Lectură de 4 min

Solve for Tomorrow: aplicația care îți găsește parcare și alte proiecte de tech

Abonează-te pe  
Competiția națională Solve for Tomorrow a adunat 25 de proiecte în marea finală, unde tineri elevi pasionați de tehnologie și sustenabilitate și-au prezentat ideile care abordează provocări din diverse categorii precum educația sau mediul înconjurător. Iată cele mai interesante proiecte sustenabile și marii câștigători.
Solve for Tomorrow: aplicația care îți găsește parcare și alte proiecte de tech

Solve for Tomorrow 2024-2025, aflată la a patra ediție, este o competiție națională lansată de Samsung, în parteneriat cu Junior Achievement România, cu sprijinul Google România și Startarium.

Aceste organizații au contribuit cu expertiza și resursele lor pentru a crea un mediu propice dezvoltării proiectelor cu impact social. Participanții au fost elevi cu vârste între 16 și 18 ani, pasionați de tehnologie și sustenabilitate, care și-au înscris în luna octombrie a anului trecut ideile în competiție. Soluțiile oferite de tineri au încercat să rezolve probleme în domenii precum Educația, Mediul înconjurător, Dezvoltarea durabilă și Diversitatea și incluziunea socială.

Locul III a fost câștigat de robotul care purifică apa de la Dr. Inkable, urmați de aplicația care face teste personalizate din notițele proprii ale celor de la EduScanTest, iar locul I a fost câștigat de creionul care corectează greșelile de pe hârtie în timp real ale echipei WriteED.

Cum s-a desfășurat Solve for Tomorrow

Ediția a patra a avut 461 de proiecte înscrise, adică peste 1.350 de elevi din peste 35 de județe, dintre care 141 în categoria Educație, 138 în Mediu înconjurător, 100 în Dezvoltare durabilă și 82 pentru Diversitate și Incluziune socială.

După selectarea a 25 de proiecte dintre acestea, în etapa a II-a, care s-a desfășurat în ianuarie și februarie 2025, tinerii care au fost selectați au beneficiat de sesiuni de mentorat 1:1, ateliere de design thinking, antreprenoriat și inteligență artificială, care au fost menite să le dezvolte proiectele și să-i ajute să-și transforme ideile în soluții reale.

Etapa finală a avut loc pe 13 martie 2025, unde echipele și-au prezentat proiectele în fața unui juriu. Echipa start-up.ro a fost și ea prezentă la marea finală, de unde am compilat cele mai interesante proiecte din zona de tehnologie și AI. Pentru a afla mai multe despre restul proiectelor, centrare pe sustenabilitate, poți vizita materialul scris de Green Start-up, aici.

Cele mai interesante proiecte la Solve for Tomorrow 2025

Ranger: un robot cu cameră 360° care folosește inteligența artificială pentru a detecta deșeuri, incendii, animale și plante bolnave. Apoi, acest robot poate alerta rapid administratorii parcurilor naturale, contribuind la protejarea naturii și automatizarea task-urilor repetitive ale specialiștilot.

MediScan: o platformă bazată pe inteligența artificială care oferă gratuit, sigur și rapid sfaturi medicale de urgență sau prim-ajutor în primă fază, cât și îndrumarea directă către cele mai apropiate cabinete medicale specializate.

Write ED: un creion care corectează greșelile pe hârtie în timp real, care transformă învățarea ortografiei și a gramaticii într-un mod interactiv.

TechTwins: o aplicație mobilă bazată pe Inteligența Artificială care identifică automat locurile de parcare disponibile în zona dorită, permite rezervarea și închirierea locurilor de parcare pe perioade specifice și optimizează utilizarea spațiilor folosind algoritmi de învățare automat.

Symphony: o platformă educațională accesibilă pentru toți, care se folosește de AI pentru a aduce cunoștințele din educația offline în mâinile elevilor din zone defavorizate, pentru a egaliza șansele de învățare.

Micul Ambasador: un sistem de ochelari inteligenți, conectați la o tabletă educațională, special creat pentru a captura, traduce și transmite informațiile prezentate de profesor, de pe tablă direct pe tableta elevului. Sistemul este menit pentru persoanele care au dificultăți în a înțelege sau a urmări ritmul predării, fie din cauza limbii, a dizabilităților de învățare sau a altor nevoi speciale.

Lets Talk Together: o aplicație care va facilita comunicarea între persoane cu deficiențe de auz sau vorbire și ceilalți, prin traducerea de gesturi, texte și voci pentru o interacțiune mai accesibilă în timp real a persoanelor cu dizabilități.

H-Tech: proteză de mână printată 3D care este accesibilă, personalizată și adaptată creșterii copiilor, pentru a le reda independența și încrederea la un cost redus.

Echipa Viitorului Științific: o platformă de Realitate Virtuală (VR) ce oferă simulări realiste ale laboratoarelor de chimie și/sau fizică, oferindu-le elevilor șansa de a realiza experimente interactive într-un mediu sigur, care poate facilita instituțiile fără spațiu pentru laboratoare sau școlile cu venituri mai reduse.

Cutezatorii: C U smart, un sistem de rafturi și cărucioare inteligente pentru magazine, care folosesc senzori și emițători de sunete conectați la o aplicație care ajută persoanele cu deficiențe de vedere să fie independente în timpul cumpărăturilor.

Banca smart: o bancă smart cu peste 50 de manuale digitale, stil personalizat de luare a notițelor și aplicații pentru îmbunătățirea experienței de învățare. Banca conține un ecran și un pix stylus, unde fiecare elev își face un cont de unde își poate accesa materia.

Balance Up: o aplicație care ajută tinerii din generația Z să își organizeze programul aglomerat, având la dispoziție o comunitate primitoare, mentori şi asistență AI. Aplicația dorește conectarea tinerilor cu hobby-uri și pasiuni comune.

Câștigătorii Solve for tomorrow 2024-2025

Social ambassador award: Veres Andrei de la Wish (o platformă interactivă de generat povești pentru copii neurodivergenți sau pentru incluziunea în povești a copiilor cu dizabilități). Premiul

acordat este un Galaxy Watch7.

Best speech award: Petronela Galan de la Trimensio (crearea de materiale didactice pentru sistemul educațional mai ieftine și mai eficiente). Premiul câștigat a fost un Galaxy

Watch7.

Best teacher award: Marinela Dieaconu de la Safe Whisper (aplicație pentru a stopa și preveni cazurile de abuz). Premiul constă într-un videoproiector portabil și Samsung Galaxy Buds3.

Locul III: Dr. Inkable (robot care purifică apa murdară sau sărată din diverse surse prin distilare și reminalizare). Fiecare membru al echipei a primit un Samsung Galaxy A55.

Locul II: EduScanTest (aplicație mobilă care personalizează procesul de învățare pe baza notițelor, care generează teste automate cu feedback și explicații). Fiecare membru al echipei a primit un Samsung Galaxy S24.

Locul I: WriteED (un creion care corectează greșelile făcute pe hârtie în timp real pentru a învăța mai natural ortografia și gramatica). Fiecare membru al echipei a primit câte un telefon Samsung Galaxy Z Flip 6.

În plus, cele 3 echipe de pe podium vor beneficia de o vizită oficială la biroul Google România.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: