Finanțările acordate de BCR prin programul Start-Up Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menționat că BCR finanțează, prin pachetul Start-Up Nation și TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuială eligibilă în cadrul planului de afaceri.
Pachetul de prefinanțare Start-Up Nation, într-un procent de până la 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile obținută prin program, care include:
- Dobândă: 3,5%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;
- Total comisioane credit: cel mult 1% din valoarea creditului, plătibile în trei rate, la care se adaugă și una de grație;
- Garanții: 80% din valoarea creditului, garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și, în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului; ipotecă mobiliară asupra conturilor curente deschise la BCR; fidejusiune;
- 2,48% comision pentru FNGCIMM;
- Zero costuri verificare certificare cheltuieli în teren;
- Perioada de analiză și soluționare a creditului: maxim 20 de zile de la solicitarea creditului, dar cu un termen mediu estimate de răspuns de aproximativ 5 zile.
Alte elemente de noutate țin de scăderea cuantumului comisioanelor aplicate de bancă până la 1%, achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de grație, precum și a comisionului de garanție perceput pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.
Dincolo de oferta strict financiară, BCR le propune antreprenorilor un pachet de educație financiară, prin care le va pune la dispoziție materiale educative, ce îi va ajuta la înțelegera pașilor care trebuie făcuți atunci când pornești un business. De asemenea, BCR va organiza cursuri speciale în sucursalele din toată țara, care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori cu noțiuni contabile elementare, dar și cu concepte precum înțelegerea rolului băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri de finanțări și garanții, precum și strategii pentru decizii financiare inteligente.
Statistică Start-Up Nation
Verificarea proiectelor înscrise la Start-Up Nation România continuă. Potrivit unui comunicat al AIPPIMM, până vineri, 22 septembrie, au fost verificate peste 7.000 de proiecte.
Din acestea, un număr de 5468 au fost admise la finanțare, 899 au fost declarate respinse, iar pentru 639 de planuri au fost solicitate clarificări suplimentare. Rata de respingere a ajuns la 12,84%.
Din cele 5468 de planuri acceptate, Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului au programat pentru semnarea acordurilor de finanțare 4400 de aplicanți, iar până astăzi 2347 de societăți s-au prezentat cu documentația completă și au semnat deja contractele.
În total, în programul Start-Up Nation au fost înscrise 19.026 de planuri de afaceri valide.
De asemenea, pentru a da posibilitatea tuturor aplicanților să obțină documentația necesară semnării acordurilor și să se prezinte la sediul Agențiilor conform programărilor acestora, termenul limită de verificare a dosarelor și semnare a acordurilor de finanțare stipulat în schema de ajutor de minimis Start up Nation se va prelungi până la data de 15 octombrie 2017.