În cei cinci ani de activitate, ING Bank a investit în Startarium peste trei milioane de euro, ceea ce a făcut posibilă dezvoltarea continuă a platformei și sprijin constant pentru startup-urile din comunitate.
Construită pe patru piloni - învățare, practică, mentorat și finanțare – Startarium a format o comunitate de peste 47.000 de membri, a publicat peste 500 de materiale utile antreprenorilor și a înregistrat peste 600.000 de vizitatori.
Din 2016 și până în prezent, Startarium a susținut conturarea a peste 5.000 de afaceri, iar peste 100 de antreprenori români au fost ghidați gratuit de mentori pentru accelerarea dezvoltării startup-urilor lor. Per total, Startarium a deschis startup-urilor românești accesul la finanțări ce depășesc 800.000 de euro în ultimii cinci ani.
„An de an, ne uităm cu mândrie la felul în care Startarium crește și devine un real sprijin al mediului de afaceri din România. În special în contextul din prezent, astfel de proiecte de susținere sunt cruciale pentru revenirea economiei. Asta pentru că ele contribuie la încurajarea celor proaspeți în ale antreprenoriatului să își pună ideile în practică, respectiv a celor care au avut dificultăți să se reinventeze prin programe precum RE:BUILD. Pe măsură ce revenirea la noul normal se apropie de orizont, suntem alături de clienții noștri și cei ce vor să meargă pe această cale deopotrivă, pentru a-l construi împreună mai bun, mai sustenabil”, a subliniat Silvia Mihăilescu, Director Marketing, Comunicare și CSR, ING Bank România.
Finanțare nerambursabilă 2021 – oportunități noi și apeluri
Secțiunea de „Finanțare nerambursabilă 2021” este actualizată atunci când apar oportunități noi, de la apeluri pentru agricultură și mediu la cele pentru digitalizare, inovație sau antreprenoriat social. În plus, antreprenorii pot obține finanțare prin crowdfunding și găsesc informații despre programele Startarium prin care pot obține finanțare.
Sub umbrela Startarium au fost organizate până în prezent multiple programe și competiții pentru antreprenori, printre care PitchDay, programul de incubare Startarium INC, Crowdfunding Makeathon sau Startarium RE:BUILD.
Nevoile antreprenorilor
Pentru a afla care sunt nevoile antreprenorilor și ce apreciază cel mai mult participanții la programe pentru startup-uri, Startarium realizează în mod constant sondaje în rândul comunității sale.
În topul priorităților pentru antreprenor se află obținerea de finanțare pentru susținerea afacerii, găsirea de noi clienți și intrarea pe noi piețe, participarea la programe de suport de tipul incubatoarelor și acceleratoarelor de startup-uri, dar și creșterea vânzărilor, reducerea costurilor și găsirea de oameni potriviți în vederea extinderii afacerii.