Aceasta este cea de-a 13-a investiție realizată de Catalyst Romania Fund II, la care au participat și investitorii existenți ai SOMAREALITY: MT-Lab, RDY Ventures, Moondust Ventures și Gateway Ventures.

Ce este SOMAREALITY

SOMAREALITY este un startup deep tech din Viena, Austria, care își propune să redefinească modul în care sunt înțelese procesele cognitive, precum efortul cognitiv, atenția, percepția, oboseala și performanța generală, utilizând o tehnologie care este atât neinvazivă, cât și capabilă de măsurători în timp real, având ca sursă eye-tracking, analiza mișcărilor oculare.

Cu venituri B2B de peste 2 milioane de euro generate de la lansarea pe piață a primului său biomarker în 2024 și cu o adopție în creștere în industrii cu grad ridicat de risc, precum aviația, sănătatea, sportul de performanță și cercetarea, SOMAREALITY și-a consolidat rolul pe plan internațional în domeniul analizei comportamentale.

Cum vor fi folosite fondurile obținute

Începând cu 2026, capitalul atras va fi alocat către trei direcții strategice principale: extinderea segmentelor B2B deja existente, susținerea studiilor longitudinale recent lansate pentru măsurarea și predicția sănătății cognitive și a performanței umane în timp, cât și pentru dezvoltarea unei extensii de brand către segmentul B2C, pentru a aduce analiză cognitive unui public larg, oriunde în lume.

Adrian Brodesser, cofondator SOMAREALITY, a declarat că „pe fondul interesului tot mai mare pentru sănătatea personalizată și al revenirii atenției asupra tehnologiilor wearable de eye tracking, aducem fundamentul nostru științific și în zona B2C, oferind oricui posibilitatea de a înțelege cum funcționează propria minte, dincolo de limitele unui laborator.”

În 2025, SOMAREALITY a depășit de peste două ori veniturile față de anul precedent, evoluție susținută de parteneriate strategice cu lideri globali în domeniul hardware-ului pentru eye tracking, precum și cu distribuitori software de pe toate continentele. Compania oferă soluția atât prin integrare locală, cât și ca serviciu găzduit în cloud. În plus, dezvoltă în prezent implementarea direct pe cip, astfel încât tehnologia să poată funcționa fără întreruperi pe orice tip de ochelari inteligenți.

„Transformând datele de eye-tracking în informații relevante despre modul în care gândesc oamenii, tehnologia deschide o nouă cale de a înțelege mai bine mintea umană, cu impact mult dincolo de utilizările actuale”, spune Alin Stanciu, Partner la Catalyst Romania.

„Credem că această schimbare – de la simpla observare a comportamentului la o înțelegere reală a modului în care gândesc oamenii – are potențialul de a transforma sectoare precum sănătatea, performanța umană și nu numai”, adaugă el.