Financial Forum este un eveniment la care în Ziua a 2-a, în cadrul panelului moderat de Octavian Palade, Content Strategy Manager la Internet Corp, investitorii și antreprenorii au discutat despre stadiul ecosistemului de startup-uri din momentul de față din România.
Invitații panelului au fost Alin Stanciu (Catalyst România), Andreea Socol (Druid), Monica Obogeanu (Orange FAB), Matei Dumitrescu (ROCA X și Commons Accel) și Sergiu Neguț (Fintech OS).
Invitații au dezbătut momentul în care se află ecosistemul, planurile lor, dar și neajunsurile din piață, pentru a face o radiografie a mediului în care activăm.
Sergiu Neguț, cofondator al Fintech OS, startup finanțat deja cu aproape 100 de milioane de dolari a vorbit despre modul în care lucrează companiile mari cu startup-urile și de faptul că această relația a trecut din zona de „friendzone”, în care corporațiile nu știau exact ce să facă la momentul de „FOMO”, în care acestea vor să fie implicate.
Startup-urile și corporațiile, de la Friendzone la FOMO
„Există un val uriaș de schimbare tehnologică și un apetit de a lucra cu startup-uri și scaleup-uri pe care multinaționalele nu îl aveau până acum. De la incubatoare de tip inovație pe care le-au avut companiile, în care sentimentul meu era de „friendzoned”, în care nu vom avea niciodată o relație reală. Acum apetitul e puternic în zona de business. Și se trece de la o zonă de funcționalitate imediată la un FOMO privind tehnologia și inovația. Și asta folosește la absorbția inovației tehnologice în companiile mari”, spune Sergiu Neguț.
„S-a întâmplat și o maturizare a ecosistemului de investiții. Nu pot să spun că sistemul de investiții din România e matur. Dar de unde a pornit, la nivelul de embrion, a ajuns la nivelul de bebeluș. Mișcă binișor și vedem un potențial bun de a dezvolta startup-urilor de tehnologie pe piețele globale, pe structura clasică, pas cu pas, cu fiecare rundă”, a mai spus Neguț.
Monica Obogeanu, Startups Program Manager la Orange FAB menționează că „Rolul meu de Startups Program Manager e că nu stăm în acest friendzone și să înțeleg de ce startup-urile rămâneau în friendzone. Trebuie să înțelegem mai bine cum lucrează startup-urile și ce nevoi au startup-urile. De exemplu, nu poți plăti ca la corporație la 90 de zile startup-uri care au nevoie imediată de cash”
Fintech OS e un „soonicorn”
El menționează că Fintech OS poate fi descris ca un „soonicorn”, adică o companie ce are un traseu pozitiv spre o evaluare financiară de peste 1 miliard de dolari.
„Fintech OS poate crea elemente de infrastructură financiară și care se bazează pe no-code, product builder și mai multe tehnici care nu există cumulate la altcineva din piață. Asta ne dă o fereastră unică. Forța acestei platforme ne permite să construim soluții la cheie, dar versatile și configurabile pentru o mulțime de use case-uri. De asta companii mari de retail vin să construiască Buy Now Pay Later cu noi, de asta companii de asigurare vin alături de noi pentru a construi soluții de asigurări de sănătate. Și vorbim de jucători de primă mână din Vestul Europei și Marea Britanie”, spune Sergiu Neguț.