Colaborarea dintre cele două companii reunește capabilitățile IBM cu ecosistemul Samsung Galaxy, pentru a veni în ajutor clienților companiilor.
”Industria mobilă trece printr-o transformare dramatică și oferă companiilor noi oportunități de afaceri prin tehnologii inovatoare precum 5G, inteligență artificială și IoT. Considerăm că acest început al colaborării noastre înseamnă noi oportunități și așteptăm cu nerăbdare să vedem transformarea digitală pe care companiile noastre cliente o vor experimenta în era 5G pe dispozitive mobile IBM și Samsung, care oferă servicii conectate”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT și Mobile, Samsung Electronics.
Platforma de siguranță Powered by IBM Cloud, AI și 5G
Pentru prima oară, inovațiile în cloud ale IBM și ecosistemul Galaxy de la Samsung, incluzând aici tablete, smartphone-urile și ceasurile Galaxy vor fi aduse la un singur loc.
Platforma este gândită cu scopul de a îmbunătăți mediul de lucru pentru polițiști, pompieri, paramedici și alți primi respondenți.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, aproape 3 milioane de decese au loc în fiecare an din cauza accidentelor de muncă. Guvernele și companiile simt nevoia din ce în ce mai mare să gândească sisteme care să protejeze angajații care lucrează în condiții de stres ridicat.
Bazată pe IBM Cloud, noua platformă va permite clienților să monitorizeze în timp real semnele vitale ale angajaților, inclusiv frecvența cardiacă și activitatea fizică, pentru a determina dacă respectivele persoane au nevoie de ajutor.
De exemplu, având ceasuri Samsung, cu senzori biometrici și smartphone-uri Galaxy compatibile 5G, prin intermediul platformei, primii respondenți vor putea accesa indici de siguranță și bunăstare în timp real. Platforma urmărește în mod constant semnele vitale, precum și alți indicatori cheie, și avertizează instant managerii dacă intervine orice fel de schimbare în aceste date, schimbare care poate însemna că respondentul este în pericol sau suferă de un atac de cord, extenuare din cauza căldurii sau orice alt element susceptibil de a-i pune viața în pericol. Platforma transmite datele managerilor în așa fel încât aceștia să poate lua decizii cât mai repede și eficient în caz de urgențe.
Pe această nouă platformă, device-urile Samsung Galaxy pot fi folosite aproape oriunde. Acestea pot fi personalizate pentru a rezista în medii mai puțin prielnice, precum cele în care lucrează soldații, sau cei care lucrează în condiții meteo nefavorabile sau medii în care angajații intervin atunci când au loc dezastre naturale.
"IBM combină capabilitățile cloud și cele pe bază de inteligență artificială cu expertiza pe care o are în industrie pentru a veni în ajutorul clienților noștri. IBM și Samsung împreună vor folosi puterea IBM Cloud, a tehnologiei 5G și a inteligenței artificiale pentru a le permite utilizatorilor noștri să se folosească de aceste tehnologii avansate pentru a avea un impact mai mare asupra modului în care oamenii lucrează, cumpără și își protejează sănătatea și familiile", a declarat Martin Schroeter, vicepreședinte senior al piețelor globale din cadrul IBM.
5G și Edge Computing
Inovațiile pe care Samsung le aduce în industrie și IBM Garage Methodology creează o colaborare deschisă ce accelerează modul în care cele două companii testează și lansează noi idei de afaceri cu servicii cloud avansate.
Această abordare integrează practici bazate pe expertiza industriei la scară globală.
Cele două companii colaborează în mai multe industrii, ca de exemplu domeniul serviciilor financiare, energie și asistență medicală. În plus, odată cu digitalizarea industriei de fabricație, acest parteneriat pune bazele automatizării fabricilor, în așa fel încât acestea să devină eficiente și productive cu ajutorul serviciilor furnizate de tehnologia 5G.
Dezvoltatorii pot accesa și utiliza tehnologia din spatele platformei și pot dezvolta capabilități suplimentare pentru a atinge și alte industrii precum producția, apărarea și vânzarile.