Acestea sunt concepute pentru a oferi o experiență cinematografică direct în confortul propriei locuințe, punând accent pe calitatea imaginii, sunetului și integrarea tehnologiilor avansate.---
BRAVIA 8 II
Modelul BRAVIA 8 II reprezintă vârful de gamă al seriei BRAVIA pentru 2025. Este echipat cu procesorul Sony XR și panouri QD-OLED de ultimă generație. Printre caracteristicile sale se numără:
- Tehnologia XR Triluminos Max: Aceasta oferă o redare precisă a culorilor, menținând luminozitatea ridicată și un spectru larg de nuanțe.
- XR Contrast Booster: Optimizează luminozitatea și contrastul pentru a reda detalii chiar și în cele mai întunecate sau luminoase zone ale imaginii.
- Design Slim One Slate: Ecranul și rama sunt integrate într-o singură suprafață subțire, iar suportul din aluminiu este discret, aproape invizibil din anumite unghiuri.
- Acoustic Surface Audio+: Transformă întregul ecran într-un difuzor, oferind un sunet direcțional care completează experiența vizuală.
În plus, acest model este compatibil cu tehnologii precum Dolby Vision și Dolby Atmos, fiind ideal pentru pasionații de filme și seriale. Prețul pentru BRAVIA 8 II este de 15.000 de lei pentru versiunea de 65 de inci și 12000 de lei pentru cel de 55 de inci.
BRAVIA 5
BRAVIA 5 este un televizor versatil, disponibil în mai multe dimensiuni (55 inch, 65 inch, 75 inch, 85 inch și impresionantul model de 98 inch). Este dotat cu tehnologii care îmbunătățesc calitatea imaginii și sunetului:
- XR Backlight Master Drive: Controlează precis LED-urile pentru a oferi un contrast superior și detalii clare în zonele întunecate sau luminoase ale imaginii.
- Procesor Sony XR: Analizează și ajustează imaginile în timp real pentru a reda detalii fine și culori naturale.
- Compatibilitate cu IMAX Enhanced: Permite redarea conținutului la standardele IMAX, oferind o experiență cinematică autentică acasă.
BRAVIA 5 este potrivit atât pentru camerele mari, cât și pentru spațiile mai mici datorită varietății de dimensiuni disponibile. Prețurile pornesc de la 7500 de lei pentru modelul de 55 de inci și pot ajunge la 25000 de lei pentru modelul de 98 de inci.
BRAVIA 3
BRAVIA 3 este cel mai accesibil model din gamă, fiind ideal pentru utilizatorii care caută un televizor compact dar performant. Caracteristicile principale includ:
- 4K Procesor X1 și Triluminos Pro: Aceste tehnologii îmbunătățesc calitatea imaginilor, chiar și pentru conținut HD mai vechi, transformându-l în imagini apropiate de rezoluția 4K.
- Compatibilitate cu Dolby Atmos și DTS:X: Oferă un sunet imersiv care completează experiența vizuală.
- Google TV integrat: Permite acces rapid la aplicații populare precum Netflix, Disney+ sau YouTube printr-o interfață intuitivă.
Acest model este disponibil în dimensiuni mai mici (43 inch și 50 inch), fiind perfect pentru dormitoare sau camere secundare, dar există și un model de 85 de inci. Prețurile încep de la 3600 de lei, ceea ce îl face o opțiune accesibilă pentru cei care doresc să se bucure de tehnologia Sony fără a depăși bugetul.
Funcții avansate comune
Toate modelele din gama BRAVIA dispun de moduri speciale de calibrare a imaginii:
- Netflix Adaptive Calibrated Mode: Ajustează automat imaginea conform standardelor Netflix.
- Prime Video Calibrated Mode: Optimizează conținutul Amazon Prime Video.
- SONY PICTURES CORE Calibrated Mode: Redă filmele exact cum au fost gândite de producători.
În plus, televizoarele suportă standardele Dolby Vision și Dolby Atmos.
Pentru o experiență completă, Sony oferă sistemele audio BRAVIA Theatre care pot fi integrate perfect cu televizoarele din această gamă. Acestea includ soundbar-uri și difuzoare opționale care îmbunătățesc calitatea sunetului în orice încăpere. Avem un review pentru sistemul Bravia Theatre System 6 aici.
Aplicația BRAVIA Connect permite utilizatorilor să controleze atât televizorul, cât și sistemele audio direct de pe smartphone. Funcții precum reglarea volumului sau ajustarea câmpului sonor pot fi gestionate rapid printr-o interfață ușor de folosit.