Alexandra Rusu
Until Dawn (2025) este o adaptare cinematografică inspirată de jocul cu același nume, care a reușit să mențină un cult following foarte loial timp de mai bine de un deceniu. Cu toate că introduce concepte și personaje noi față de jocul video, filmul aduce un omagiu reușit a ceea ce face Until Dawn să fie memorabil și înfricoșător.
Recunosc totuși că, pe alocuri, m-am întrebat (deși ne putem imagina împreună răspunsul) de ce au ales să numească filmul un remake, ci nu ceva distinct diferit de sursa de inspirație, care să poate dezvolta în propria nișă. Dar despre frica de a crea ceva nou și problema cu remake-urile am mai vorbit în trecut, aici.
Filmul Until Dawn: prime comparații față de jocul inițial
Premisa, deși deviază mult de la jocul inițial, este una interesantă: Clover (Ella Rubin) și prietenii săi, Max (Michael Cimino), Megan (Ji-Young Yoo), Nina (Odessa A’zion) și iubitul ei Abe (Belmont Cameli), fac o călătorie pe urmele surorii lui Clove, Melanie (Maia Mitchell), care a dispărut în urmă cu un an.
Opriți la un magazin unde Melanie a filmat un videoclip înainte să dispară, Clove află de la vânzător despre o vale izolată unde multe persoane au dispărut, iar protagoniștii pornesc la drum.
Ajunși acolo, în singura casă intactă, sunt atacați și uciși unul câte unul de un bărbat misterios cu mască de clown. Spre marea lor surpriză, grupul de tineri se trezesc cu câteva ore înainte de tragedie și realizează că sunt blocați într-o buclă temporală, unde noaptea aduce un nou pericol de fiecare dată. Cum pot să scape? Trebuie să supraviețuiască până în zori (haha, title drop).
Până aici, nimic nou, nimic inovator. Filmul are un sentiment de retro, de ceva ce ai mai văzut sub alte forme - personajele nu sunt foarte complexe, dialogul se află la linia fină dintre interesant și cringe, iar conceptul de buclă temporală devine ușor repetitiv.
Dacă te întrebi cât de similar este cu jocul (al cărui review la remake îl găsești aici), există similarități: grupul de protagoniști se întoarce la o cabană izolată din munți pentru a comemora dispariția a două surori, un an mai târziu de la eveniment. Separați și puși în situații extreme, personajele din jocul video nu au șanse multiple la supraviețuire, dar și ele trebuie să supraviețuiască până în zori în lupta lor cu creaturi supranaturale.
Cum tratează filmul temele din joc (Spoiler Warning)
Creaturile supranaturale, wendigos pe numele lor, și evenimentele paranormale din minele de sub oraș sunt și ele teme similare, tratate diferit.
În joc, wendigos sunt creaturile de care fugi și pe care încerci să le învingi în lupta cu timpul. În film, protagoniștii încearcă să nu se transforme în aceste creaturi, pentru că fiecare moarte și restart primit îi aduc mai aproape de „a fi consumați de noapte” și a se transforma pentru totdeauna.
De asemenea, jocul este cunoscut pentru câteva lucruri importante, pe care filmul le integrează în moduri pe care le-am apreciat: morțile interesante care sunt consecințele unor alegeri proaste, conceptul de personaj omniscient cunoscut ca „The Curator” în jocuri, și implementarea mecanicii de a nu îți mișca controller-ul în momente tensionate, unde personajul trebuie să stea nemișcat.
Dacă nu ești mare fan al descrierilor brutale, treci de acest paragraf, pentru că o să discutăm câteva dintre nefericirile protagoniștilor. Efectele speciale și recuzita pentru corpurile fără viață și monștrii care pândeau la fiecare colț au fost dezgustătoare și suficient de realiste cât să capitalizeze pe sentimentul de disconfort și să te ghideze către o nouă sperietură. Cu ajutorul conceptului de buclă temporală, avem ocazia de a vedea personajele murind într-o serie de moduri diferite, de la un maniac cu un topor la vrăjitoare, acte de posesie și chiar explozii cauzate de apa băută de la robinet. Un element interesant este faptul că personajele sunt conștiente de ce se întâmplă, deci avem momente unde se decid că au făcut prea multe greșeli și se ucid unii pe alții pentru a căuta o nouă strategie.
Al doilea concept, cel al psihiatrului cunoscut ca „The Curator”, care te urmărește ca jucător și te ghidează pentru a avea o experiență cât mai bună, face o apariție și în film, dar ca antagonistul principal, din spatele acestor evenimente paranormale și dispariții. Arogant și plin de încredere, acesta ajunge să fie cheia pentru salvarea tuturor protagoniștilor din adaptare. The Curator îi spune lui Clover că cineva trebuie să moară pentru salvarea celorlalți, iar Clover face exact ce i se spune și îl ucide cu apa blestemată de care grupul s-a lovit anterior.
Ultimul concept, cel de a integra mecanica de neclintire într-un film, a funcționat neașteptat de bine și a fost, fără îndoială, lucrul meu preferat la această adaptare. Cinematografia și cadrele s-au simțit ca cutscene-uri din joc, în momentele tensionate unde am făcut o alegere și aștept cu sufletul la gură să văd consecințele acțiunilor mele. Cadrele întunecate, unde doar ochii personajelor se văd printr-o fâșie de lumină, umbrele care se joacă în spatele lor, elementele înregistrate pe telefoane, felul în care camera urmărește acțiunea, toate mi s-au părut un gest de respect și de înțelegere al materialului original, care s-au transpus foarte bine de la un medium la altul.
Until Dawn, un film… cinstit
Cu toate gândurile puse la un loc, pot să spun că filmul nu este revoluționar și poate să se simtă puțin artificial sau forțat în anumite momente.
Este ușor repetitiv și sunt puțin dezamăgită că am trecut de câteva seri bune pe care le vedem în bucățele de pe un telefon, în loc să avem un montaj mai incitant cu aventurile nereușite ale tinerilor și de deciziile lor, care s-au simțit cel puțin stranii pe alocuri, ca ceva ce nu le stă în fire - un sentiment cauzat, din nou, de lipsa de personalitate și complexitate a personajelor.
Dar, overall, Until Dawn este un film cinstit, care nu încearcă să inoveze sau să spargă barierele cinematografiei, ci pur și simplu să aducă niște sperieturi bune pe marele ecran și să își prezinte omagiul și iubirea față de horror și de jocul care a schimbat așteptările multor oameni când vorbim de ce înseamnă horror.
