Rubik School, nonșcoala cu o necancelarie, a pornit din dorința Luizei Apostu de a avea o școală altfel. Astfel, a creat în noiembrie 2019 Rubik School, o comunitate de învățare agilă și auto-dirijată, care a început într-un apartament cu 2 camere și 5 copii.
După crowdfunding-ul de pe Startarium, campania de strângere de fonduri unde au avut 164 de susținători, Luiza a avut avântul, dar și finanțele, să ducă lucrurile la etapa următoare.
În prezent, 80 de copii învață la Rubik, o comunitate de învățare într-o casă mare, cu 7 camere, curte, pereți veseli și un tablou al emoțiilor. Pentru că Rubik School aduce în discuție și starea emoțională a copiilor, dar îi și încurajează să încerce, să devină independenți și să-și asume proiecte și pasiuni.
”Noi ne-am îndrăgostit de misiune, nu de cum ne facem misiunea.”
Antreprenoriatul educațional și antreprenoriatul social sunt niște aventuri destul de solitare, așa cum ne spune chiar Luiza. De aceea, Rubik a observat nevoia de a adăuga și componenta de educație a cadrelor didactice, în care vor să ducă obiectivele învățării agile și către alte afterschools sau școli. Și astfel, să creeze o rețea în care misiunea de învățare să poată fi practicată și în comunitățile rurale sau mai mici.
Să creezi un loc de învățare nu e o aventură ușoară. Iar ca piedici în dezvoltarea unei astfel de afaceri, Luiza vorbește despre importanța unui dezvăț, de a renunța să crezi că le știi pe toate și de a fi dispus să înveți. O altă provocare ar fi generațiile suprastimulate, pentru care e nevoie de atenție și motricitate în a le clădi niște abilități. Resursele sunt iarăși o provocare mare, că vorbim de cele financiare, sau de cele umane.
”Atunci când nu ai reurse, singura resursă pe care o pui la bătaie ești tu.”
Ce este Rubik School
Rubik e o experiență care trebuie trăită, mai mult decât povestită. Dar dacă ar fi să definească această comunitate în patru elemente cheie, Luiza spune că acestea ar fi:
- Autonomie în învățare cu proiecte precum passion projects și I-facilitate, unde copiii sunt ghidați de către mentori, iar atelierele sunt ținute chiar de copii în baza pasiunilor lor.
- Cursuri care vin cu o treaptă în plus de abilități pentru procesele de învățare, unde copiii au learning guides pentru experiențe de învățare, punte între conținut și viața reală.
- Partea socio-emoțională și relațiile dintre adulți și copii.
- Comunitatea în sine, toată lumea se știe cu toată lumea, copii au afaceri, fac târguri, au ziarul școlii. Copiii sunt antreprenori de mici, oferă ore de meditație și yoga, fac perne cusute codițe împletite, desene sau brățări.
Rubik School s-a lansat in cadrul Startarium PitchDay 2019, unde a reușit să strângă în campania de crowdfunding fonduri de la 164 de susținători.
Ce i-a plăcut cel mai mult Luizei la experiența Startarium a fost accesul la comunitatea de antreprenori, de unde o bună parte din cei de acolo au devenit chiar clienți Rubik.
”Pentru mine a fost puntea de lansare pentru Rubik, nu am fi ajuns unde suntem acum, Startarium a fost o punte de creștere și de așezare a brand-ului Rubik pe retina și în mintea oamenilor.”
Sentimentul de comunitate clădit la Startarium a continuat și după ce Rubik și-a găsit o casă și o familie.
”Rubik are o vibrație și o comunitate unde oamenii sunt la un telefon distanță de a găsi persoanele care să ajute la văruit, ceea ce s-a și întâmplat, sau persoane care le-au donat imprimante 3D sau țin cursuri pentru copii doar pentru că cred în acest program.”
Acum Luiza e în procesul de a încerca să adune și mai mulți oameni din zonele educaționale.
”În 2024, vom continua să creștem comunitatea actuală, apoi să putem duce tot ce testăm către programe de dezvoltare pentru adulți, de programul Zvâc, de la profesor la ghid de învățare, un program care ajută alte programe de învățare să adere la paradigma de învățare pe care o are Rubik.”
În vizita noastră la Rubik, am văzut o parte a beneficiilor despre care pvoestea Luiza. Am văzut copii independenți, pasionați și foarte stăpâni pe ce vor și pe ce nu. De aceea, am vrut să știm ce putem învăța noi de la aceși copii și, mai ales, ce pot învăța românii antreprenori de la aceste tinere generații.
”Ar putea învăța reziliența, acești copii se scutură și merg mai departe. Ar mai putea lua din bucuria cu care trăiesc procesul. Curajul și flexibilitatea de a crea constant. Și încă ceva foarte important este ce am învățat de la o fetiță care mi-a spus recent că și-a pierdut motivația pentru a crea perne și ce poate face în sensul ăsta. Ea mi-a amintit să ne dăm voie să cerem ajutor, să știm când ne pierdem zvâcul și să fim vulnerabili pentru a cere ajutor.”
Programul de școală de la Rubik School urmează curriculum național și este susținut de învățători, astfel încât dacă un copil vrea să facă tranziția către o altă școală să aibă nivelul de cunoștințe și competențe conform vârstei sale, dar metodele sunt altele.
Luiza Apostu avea deja peste şase ani de experienţă cu copiii, cărora le predase educaţie financiară şi antreprenorială, atunci când s-a hotărât să deschidă o şcoală proprie. Se întâmpla în 2018, anul în care a început o serie de călătorii pe la aproape 20 de şcoli alternative din Europa şi America de Sud, pentru a le cunoaşte cultura şi sistemele de educaţie.
Revenită în România, în august 2019 a organizat o tabără urbană de învăţare agilă, pentru a vedea cum reacţionează copiii la un astfel de concept. Pentru că aceea a fost un succes, în noiembrie 2019 a fondat Rubik School, o şcoală cu un model de învăţare autodirijată cu instrumente agile.