Să începem cu Xperia 1 VI și să vedem ce se schimbă față de modelul anterior.
Sony Xperia 1 VI
Sony lansează telefonul premium Xperia 1 VI, echipat cu o cameră telefoto cu zoom optic ce permite fotografierea la distanță mare fără degradarea calității imaginilor, chiar și la un zoom de 7.1x. Aceasta folosește o lungime focală largă și ușor de utilizat, cuprinsă între 85 mm și 170 mm. Obiectivul avansat al camerei foto garantează imagini nealterate la orice distanță și permite crearea de portrete profesionale captivante cu efecte bokeh rafinate. Totodată, obiectivul superangular de 24 mm este dotat cu senzorul de imagine Exmor T pentru telefoane mobile, care oferă performanțe excelente în condiții de iluminare redusă și, alimentat de inteligența artificială, autofocalizarea rapidă utilizează urmărirea AF pentru detectarea poziției umane.
Creat de Sony, senzorul Exmor T pentru telefoane mobile situat pe obiectivul de 24 mm, ajutat de inteligența artificială, oferă o calitate a imaginii echivalentă cu cea a camerelor full-frame, conform japonezilor. Acesta garantează fotografii fără zgomot și extinde intervalul dinamic în condiții de luminozitate scăzută, oferind videoclipuri bogate în culori și detalii.
Având un zoom de x7.1, camera telefoto cu zoom optic are o distanță focală între 85 mm și 170 mm, care oferă posibilitatea de a face fotografii macro telefoto la o distanță maximă de aproximativ 2x și o distanță minimă de focalizare de 4 cm, chiar și fără un senzor macro dedicat.
Camera de pe spate utilizează tehnologie AI pentru a recunoaște corpul uman, facilitând urmărirea precisă a autofocalizării, chiar și atunci când subiectul este parțial ascuns de obstacole care pot afecta vizibilitatea.
Aplicația camerei foto a telefonului Xperia 1 VI a fost substanțial actualizată, oferindu-i o interfață ușor de utilizat, gândită pentru navigare ușoară. Această îmbunătățire prioritizează comoditatea, menținând în același timp vizibilă gama completă de instrumente creative, inclusiv modurile speciale de fotografiere, cum ar fi PSM, și presetările de culoare personalizabile, precum „Creative Look”.
Sony renunță la rezoluția 4K și la raportul de aspect de 21:9 și face telefonul puțin mai scund, dar mai lat la 19,5:9 și cu o rezoluție FHD+.
Pentru a facilita vizionarea în condiții de iluminare puternică, noul ecran este de 1,5 ori mai luminos decât cel al modelului anterior. În plus, noua tehnologie Sunlight Vision oferă o vizibilitate mai bună în exterior. Aceasta nu doar mărește luminozitatea imaginii, ci și efectuează procesarea AI a imaginii pentru a preveni supraexpunerea la lumină. Astfel, cadrele și luminozitatea mediului sunt analizate în timp real pentru a asigura o experiență optimă de vizualizare în orice condiții.
Echipat cu un nou Circuit Audio Premium pentru căștile cu fir de 3.5mm, un nou difuzor mai performant și tehnologii audio inovatoare, telefonul Xperia 1 VI oferă muzicii tot spațiul, claritatea și calitatea pe care o merită, fie prin căști cu fir sau fără fir, fie prin difuzoarele stereo.
Performanța difuzoarelor a fost îmbunătățită semnificativ. Prin reducerea distorsiunii la volum mare și optimizarea sunetului la frecvențe joase, s-a înregistrat o creștere semnificativă a nivelului de presiune sonoră, care este sesizabilă printr-o experiență audio mai puternică și mai imersivă.
Telefonul Xperia 1 VI le permite utilizatorilor să exploreze cele mai recente tehnologii și formate audio din industrie, inclusiv High-Resolution Audio, High-Resolution Audio Wireless, LDAC, Bluetooth® LE Audio (Low Energy) și Snapdragon Sound. Atunci când este asociat cu anumite căști wireless, activarea modului AAC (Advanced Audio Coding) Connection îmbunătățește și mai mult calitatea sunetului, chiar și în mediile urbane aglomerate, asigurând o audiție neîntreruptă a muzicii.
Bateria mare și eficientă de 5.000 mAh este concepută pentru două zile de utilizare obișnuită și este încorporată într-o formă a dispozitivului mai ușoară și mai subțire în comparație cu modelele Xperia anterioare. Camera cu vapori dedicată dispersării căldurii, ecranul nou cu un consum redus de energie și tehnologia unică de eficiență energetică se combină pentru a permite redarea continuă a videoclipurilor timp de peste 36 de ore, o durată de aproximativ două ori mai mare decât cea a modelelor anterioare.
Telefonul funcționează cu ajutorul procesorului Snapdragon 8 Gen 3 și are o funcție care poate face gamingul mai fluid
Funcția FPS Optimiser optimizează în mod dinamic utilizarea procesorului și numărul de cadre pe secună în funcție de mediul de joc. Funcția tactilă a fost rafinată, oferind trei viteze de urmărire și două niveluri de precizie a atingerii
Textura părții din spate a telefonului Xperia 1 VI este concepută pentru confort, funcționalitate și frumusețe. Aceasta are o aderență mai bună, iar microstructura convexă a sticlei dure și finisajul mat o fac mai rezistentă la zgârieturi și amprente în comparație cu alte materiale.
Structura camerei este realizată cu o bază metalică solidă pentru a asigura rezistență și o funcționalitate compactă și beneficiază de un design și o paletă de culori perfect integrate în dispozitiv, care conferă un aspect consistent și de înaltă calitate.
Telefonul este disponibil într-o gamă de culori pentru a se potrivi stilului propriu: Negru, Platinum Silver și Khaki Green. Telefonul Xperia 1 IV va putea fi precomandat începând din 20 mai 2024 la un preț estimat de 6.599 RON, iar primele livrări vor fi făcute la mijlocul lunii iunie 2024.
Sony Xperia 10 IV
Noul smartphone mid-range Xperia 10 VI promite o baterie ce oferă o autonomie de două zile și un design compact, telefonul este conceput pentru confort și utilizare ușoară, chiar și cu o singură mână. Acesta are cu un ecran rezistent la apă, care folosește Corning Gorilla Glass Victus pentru o utilizare de lungă durată.
Datorită progreselor în ceea ce privește performanța procesorului și optimizarea energiei bateriei, timpul de redare video continuă a fost prelungit cu aproximativ 10% față de modelul anterior. Difuzoarele stereo frontale au fost îmbunătățite în comparație cu modelul anterior, beneficiind acum de un volum mai mare și un interval dinamic extins. Această actualizare se traduce în performanțe superioare pentru bas și note înalte, care oferă un sunet mai clar și mai bogat.
Xperia 10 VI impresionează cu o baterie puternică care asigură o autonomie ce depășește cerințele zilnice pentru vizionare, ascultare și realizare de conținut. Totodată, se remarcă printr-un design ușor și compact, cu o greutate de doar 164 de grame.
Bateria telefonului Xperia 10 VI rămâne sănătoasă timp de trei ani datorită tehnologiilor de încărcare de la Sony, care sunt concepute pentru a proteja bateria în timp. Funcția Battery Care previne supraîncărcarea, în timp ce Xperia Adaptive Charging monitorizează procesul de încărcare a telefonului pentru a preveni orice presiune inutilă asupra bateriei. De asemenea, a fost implementată și o viteză de încărcare sporită.
Dimensiunea telefonului este de 155 mm lungime și 68 mm lățime, făcându-l ușor de utilizat. Partea din spate este concepută dintr-un material din rășină semitransparentă mată, de culoare albă lăptoasă, care îi conferă telefonului un aspect moale. În plus, față de certificarea IP65/68 de rezistență la apă și praf, ecranul este conceput din Corning Gorilla Glass Victus, o sticlă foarte rezistentă la căderi și zgârieturi, care asigură o durabilitate sporită și o experiență fără griji.
Echipat cu platforma mobilă Snapdragon 6 Gen 1, performanța îmbunătățită a procesorului și optimizarea bateriei reduc consumul de energie, extinzând timpul de redare video continuă cu aproximativ 10% față de modelul anterior.
Din aplicația „Video Creator”, videoclipurile scurte pot fi create fără efort din imaginile și videoclipurile deja existente în galeria telefonului. Procesul de realizare este mai scurt de un minut și este suficient să fie alese fișierele și ajustată durata dorită pentru a genera un videoclip nou.
Camera duală de pe spate oferă versatilitate, având trei distanțe focale (16 mm, 26 mm, 52 mm) pentru fotografiere. Chiar și cu un zoom 2x, utilizatorii vor putea să fotografieze subiecții aflați la distanță fără a se teme că vor deteriora calitatea imaginii. De asemenea, telefonul este echipat cu o funcție pentru aplicarea de efecte de culoare care va permite utilizatorilor să facă fotografii folosind o selecție de opțiuni presetate, astfel încât să nu fie nevoie de nicio editare înainte ca fotografiile să fie postate pe rețelele de socializare.
Stabilizarea optică a imaginii (OIS) nu se limitează la imaginile statice, ci este la fel de eficientă și pentru videoclipuri. Aceasta este disponibilă atât pe obiectivul superangular de 26 mm, cât și pe cel de 52 mm. Atunci când sunt filmate videoclipuri în mișcare, tehnologia exclusivă Optical SteadyShot™ garantează rezultate clare și stabile.
Cu difuzoarele stereo frontale care au un interval dinamic mai mare decât cele ale modelului anterior, utilizatori se bucură de o calitate a sunetului echilibrată în mod natural atât pentru notele înalte, cât și pentru cele joase. În plus, ecranul Full HD+ OLED de 6,1 inchi este echipat cu un display Triluminous pentru telefoane mobile, care încorporează tehnologia folosită pentru televizoarele BRAVIA de la Sony.
Telefonul Xperia 10 VI garantează divertisment de calitate oriunde, cu sunetul premium, ecranul și funcțiile camerei, toate alimentate de o baterie puternică, pentru distracție neîntreruptă. Acesta dispune de conectivitate Bluetooth®, inclusiv LDAC™ și include o intrare pentru căști de 3,5 mm, astfel încât utilizatorii se pot bucura de sunet de înaltă calitate atât prin căști cu fir, cât și fără fir. În plus, DSEE Ultimate™, care utilizează tehnologia AI proprietară Sony, redă sursele audio, cum ar fi serviciile de streaming, cu un sunet de calitate înaltă.
Smartphone-ul Xperia 10 VI va fi disponibil în culorile Albastru, Negru și Alb și va putea fi precomandat începând cu 20 mai 2024. Livrarile urmând a se face începând cu mijlocul lunii iunie 2024.