Ai avut vreodată un moment în care partenerul sau partenera dorea să reduci sonorul la televizor, dar tu voiai o experiență ca de cinema? Sau poate că te dor urechile să porți căști in ear toată ziua, iar cele mari se încălzesc prea tare? Bravia Theater U ar putea fi o soluție. Sunt căști sau boxe, cum vrei tu să-i zici și nu le porți pe cap, nici nu le pui pe birou, ci în jurul gâtului.
De ce? Ca să auzi ce se întâmplă în jurul tău, dar și să te uiți la un film sau să asculți muzică. Poți să le folosești cu orice dispozitiv, dar poate cea mai interesantă utilizare este cea împreună cu TV-ul. Stai cu mine și-ți povestesc tot ce trebuie să știi despre Sony Theater Bravia U.
Sony Theater Bravia U - ce trebuie să știi
Sony a gândit aceste căști pentru entertainment, dar și pentru office work deoarece sunt echipate și cu microfoane. Acestea au două difuzoare în partea de sus și împing sunetul către urechi astfel încât să auzi și muzica, dar și ce zice cineva de lângă tine. Cum ziceam la început, utilizarea cu televizorul Bravia mi se pare interesantă.
Cu Sonos Ace poți să transferi sunetul din soundbar direct în căști astfel încât să nu deranjezi pe nimeni. Aici e similar, doar că poți avea sunet și în soundbar și în căștile Sony. Ai putea să ai volumul la 10-15 pe TV și 40 în căști astfel încât tu să auzi mai tare acțiunea din film. Sigur, sunetul emis de căști poate fi auzit de cei din jur, însă e sesizabil doar după un anumit volum.
Avem două bucăți dreptunghiulare rotunjite legate de această bucată de cauciuc moale. Exteriorul este acoperit de un material textil, iar la interior se află un material din piele vegană plăcută la atingere. Difuzoarele se află în partea de dus și vin direct sub urechi. Pe laterale avem și butoane utile pentru control. Pe o parte avem un buton de pornire și cel de blocare al microfonului, iar în cealaltă parte avem un buton pentru creșterea volumului, altul pentru scădere și cel din mijloc pentru a pune pe pauză, iar cu o dublă apăsare trece la următoarea melodie.
Eu le-am folosit la laptop, cu telefonul și cu televizorul din sufragerie în diferite moduri. Poți trece între ele ușor și ai putea să asculți muzică de pe telefon, apoi când dai click pe un video pe laptop sunetul este redat automat de acolo, asta în condițiile în care le-ai împerecheat inițial.
Cu o greutate de doar 268 de grame, căștile stau confortabil pe umeri și abia dacă o să le simți. Eu le-am folosit mai multe zile la rând de dimineață până seara, la calculator sau prin casă și nu m-au deranjat niciodată. Ergonomia și rezistența la apă IPX4 îl fac potrivit pentru utilizare prin casă sau prin curte.
Totuși, pentru cel mai bun sunet, este necesar să ai o poziție stabilă a capului pentru un echilibru sonor optim. Dacă te miști căștile se pot muta ușor și astfel sunetul să se schimbe. Chiar și când muți capul dintr-o parte în alta vei sesiza că sună diferit. Dar e normal având în vedere acest design.
Ziceam că le poți folosi când lucrezi, dar și când faci curat prin casă sau speli vase, însă dacă te apleci sau te miști mult și acestea se vor mișca și trebuie să le reajutezi. Mie mi-au plăcut totuși pentru că e genul de dispozitiv cu care pot asculta mai multă muzică sau podcasturi deoarece pot să aud dacă mă strigă cineva, nu sunt legat într-un anumit loc și le pot folosi în mai multe momente ale zilei.
Un alt lucru pe care l-am sesizat atunci când le-am folosit departe de calculator este faptul că, pot apărea mici întârzieri de sincronizare a sunetului prin Bluetooth, și câteodată se pierdea conexiunea. Cel mai des s-a întâmplat asta când Bravia U erau legate la televizor.
Calitate audio
Ne-am lămurit cum le folosești, dar cum sună? Băi bine, mai bine decât mă așteptam atunci când le-am văzut. Au mult volum, iar frecvențele medii și înalte, cum ar fi vocile și instrumentele cu coarde, sunt clare și detaliate. Totuși, basul este limitat din cauza designului deschis, ceea ce îl face mai puțin potrivit pentru muzica cu bas accentuat. Nu sunt un produs pentru audiofili, dar good enough pentru un om obișnuit.
Asul din mânecă al acestui produs este faptul că poate oferi o experiență audio surround cu tehnologia 360 Reality Audio de la Sony, creând o scenă sonoră multidimensională. Asta iese în evidență cel mai bine în filme și jocuri, unde sunetele, cum ar fi vehiculele în mișcare sau efectele din joc, par să se deplaseze în jurul tău. Astfel căștile oferă efecte captivante, precum sunetul ploii sau al mediului înconjurător. Pentru că acest lucru să funcționeze trebuie ca Bravia U să fie singura sursă pentru audio a televizorului.
Vă ziceam că are și microfon și acesta captează destul de bine vocea și eu cred că poți folosi Bravia U în meeting-uri, întâlniri online sau să preiei apeluri de la smartphone. O să vă las în continuare un test ca să vă faceți o idee despre cum sună Bravia Theater U.
Dispozitivul oferă până la 12 ore de autonomie, ceea ce poate nu părea mult la o primă vedere, dar eu l-am folosit trei zile fără să-l încarc. Este clar că nu mergând non-stop, ci într-un regim normal. Adică 1-2 ore mergea, apoi nu, apoi am ascultat câteva melodii, pauză iar și tot așa. Ar fi fost mișto dacă autonomia era mai mare? Da, dar în același timp nu aș fi vrut un produs mai greu. Se încarcă prin USB-C pe lateral, dar acestea nu pot fi folosite când se întâmplă asta.
Ca un nerd al tehnologiei eu sunt foarte entuziasmat de acest produs și mi se pare că face bine ceea ce ar trebui să facă. E un dispozitiv bun pentru munca de la distanță, pentru a fi folosit prin casă sau chiar și la TV. Evident că, spre deosebire de niște căști, nu prea poți să le folosești pe afară. Adică poți, dar ești „țăran, cocalar” sau cum vrei să zici dacă le iei pe gât și asculți muzică în metrou.
Poți cumpăra Sony BRAVIA Theater U acum cu 1300 de lei, cam la nivelul unei perechi de căști mid range așa. Este clar că o pereche de căști wireless de 1300 de lei e o achiziție mai rațională, însă Sony BRAVIA Theater U oferă o alternativă interesantă la căștile tradiționale, mai ales pentru utilizatorii care doresc să fie mai conectați cu mediul înconjurător. Se adresează unei nișe de utilizatori care apreciază soluțiile audio noi în detrimentul formatelor tradiționale.