SpotUs.Alert este un modul de supraveghere și emitere alarme pentru companiile de management ale clădirilor de birouri și parcări, pentru a facilita procesul de monitorizare a autovehiculelor care depășesc timpul alocat în parcare.

SpotUs.Space dezvoltă o soluție tech pentru dezvoltatorii de birouri, prin care chiriașii acestora își pot rezerva un birou, un loc de parcare, beneficiază de badge-uri virtuale, și își gestionează prezența vizitatorilor în spațiu, totul prin intermediul unei aplicații.

Pentru dezvoltatori, SpotUs vine cu module de monitorizare și raportare, astfel încât aceștia au o mai bună înțelegere a modului în care sunt folosite spațiile și pot adapta, de exemplu, resursele folosite pentru mentenanța acestora.

Echipa SpotUs a dezvoltat și implementat un modul nou, numit SpotUs.Alert, folosit deja cu succes de unul dintre cei mai mari operatori de spații de parcare din Marea Britanie.

Prin această soluție, care poate fi folosită ca parte a aplicației pentru spațiile de birouri, sau independent, se elimină munca manuală de verificare a autovehiculelor care depășesc timpul alocat în parcare.

Prin intermediul tehnologiei dezvoltate și implementate de SpotUs, managerii spațiilor de parcare primesc alerte pe e-mail, sub formă de fotografii și video-uri, care îi înștiințează când o mașină a depășit timpul alocat, precum și ora la care a plecat din parcare.

Peste 600 parcări sunt monitorizate folosind SpotUs.Alert și zeci de mii de alerte au fost emise de la începutul acestei implementări.

Acum, echipa SpotUs dorește să scaleze acest produs, atât în România, cât și în Marea Britanie și Europa. SpotUs.Alert funcționează ca un SaaS și poate fi implementat de la distanță, pentru orice client.

“SpotUs.Alert este doar unul dintre modulele suplimentare pe care le dezvoltăm pentru clienții noștri. La baza acestui produs stă tot nevoia de digitalizare și optimizare a proceselor, fie că vorbim de parcarea unui supermarket sau a unei clădiri de birouri. Lucrăm constant la metode noi de a oferi avantaje competitive prin soluții care răspund la provocările actuale ale pieței. Ne uităm cu interes la piața din UK și ne bucurăm că avem o primă validare a acestui produs”, spune Ovidiu Ciurte, CEO SpotUs.Space.

SpotUs.Space lucrează în prezent cu +9 clădiri de birouri și peste 15.000 de utilizatori folosesc aplicația. Echipa lucrează la dezvoltarea și a altor funcționalități necesare dezvoltatorilor și chiriașilor spațiilor de birouri, cu scopul de a crea o soluție end-to-end pentru nevoile actuale ale partenerilor săi.