FLYST este o soluție AI bazată pe procesare de imagini care ajută retailerii de modă online (precum Zalando, About You sau Answear) să identifice în stocurile lor supradimensionate acele produse similare cu tendințele momentului. Startup-ul este fondat de Adriana Ancuța (la a 2-a experiență antreprenorială, după Garderoba Infinită / Re-collections) împreună cu Andrei Georgescu (antreprenor de succes în segmentul serviciilor IT).

Sesiunile zilnice, în persoană, au fost găzduite de Startup Sauna (Aalto University, Helsinki), încadrandu-se în următoarea structură:

  • Mental Health & Well Being;
  • Fundamentals;
  • Customers;
  • Back office

Provocarea pentru fondatori a fost să revină în țările de origine ‘better than they left’, echipați cu mindset-ul că viața unui startup poate dura în medie 6-7 ani și că, pentru a avea succes, fundamentul nu îl reprezintă investițiile primite ci clienții fericiți.

În prezent, retailerii online folosesc diferite soluții existente în piață pentru a face clienților recomandări de produse în funcție de comportamentul lor de cumpărare sau de browsing în site/aplicație. Într-o industrie dinamică, în care ceea ce azi e la modă, 'mâine' nu mai e, devine tot mai costisitor să fii competitiv.

Dacă un retailer se raportează permanent la datele din trecut, nu va putea accesa niciodată întregul potențial al datelor din prezent sau din viitor. Altfel spus, business-ul merge cu frană de mănă trasă.

Diferența pe care o face FLYST e că aduce retailerilor online date din industrie despre ce este actual în modă, indiferent că vorbim de prezent sau viitor. Soluția e gândită să livreze rezultate în timp record, cu costuri extrem de reduse de implementare chiar dacă este in stadiu de prototip. Cu FLYST, retailerii online țin pasul cu o realitate mereu în schimbare, reducând de la un sezon la altul riscul de a avea în stoc produse demodate, care nu se vor vinde și care vor deveni waste.

"Toată atenția noastră este să facem primele teste pilot pentru a vedea ce impact are algoritmul FLYST și cum putem livra rezultatele cele mai relevante pentru viitorii clienți. Pentru moment nu suntem în fundraising dar, în ritmul în care evoluăm, cel mai probabil vom deschide prima runda în primăvara când am și planificat întâlniri de follow-up post program de accelerare cu angel investors din Finlanda.", a spus Adriana Ancuța, co-founder FLYST.