Realizarea cercetătorului Stanford și a echipei sale va oferi oamenilor de știință acces fără precedent la dezvoltarea creierului uman și va oferi noi posibilități pentru tratarea tulburărilor cerebrale, de la boli psihiatrice la durere cronică.
Stadiul cercetărilor lui Sergiu Pașca, care este profesor de de psihiatrie și științe comportamentale în cadrul Facultății de Medicină de la Stanford, a fost discutat în cadrul unei interviu realizat de echipa editorială a universității.
În seria ”Research Matters”, echipa Stanford Report vizitează laboratoare din campus pentru a afla direct de la oamenii de știință de la Stanford despre activitățile lor de cercetare, despre modul în care ar putea îmbunătăți aceste activități sănătatea și bunăstarea umană și de ce universitățile pot fi actori esențiali în ecosistemul inovator al Statelor Unite.
”A fost nevoie de aproape 15 ani de studiu al biologiei tulburărilor cerebrale pentru a ajunge la un moment în care potențialul terapeutic a devenit evident. Acum pregătim un studiu clinic pentru o formă genetică rară de autism numită sindromul Timothy. Acesta va fi primul studiu clinic pentru o tulburare psihiatrică dezvoltată exclusiv folosind modele cerebrale derivate din celule stem umane”, spune în articol cercetătorul Sergiu Pașca.
”Creierul uman rămâne ultima frontieră. Pentru afecțiuni precum autismul sau schizofrenia, provocarea nu constă doar în accesul la țesut, ci în accesul la țesut ce este funcțional. Deși studiile post-mortem au oferit unele perspective, în special în cazul bolilor neurodegenerative precum Parkinson sau Alzheimer, informațiile nu sunt suficiente pentru a afla informații utile despre tulburările care pornesc de la disfuncția circuitelor neuronale. Țesutul static, neviu, nu poate dezvălui modul în care celulele creierului interacționează în timp real sau modul în care întreruperile acestor interacțiuni produc simptome psihiatrice complexe. Pentru a valorifica potențialul biologiei moleculare în domeniul psihiatriei, aveam nevoie să găsim un mod de a studia creierul uman viu atât la nivel molecular, cât și la nivel celular”, mai spune cercetătorul de origine română.
Potrivit acestuia, de-a lungul timpului, laboratorul din care face parte a dezvoltat metode tot mai avansate în ceea ce privește producerea de neuroni umani.
”Acum putem genera peste două treimi din tipurile de celule găsite în creierul uman. Dar când vorbim despre funcționarea creierului, aceasta nu ține doar de anumite părți individuale, ci de modul în care acestea se unesc în circuite. Pentru a putea studia acest lucru, am introdus o nouă tehnică, în care generăm regiuni distincte ale creierului din celule stem și apoi le combinăm în ansambluri din două, trei sau chiar patru părți”, completează Sergiu Pașca.
CFO Insights: cum te ajută externalizarea unui CFO să planifici și să gestionezi finanțele startup-ului tău
Sergiu Pașca este, totodată, și membru al Stanford Bio-X, al Institutului de Cercetare a Sănătății Materne și a Copilului, al Alianței Wu Tsai pentru Performanța Umană și al Institutului de Neuroștiințe Wu Tsai.
Sursa foto: Stanford Report