La eveniment vom pune pe harta discuțiilor un subiect care a devenit vital în viața oamenilor, atât a antreprenorilor, cât și a liderilor și a angajaților: sănătatea mintală.
Cine este Lucia Costea
Lucia Costea este cofondator și CEO al Secom®, o companie antreprenorială românească de top, recunoscută ca lider de autoritate pe piața suplimentelor alimentare.
Sub conducerea sa, Secom® a devenit cel mai cunoscut brand din industrie. Tot sub îndrumarea ei, Secom a înregistrat și cea mai mare rată de retenție în rândul consumatorilor de suplimente – 66% (conform studiului de notorietate de brand realizat de AHA Moments, octombrie 2024) și și-a consolidat poziția de lider în calitate în rândul medicilor și farmacistilor (potrivit studiului IQVIA Recall Test derulat in octombrie 2024).
Compania se dedică îmbunătățirii sănătății și stării de bine a oamenilor prin produse de înaltă calitate și servicii etice, reflectând astfel angajamentul față de excelență și integritate în afaceri.
Secom® a revoluționat acum 20 de ani piața locală de suplimente prin introducerea unor ingrediente inovatoare și promovarea conceptului de medicină integrativă, devenind un catalizator al schimbării paradigmelor în sănătate și wellness în România.
Lucia Costea despre wellbeing-ul antreprenorilor
1. De ce crezi că e important să vorbim despre wellbeing mintal în rândul antreprenorilor?
Cred că este esențial să aducem wellbeing-ul mintal în prim-plan atunci când vorbim despre antreprenori pentru că presiunea cu care se confruntă vine din responsabilități complexe – de la asumarea deciziilor strategice și gestionarea echipelor, până la construirea relațiilor cu partenerii și adaptarea la dinamica permanentă a pieței și la provocările externe. Toate acestea pot deveni copleșitoare fără o atenție conștientă la sănătatea mintală și la resursele interioare personale.
În plus, antreprenorul are un rol de model pentru cei din jur. Felul în care își gestionează echilibrul și sănătatea mintală devine o sursă de inspirație pentru echipă și transmite încredere că și ei pot adopta aceleași practici sănătoase.
La Secom, susținem o cultură a prevenției, în care echilibrul emoțional, printr-o bună gestionare a stresului, este la fel de important ca alimentația, mișcarea, somnul și evaluarea medicală.
GuitarGround: 50 de milioane de chitariști din lume și fanii lor au acum o scenă globală, una fabricată în Târgu Mureș
Studiul național Prevenția în România 2025, inițiat împreună cu ISRA Center, arată că 71% dintre români încearcă să își gestioneze stresul – un semnal că tot mai mulți conștientizează rolul sănătății mintale în menținerea echilibrului, atât în plan personal, cât și profesional.
Iar educația pentru sănătate – prin cercetări și conferințe precum Mind Your Business – are un rol esențial în conturarea acestei culturi a prevenției, reamintindu-ne că echilibrul emoțional nu este un aspect secundar, ci un pilon fundamental al unui stil de viață sănătos.
2. Care crezi că e aspectul în construirea unui business care poate aduce cea mai mare presiune în rândul antreprenorilor?
Din experiența mea, cea mai mare presiune pentru un antreprenor vine din responsabilitatea față de oameni – echipă, consumatori, parteneri. Deciziile tale influențează direct vieți, iar când această responsabilitate se suprapune peste un context extern incert, presiunea devine uriașă.
De aceea cred în prevenție, nu doar în sănătate, ci și în business: păstrarea echilibrului emoțional și a clarității îți permit să iei decizii sănătoase și să construiești sustenabil pe termen lung.
3. Cum ai defini motivația unui antreprenor și cum a fost la tine în traseul profesional: ce te-a ajutat să continui, ce unealtă legată de mindset și echilibru mintal?
Pentru mine, motivația a fost mereu legată de sens – dorința de a construi ceva care aduce valoare reală și rezultate vizibile. Am ales întotdeauna calea corectă, chiar dacă a fost mai dificilă, iar această integritate mi-a întărit convingerea că, prin efort, dedicare și echipa potrivită, orice este posibil. Ce m-a ajutat să continui au fost mindset-ul pozitiv, energia și focusul cultivate conștient, grija față de mine și dorința constantă de a fi, în fiecare zi, o versiune mai bună a mea.
4. Cum te simți când te gândești la business-ul fondat de tine. Definește ceea ce simți printr-o emoție/ o stare.
Cuvântul care îmi vine cel mai repede în minte este recunoștință – pentru oamenii care au fost alături de mine și pentru impactul creat: oportunitatea de a contribui la o schimbare de mentalitate, către o cultură a prevenției în România.
Mă simt responsabilă, dar și recunoscătoare, pentru că prin Secom reușim să le reamintim oamenilor că sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și grija zilnică prin alegeri și rutine simple: alimentație, mișcare, somn, verificarea constantă a stării de sănătate și echilibrul emoțional. Iar alături de recunoștință, simt și curiozitate – pentru cât de mult mai putem construi și pentru câte vieți putem atinge în anii care urmează.
Dacă vrei să o asculți pe Lucia și să afli de la ea ce înseamnă leadership și cum poți crea o companie dedicată wellbeing-ului oamenilor, te invităm la evenimentul Mind your business, de pe 30 septembrie, de la Apollo111.
Fii parte din evenimentul care cartografiază sănătatea mintală în rândul antreprenorilor români și care propune soluții și direcții pentru a construi un ecosistem cât mai echilibrat pentru lideri și echipele lor.
Înscrie-te la Mind your Business 2025, eveniment cu participare gratuită, dar cu locuri limitate.
Evenimentul este realizat de start-up.ro, Main Partner BCR, Gold Partner SIGNAL IDUNA, Study Partner UNLOCK.
Grija pentru echipă înseamnă siguranță și sprijin zi de zi, pentru că doar atunci când sănătatea fizică, mintală și emoțională este în echilibru, angajații se pot simți bine și pot performa. La SIGNAL IDUNA, sprijinim antreprenorii prin soluții flexibile de asigurări private de sănătate adaptate oricărui tip de afacere, astfel încât echipa ta aibă acces rapid la servicii medicale de calitate și suport real prin serviciul wellbeing, atunci când au nevoie. Cu SIGNAL IDUNA, investiția în sănătatea echipei devine o decizie simplă și avantajoasă - pentru oameni mai motivați, mai loiali și o afacere care crește sustenabil.