Persoane cu care aveam nevoie să ne întâlnim față în față, atunci când importanță interacțiunii umane își spune cel mai bine cuvântul, în cadrul unei negocieri, unei prezentări, unei întâlniri informale în echipă sau a unei lecții predate, pot fi întâlnite acum în spațiul virtual mulțumită soluțiilor de video colaborare. Chiar dacă suntem aproape de momentul în care vom reveni la birou și în sălile de curs, ”noua realitate” va include ca o componentă de bază colaborarea în mediul virtual ca urmare a edificării asupra eficienței pe care o are și din dorința de a folosi avantajele pe care le aduc sistemele de videoconferință.

Eficiența unor întâlniri ad-hoc între membrii echipei angrenați în alte activități la distanță sau oportunitatea de a dezvolta contacte cu potențiali clienți aflați în alte localități sunt doar câteva exemple în acest sens. De aceea, indiferent de dimensiunea companiei, dacă vă desfășurați întâlnirile virtuale în spații de conferință dedicate, la propriul birou din open space sau chiar de acasă, necesitatea instalării unui instrument de videoconferință care vă ajută să anulați distanțele și să transmiteți cu claritate mesajele dumneavoastră este tot mai prezentă.

Întâlnirile de astăzi sunt mult mai puțin eficiente decât ar putea fi, potrivit unui studiu Frost & Sullivan. Reprezentanții companiilor își petrec 40% din timp în întâlniri, dar doar 50% din acest timp este considerat productiv. Iată problema: doar 3,6% din sălile de ședințe sunt dotate cu tehnologie de videoconferință.

Pentru a construi un spațiu de lucru adecvat la derularea întâlnirilor virtuale, trebuie să țineți cont de faptul că, indiferent de mediul în care implementați o solutie de video colaborare, va trebui sa luati in calcul diverse aspecte ce tin de calitatea si usurinta de utilizare a echipamentului si sa hotarati in consecinta. Pentru a profita la adevaratul potential de beneficiile unui mediu de lucru virtual, solutia adoptata presupune o serie de facilitati integrate asupra carora un manager IT, utilizator sau adminsitrator terbuie sa se concentreze. Cu ajutorul portofoliului extins de produse, Logitech ofera solutii pentru echiparea un spațiu în care toți participanții pot fi văzuți și auziți astfel încât contribuția lor la succesul unei întâlniri să fie pe deplin valorificată. Independent de tipul spațiului pe care îl aveți la dispoziție, configuratia acestuia sau cantitatea de lumina, instrumentele video Logitech Rally Bar si dispozitivele din ecosistem dispun de tehnologii pregatite pentru a face fata provocarilor oricarei situatii. Logitech ajută companiile să creeze un spațiu colaborativ ce stimulează creativitatea. Cu o experiență extinsă în acest domeniu, Logitech propune sisteme la cheie, ușor de instalat și folosit, cu suport video ultraHD 4K și sunet de înaltă calitate pregatite pentru lucrul cu echipe si spatii de intalnire de orice dimensiuni.

Logitech Rally Bar

Una dintre soluțiile propuse de Logitech pentru sălile de conferințe de dimensiuni medii este Rally Bar, un video bar cu performanțe audio și video superioare, cu opțiuni de implementare flexibile, precum și configurare și gestionare simplă cablurilor. Rally Bar cât versiunea Rally Bar Mini, destinata sălilor de mici dimensiuni, pot susține întâlniri direct prin intermediul echipamentului, fără implicarea unui computer, pe platformele Microsoft Teams, Zoom, GoTo, Pexip sau RingCentral. Bineînțeles, Rally Bar poate fi utilizat conectându-l la un computer sau laptop și utilizând orice aplicație dorită.

Folosind Artificial Intelligence, suport pentru două afișaje și un obiectiv PTZ motorizat, Rally Bar se adaptează dinamicii întâlnirilor și menține camera concentrată pe punctele cheie ale conversatiei, iar componenta audio avansată oferă un sunet puternic, ce umple uniform încăperea și, în același timp, se asigură că fiecare voce este auzită în mod clar prin intermediul microfoanelor adaptive.

Tehnologiile proactive Logitech RightSense™ automatizeaza întâlnirile virtuale, adaptand in mod inteligent parametrii video si audio pentru a obtine sunet si imagini clare. RightSound optimizează vocea umană și îmbunătățește claritatea conversației, iar RightLight ajută la obtinerea unei luminozitati echilibrate pentru imagini fara distorsiuni sau umbre nedorite, indiferent de condițiile de iluminare. Cu RightSight lucrând perfect în fundal, conversațiile și contactul vizual sunt la fel de ușoare și de naturale ca și atunci când toți participanții la întâlnire stau împreună în aceeași cameră.

In situatiile in care dimensiunea si configuratia spatiilor sunt o provocare pentru majoritatea solutiilor de video colaborare, componenta de sunet a Rally Bar seteaza noi standarde prin tehnologii care regleaza in mod eficient parametrii audio: egalizează automat nivelul de voce al tuturor persoanelor din sală în timp ce suprimă zgomotul de fond nedorit cu ajutorul tehnologiei RightSound bazată pe Artificial Intelligence. De asemenea, echipamentul se concentrează cu ajutorul microfoanelor de înaltă precizie (beamforming) asupra persoanelor care prezinta, prin receptia direcțională a sunetului si filtrarea acestuia. În configuratii extinse, sistemul ofera multiple posibilitati de scalabilitate prin suplimentarea suportului audio cu până la trei microfoane de extensie Rally ce pot acoperi fiecare 45 mp.

Solutii de video colaborare on-the-go cu Logitech Roomate

Parte integranta a sistemelor de video colaborare Logitech, dispozitivul RoomMate aduce o noutate exclusiva in configurarea unei solutii de acest tip, transformand sistemele de video conferinta Logitech intr-o solutie completa, imediat integrabila in orice ecosistem. Cu puterea de calcul și software specializat incluse într-un singur device, RoomMate este un mini-computer ce face mai ușoară implementarea Zoom Rooms Appliances, Microsoft Teams Rooms pe Android, precum și multe alte aplicații de videoconferință.

Pentru incaperile mici și mijlocii, echipamentele Rally Bar Mini și Rally Bar all-in-one oferă o configurare și o gestionare excepțional de ușoare. Confortul unei solutii premium ajunge și în sălile de întâlnire mari, prin implementarea RoomMate împreună cu Rally Plus, sistemul modular de conferințe premium Logitech pentru camere cu până la 46 de locuri.

Mai multe informații legate de Logitech Rally Bar și de întreaga ofertă de soluții de videoconferință a Logitech puteți obține accesând acest link.