EBITDA consolidată a fost de 23,3 mil. RON, cu o marjă operațională de 7,5%, obținută într-un climat economic dificil. Beneficiind de avantajele unui holding industrial, ROCA Industry mizează pe investițiile strategice începute, susținute de eforturi de eficientizare operațională și optimizare a resurselor, menținând astfel capacitatea de reacție rapidă la schimbările din piață.

Creșterea costurilor pentru materia primă duce la o ușoară pierdere financiară

Climatul economic instabil, marcat de creșterea costurilor la materiile prime și energie, de volatilitatea cursului valutar și de aplicarea taxei antidumping pentru anumite produse de import au avut o consecință directă asupra rezultatelor financiare pentru semestrul I 2025, la finalul căruia holdingul marchează o pierdere netă de 10,2 mil. RON.

“În primul semestru din 2025 am avut o evoluție în linie cu realitatea din piață. Rezultatele marchează o etapă de ajustare, dar direcția noastră de creștere pe termen mediu este bine definită, iar fundamentul modelului nostru de business este stabil”, declară Camelia Ene CEO ROCA Industry în cadrul unui comunicat transmis către BVB. Holdingul Roca Industry este listat pe piața principală a Bursei de Valori București sub simbolul ROC1.

”Totodată, estimările la nivelul S2 2025 au fost revizuite în funcție de noile condiții de piață, dar orientate în continuare spre atingerea cifrelor bugetate, confirmând astfel continuitatea direcției strategice și a disciplinei bugetare. Această performanță reflectă reziliența modelului de business și capacitatea de adaptare la un mediu macroeconomic complex”, mai spune ea.

Portofoliul ROCA Industry în S1 2025

Piața construcțiilor din România continuă să traverseze în 2025 o perioadă de provocări accentuate, marcată de scăderea cererii pe segmentul rezidențial nou, întârzieri în derularea unor proiecte publice majore și creșterea costurilor de finanțare. În paralel, insolvențele din sector au înregistrat o creștere de peste 70% față de anul trecut, afectând lanțurile de aprovizionare și predictibilitatea contractelor.

În acest context, companiile din portofoliul ROCA Industry au continuat să implementeze măsuri proactive pentru protejarea marjelor, optimizarea costurilor și diversificarea surselor de venit, concentrându-se pe consolidarea poziției pe piețele interne și externe, adaptarea portofoliului de produse și eficientizarea proceselor operaționale.

ROCA Industry deține direct un portofoliu de 5 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), VELTA DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, rezultat al fuziunii ECO EURO DOORS cu WORKSHOP DOORS).

ELECTROPLAST, lider în segmentul cablurilor feroviare, a beneficiat de proiecte în infrastructură finanțate din fonduri europene, însă marjele au fost influențate de termene extinse de plată și presiuni pe costuri. Compania înregistrează cea mai bună evoluție din portofoliu, cu o cifră de afaceri în creștere cu 21,0%, până la 96,3 mil. RON și o EBITDA de 7,0 mil. RON (+38,5% vs S1 2024). Profitul net a ajuns la 0,9 mil. RON, susținut de îmbunătățirea mix-ului de produse și investițiile în tehnologie.

Grupul BICO, unul dintre cei mai importanți producători de plasă și țesături tehnice din Europa, a continuat procesul de adaptare la schimbările legislative europene și presiunile concurențiale, implementând proiectul de relocare parțială în Republica Moldova și diversificând canalele de vânzare. Ca urmare a acestor factori, cifra de afaceri înregistrată a fost de 77,9 mil. RON, cu o EBITDA de 1,6 mil. RON.

EVOLOR, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de producție de vopsele și lacuri, și-a îmbunătățit EBITDA cu 12,9% față de S1 2024, în ciuda scăderii pieței vopselelor și lacurilor, prin lansarea unor produse cu marjă ridicată și prin menținerea unei discipline financiare stricte. Într-o piață a vopselelor în recul, cifra de afaceri a fost de 49,8 mil. RON (-7,1% vs S1 2024). La finalul S1 2025, compania marchează un rezultat net pozitiv, în sumă de 1,3 mil. RON, ușor sub nivelul realizat în perioada comparativă.

DIAL, unul dintre cei mai mari producători români de panouri și plasă de gard, a implementat măsuri de optimizare internă și diversificare a canalelor de vânzări, pentru a contracara scăderea cererii din retail. Acesta raportează venituri de 39,5 mil. RON, menținând volumele vândute, dar aplicând un mix orientat către produse cu marje mai reduse pentru a răspunde cerințelor consumatorilor.

VELTA DOORS, liderul național în producția de uși rezidențiale, rezultat din fuziunea dintre ECO EURO DOORS și WORKSHOP DOORS, a finalizat integrarea post-fuziune și și-a orientat eforturile spre digitalizare și eficientizare, într-o piață rezidențială nouă stagnantă. Veniturile au scăzut la 45,5 mil. RON (-13,8% vs S1 2024), iar marja EBITDA a înregistrat un nivel de 17,7% (8,0 mil. RON), comparativ cu 24,9% în S1 2024.