăsat în spătarul scaunul este excelent pentru gaming și filme. În același timp este și televizor smart și are telecomandă și are un hub de unde poți instala ce aplicații dorești inclusiv Netflix și altele și-l poți folosi doar așa dacă vrei, însă ar fi păcat deoarece are niște specificații impresionante.

Recomand să nu pierzi telecomanda deorece butoanele de sub logo-ul Samsung sunt foarte rigide și greu de utilizat.

Odyssey G7 are un panou Quantum Mini LED, adică același tip folosit și la televizoarele premium ale companiei. Astfel vorbim de o iluminare mult mai precisă și un contrast mai mare. Acesta are rezoluție 4K și certificare HDR600. De asemenea are o rată de refresh mare de 144 Hz și FreeSync Premium Pro pentru sincronizarea ratei cu numărul de FPS.

În plus, în modul de gaming are un timp de răspuns de 1 ms, ceea ce înseamnă că este potrivit și pentru shootere. Totuși am simțit ceva motion blur în jocuri și dacă vrei gaming competitiv atunci aș alege un model ultrawide, mai mic și cu o performanță mai bună pe partea de motion blur.

Un lucru care mi-a plăcut mult, mai ales în modul în care l-am folosit eu este faptul că display-ul este mat și elimină reflexiile. La birou e cu fața spre fereastră, deci nu o poziție ideală și cu toate astea nu am avut probleme în a mă juca sau a lucra.

Cum am spus, l-am folosit pentru muncă, adică browsing, editare texte, editare video și pentru că este atât de mare ai loc pentru toate ferestre de care ai avea nevoie. L-am folosit conectat la un MacBook Pro prin HDMI și la un PC conectat prin cablu display Port și treceam de la unul la altul în funcție de nevoi. Imaginile sunt clare și textele arată foarte sharp. În editare video este util deoarece încap mai multe ferestre, însă îți vei munci puțin gâtul dacă trebuie să te uiți din colț în colț.

Pentru că este un monitor smart are și funcții de remote work și ai putea să conectezi un mouse și o tastatură wireless la monitor și astfel să accesezi un PC sau Mac de la distanță. Ai putea să ai PC-ul de la birou pornit și să accesezi ușor fișierele de care ai nevoie direct pe acest monitor aflat acasă. Tot pentru productivitate există și o funcție numită multiview și astfel poți să ai un ecran de la Mac și unul de la PC sau unul de la PC și unul de la telefon.

Însă, cum te așteptai, Odyssey G7 strălucește în gaming și în filme. E absolut fantastic să te joci pe acest monitor Diablo 4, Returnal sau Shadow Warrior. Imaginile sunt foarte colorate, captivante și detaliate. E foarte imersiv mai ales în jocuri first person. Dacă ți se pare că imaginea e prea mare o poți face mai mică sau chiar ultrawide cu bare negre mari sus și jos.

Clipurile HDR de pe Youtube arată foarte bine și e o plăcere să urmărește și conținut SDR. Nu are suport Dolby Vision, însă vine cu HDR10+. Era perfect dacă avea o luminozitate mai mare pentru filme HDR, însă și așa imaginea este una de calitate. Pentru utilizarea normală e destul de luminos.

Ca să joci fără probleme la setări grafice mari și rezoluție 4K ai nevoie de un PC performant sau de metode de upscaling de la AMD sau Nvidia, dar mai ai și o altă soluție: cloud gaming. Din Sasmung Hub ai putea lansa o aplicație precum GeForce Now direct din monitor și să te joci astfel. Oricum ar fi jocurile rulează foarte smooth și arată bine. Cel mai mult am jucat Diablo 4 la rezoluție 4K și pentru 60 FPS constant am folosit FSR Quality pe PC-ul de la birou.

Experiența este completată de un sunet bun și cele două difuzoare sunt capabile de un volum impresionant și cu suficient bas. Nu ai nevoie de un soundar și pentru modul în care-l vei folosi eu zic că e mai mult decât suficient.

Ca să nu o mai lungesc, este un monitor televizor excelent pentru gaming și consum media. Filmele, clipurile de pe YouTube și jocurile arată foarte bine și e o plăcere să te uiți la el. HDR-ul este bun, contrastul mare, luminozitatea ridicată, însă pentru muncă nu este cea mai grozavă opțiune. Este ceva cam mare, standul nu este ajustabil aproape de loc, poți doar înclina ușor monitorul într-o parte sau în alta.

Software-ul este funcțional, are tot felul de funcții smart care s-ar putea dovedi foarte utile, însă are puțin lag și câteodată trebuie să apeși de două ori pe telecomandă pentru a se înregistra comanda.

Prețul este unul măricel, iar acest model costă în jurul a 5000 de lei, dar cumva justificat de multiplele sale utilizări. Altfel ai putea să-ți cumperi un televizor 4K măricel dar nu Quantum Mini LED și un monitor pentru banii ăștia.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: