Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.

----

Promovarea acestui proiect este determinată de necesitatea amendării prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 care prevede un sistem obligatoriu de plată defalcată a TVA pentru anumite categorii de persoane impozabile, în vederea implementării unui mecanism opțional, ca urmare a scrisorii Comisiei Europene nr. C(2018) 7121 final din 8 noiembrie 2018 de punere în întârziere în cauza 2017/2180 – având ca obiect incompatibilitatea cu dreptul UE a sistemului de plată defalcată a TVA în aplicare de la 1 ianuarie 2018.

În prezent au obligația aplicării mecanismului plății defalcate a TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:

  1. a) la 31 decembrie 2017 înregistrau obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu au fost achitate până la data de 31 ianuarie 2018;
  2. b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;
  3. c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Alte persoane impozabile decât cele menționate mai sus pot opta pentru aplicarea mecanismului plății defalcate a TVA, beneficiind de o reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul.

Beneficiarii – persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, cu excepția instituțiilor publice – au obligația plății defalcate a TVA aferente achizițiilor efectuate de la furnizorii/prestatorii care aplică mecanismul plății defalcate a TVA.

Conform art. 16 din OG 23/2017, contul de TVA poate fi executat silit numai pentru plata TVA datorate bugetului de stat, precum şi în baza unor titluri executorii, potrivit legii, pentru TVA aferentă unor achiziţii de bunuri şi/sau servicii.

Ca urmare a scrisorii Comisiei Europene de punere în întârziere în cauza 2017/2180 – având ca obiect incompatibilitatea cu dreptul UE a actualului sistemul de plată defalcată a TVA, s-a decis amendarea OG 23/2017 în vederea implementării unui mecanism opțional de plată defalcată a TVA.

Astfel, mecanismul plății defalcate a TVA va fi aplicat numai opțional de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, iar beneficiarii acestora nu vor avea obligația de a face plata defalcată a TVA, cu excepția acelora care au optat la rândul lor pentru aplicarea mecanismului.

Persoanele care vor opta pentru aplicarea mecanismului plății defalcate a TVA nu vor mai beneficia de reducerea cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul.

Persoanele care aplică în prezent opțional mecanismul plății defalcate a TVA vor beneficia de facilitățile prevăzute de OG 23/2017 numai pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noilor dispoziții.

Totodată, în vederea simplificării procedurii de administrare a acestor persoane impozabile, inclusiv în ceea ce privește ridicarea popririi, se propune modificarea prevederilor art. 16 din OG 23/2017 astfel încât contul de TVA să poată fi executat silit atât pentru plata TVA datorate bugetului de stat, cât şi pentru plata altor obligații bugetare restante.

De asemenea, proiectul include norme tranzitorii pentru ieșirea contribuabililor din sistem, atât a celor care au aplicat mecanismul în mod obligatoriu, cât și a celor care au aplicat mecanismul în mod opțional pe bază de facilități, având în vedere că facilitățile vor fi eliminate la data intrării în vigoare a noului mecanism.