Cu expunere la subiecte despicate în podcasturi, interviuri, pe Instagram și LinkedIn, putem avea ușor impresia că știm ce ne-așteaptă. Asta până când ni se întâmplă acel ceva pe pielea noastră. Și atunci putem avea surpriza că tot ce-am citit și-am văzut, nu ne-a pregătit cu adevărat pentru ce urma.
Eu am simțit-o de curând, de când am adoptat un cățel. Știam că e o perioadă de acomodare, de dresaj, de șters pipi, de ieșit des afară, de stat mai mult pe-acasă, de organizat timpul mai bine.
Știam că există multe schimbări de stil de viață, dar ce nu știam e cât de responsabilă mă voi simți pentru acest suflet canin, nu știam cât de asemănător e un câine cu un copil (am voie să spun asta, copilul a fost primul, apoi cățelul) și nu știam că mă voi simți vinovată dacă nu îi voi acorda atenția necesară. Iar asta e ceva ce nu afli nici din cărți sau conturi de dresori și nici din discuții cu alți stăpâni de căței.
Ca să-mi continui șirul gândurilor, una dintre întrebările de nelipsit din interviurile cu fondatorii unor startupuri este “de ce ai creat compania, de la ce nevoie?”.
Iar de curând am discutat cu un fondator care a creat o soluție gândită specific pe nevoile lui. Testată în piață și la scară mai mare, dar cu un insight foarte personal și care îi rezolva o dificultate foarte specifică.
Așa a știut cât mai bine cum să gândească lucrurile și să le construiască pe nevoia lui. Pentru că știa pe pielea lui unde e problema și cum ar putea arăta soluționarea.
De aici, am căutat alți fondatori care au simțit pe pielea lor că e nevoie de un produs sau de o soluție tech și s-au pus pe treabă.
- E Eric Yuan cu al său Zoom pornit ca o soluție care să-l scutească de un drum de 10 ore cu trenul ca să se vadă cu iubita lui. ‘There, I fixed it’ și a creat reuniuni la un click distanță.
- Uber a pornit de la unul dintre fondatori, Garrett Camp, care plătise 800$ pe un șofer privat și și-a dat seama că ar putea să scadă costurile unui furnizor de transport dacă ar împărți cheltuielile cu alții. Și apoi a creat soluția prin care oamenii pot avea un șofer privat direct dintr-un app.
- Fondatorii Airbnb, Brian Chesky și Joe Gebbia, au început să închirieze saltele la ei în apartament ca să strângă banii de chirie în San Francisco. Și-au ales un moment bun, în timpul unei convenții SF, când hotelurile erau rezervate, dar au făcut asta pentru că au simțit pe pielea lor că e dificil să strângi banii de chirie.
Ce vreau să spun e că acolo unde poți să-ti pui pielea la bătaie și să testezi produsul sau soluția la care lucrezi, fă-o. E posibil să-ți dea o perspectivă nouă, fresh sau la care pur și simplu nu te gândisei. Dacă nu poți tu, vezi în echipa ta.
Tu ai testat pe pielea ta, ca un bucătar care-și gustă mâncarea, ce oferi ca antreprenor în piață?