Oradea pune România pe harta marilor huburi de inovație din Europa Centrală și de Est. Opt startup-uri din România, Ucraina, Marea Britanie, Italia și Franța, peste 200 de ore de mentorat și 100 de zile de muncă intensă în Cetatea Oradea marchează finalul programului Bright Labs 2025.
Startup Fortress în Oradea: acces permanent la formare și granturi
Pornind de la experiența Bright Labs, Make IT in Oradea a lansat oficial Startup Fortress, un format permanent, deschis pe tot parcursul anului, care are două direcții principale.
Prima vizează atragerea de talente și promovarea ecosistemului local de tehnologie, printr-un program adresat nomazilor digitali și profesioniștilor interesați să descopere Oradea, cu beneficii precum cazare, spațiu de coworking și facilitarea conexiunilor locale.
A doua direcție transformă Bright Labs dintr-un program bazat pe cohorte într-un format disponibil oricând pentru fondatorii aflați la început de drum.
Acesta oferă trei luni de mentorat personalizat, cazare și spațiu de lucru în Cetate, granturi de până la 5.000 de euro, investiții sindicalizate cu tichete între 100.000 și 300.000 de euro, dar și suport extins timp de un an după finalizarea programului.
”Ne propunem să susținem anual între 15 și 30 de startup-uri printr-un model unic în Europa de Est, care îmbină resurse locale și internaționale și care creează impact atât la nivelul comunității din Oradea, cât și în ecosistemul european al inovației”, spune David Achim, director Bright Labs.
Cu un buget total de peste 100.000 de euro și peste 200 de ore de mentorat oferite, Bright Labs 2025 confirmă potențialul orașului Oradea de a deveni un punct de referință pentru startup-urile tech din Europa Centrală și de Est. Programul oferă, pe lângă mentorat și infrastructură, și granturi-bursă de până la 5.000 de euro, un sprijin direct pentru fondatori aflați la început de drum.
Rezultatele Bright Labs 2025
”Bright Labs nu este un program standard de accelerare, ci unul adaptat realităților diferite ale fondatorilor și industriilor. Tocmai de aceea, în doar cinci ani, am reușit să construim, prin colaborare public-privată, o comunitate autentică de startup-uri în inima orașului. Cred că acesta este cel mai important atu al programului: faptul că fondatorii simt că fac parte dintr-un ecosistem care îi susține pe termen lung”, completează Rebeca Avram, Marketing & Community Manager Make IT in Oradea.
Ediția din acest an a Bright Labs a reunit startup-uri din domenii diverse, precum EdTech, AI, Productivity, DefenceTech, SpaceTech și MediaTech.
Toate cele opt echipe au lansat MVP-uri funcționale, șapte dintre ele și-au validat produsele cu clienți pilot, iar două startup-uri au generat deja primele venituri. Printre poveștile de succes se numără OnStage, care a reușit să-și repoziționeze produsul și să atragă peste o mie de utilizatori, Lifetoon, care a lansat versiunea 2.0 a produsului, Nyra AI, fondată de doi studenți orădeni, validată și testată cu succes pe piață, și Babayte, care și-a extins modelul comercial și a atras noi clienți.

Oradea, un hub de inovație
”Programe precum Bright Labs sunt esențiale pentru sănătatea unui ecosistem de startupuri. Înainte ca fondatorii să ajungă în fața investitorilor, este important să treacă prin astfel de inițiative, unde pot învăța direct de la mentori, executivi și antreprenori cu experiență. Aceste programe îi ajută să își clarifice direcția, să își testeze viziunea și să își construiască încrederea. La nivelul de calitate pe care l-am văzut aici, ne-am dori să existe mult mai multe inițiative de acest fel”, a declarat Marius Istrate, Președinte TechAngels România.
Prin Bright Labs și noul Startup Fortress, Oradea confirmă statutul său de hub emergent de inovație în Europa Centrală și de Est.
Programul demonstrează că un oraș de dimensiuni medii poate construi un ecosistem solid prin colaborare public-privată, atrăgând talente și oferind infrastructură modernă pentru fondatori aflați la început de drum.
În următorii ani, Make IT in Oradea își propune să extindă această comunitate prin investiții în educație antreprenorială și sprijin real pentru idei cu potențial global.
Make IT in Oradea este o inițiativă public-privată dezvoltată de Primăria Oradea, menită să sprijine antreprenoriatul tech și să consolideze poziția orașului ca pol de inovație în Europa Centrală și de Est. Prin programe precum Bright Labs și noul Startup Fortress, Make IT in Oradea oferă fondatorilor acces la infrastructură, finanțare și conexiuni strategice, susținând transformarea ideilor în produse scalabile cu impact global.