Zero 2 Infinity este o companie spaniolă fondată în 2009 care dezvoltă baloane de înaltă altitudine, pentru orbita joasă a Pământului sau pentru spațiu. Scopul actual al companiei este să poată să folosească aceste baloane pentru a poziționa pe orbită sateliți la un cost mult mai mic decât cel de până acum. De asemenea, ei vor să trimită oameni în spațiu, dar nu cu rachete, ci cu baloane.

Compania oferă trei tipuri de produse pe care le dezvoltă. Bloostar este un lansator-balon cu rachete de mici dimensiuni care poate duce nanosateliți în spațiu, Bloon vrea să fie un balon care să transporte oameni dincolo de atmosfera Pământului în scopuri științifice, dar și turistice, iar Elevate vrea să fie un fel de serviciu logistic care să transporte marfă în spațiul apropiat pentru teste, meteorologie sau comunicații.

Jose Mariano Lopez-Urdiales a vorbit cu start-up.ro despre visul umanității de a ajunge în spațiu. Jose are un background în aeronautică, a lucrat la European Space Agency, a studiat la MIT, dar nu de acolo îi vine pasiunea pentru spațiu.

"Tatăl meu e astronom și de când îmi amintesc am fost adâncit în lumea aceasta a spațiului, vorbind de rachete, baloane, sonde spațiale, atmosferă și alte planete. De când mă știu am vrut să fac spațiul accesibil", spune creatorul Zero 2 Infinity.

Jose Mariano Lopez-Urdiales va fi speaker în cadrul conferinței Prow de la Timișoara, pe 18 octombrie, vorbind despre subiectul numit "Space is the New Black" și despre cum fiecare organizație poate folosi spațiu pentru cercetare. La Prow el va vorbi despre cum calculatoarele erau văzute ca Science Fiction acum 60 de ani, așa cum e și spațiul azi.

Provocările unui startup spațial

Zero2Infinity e pe piață din 2009, iar ceea ce știm drept spacetech durează mult până ajunge realitate. Pentru că cercetarea e scumpă, finanțările lente și testele complexe.

Astăzi, Elevate, serviciul de transport de marfă, ajunge la 40 de kilometri în spațiu și poate duce experimente, antene, telescoape, camere și alte produse. De asemenea, Bloostar poate ajunge să pună sateliți. Bloostar nu se bazează pe rachete, ci 99% pe un balon. Astfel, balonul înalță sateliții la 22 de kilometri, iar ulterior rachetele cu 3 etape de ardere preiau controlul. De asemenea, totul poate fi recuperat. Scopul e ieftinirea transportului în spațiu și al experimentelor științifice.

“Cea mai mare provocare e finanțarea. Îmbinarea dintre investitori și cei care știu chestiuni legate de spațiu e foarte îngustă. Din acest motiv proiecte foarte bune, fezabile, și care au sens financiar nu primesc investiție. De asemenea, proiecte proaste sunt finanțate. Din punctul de vedere al produsului, siguranța e cea mai importantă", spune Jose.

În plus, menționează acesta, singurul mod prin care călătoria în spațiu poate fi accesibilă este ca Guvernele să nu mai fie clienții.

"Cât timp guvernele sunt principalii clienți, spațiul va fi restricționat. Cheia spre ieftinire e volumul, iar turismul spațial e singura verticală viabilă pentru asta. Dar astăzi nu e finanțat destul", explică fondatorul Zero 2 Infinity.

Cum pot călătorii oamenii în spațiu?

Modulul Bloon, destinat turismului spațial, e unul care la prima mână arată simplu. E o cabină cu presiune controlată care va este alimentată de heliu și care poate duce pasagerii la 36 de kilometri în spațiu. Nu, nu ajungi pe Marte, dar mai departe decât o vei face vreodată cu avionul. Astfel, vei putea admira Terra de sus.

Zero2Infinity vrea să facă această călătorie în 4 ore jumătate. În 90 de minute ajunge la 36 de kilometri, iar apoi stă-n spațiu 2 ore. Ca un balon cu aer cald, dar mai la înălțime. Conform datelor din 2021, Zero2Infinity va avea un cost de 132.000 de dolari, mai mic decât SpaceX care cerea 55 de milioane de dolari sau Blue Origin, la 200.000 de dolari.

Cu toate că planurile au fost anunțate în 2021, Zero2Infinity nu a ajuns încă să ducă oameni în spațiu. Mai ales că finanțarea este dificilă.

"Chiar și proiectele de cercetare pot fi finanțate, mai ales prin granturi. Pentru un startup de spațiu e bine să ai un produs comercial, chiar în fază pre-alpha. De asemenea, focusul echipei ar trebui să fie lansarea pe scară largă a produsului, nu doar o singură dată", explică Jose Lopez-Urdiales.

De altfel, Urdiales menționează că startup-urile de spacetech nu se pot inspira din modelele de business ale altora din alte domenii.

“Înveți foarte puțin din poveștile altor startup-uri, chiar și când vine vorba de spacetech. În realitate, ești pe teritoriu necunoscut și trebuie să găsești soluții proprii", spune Lopez-Urdiales.

De altfel, spaniolul consideră că omenirea va descoperi că spațiul va fi parte din viața fiecăruia și nu va mai fi Science Fiction, ci Business Fact. “Spațiul poate fi accesibil, chiar dacă e greu de crezut. Doar din cauză că guvernele și alte inițiative private nu au avut un control al costurilor, oamenii au ajuns să creadă că Spațiul e scump. Dacă faci lucrurile corect, nu trebuie să fie".


Foto - World Travel & Tourism Council