Nordensa este un startup. care vrea să democratizeze relația dintre fani și jucători. Astfel, publicul poate investi în tineri jucători pentru a le finanța șansa de a avea teste la cluburi mari, urmând ca apoi să primească un procent din veniturile jucătorului. Practic, investitorii pot câștiga până la 8% din veniturile unui jucător în primii ani de activitate dacă acesta confirmă și semnează contracte bune.

Despre Nordensa, start-up.ro a scris în iulie 2023, în cadrul unui interviu pe larg cu fondatorul platformei, Adrian Docea. “Sunt mulți copii talentați și muncitori în țări în curs de dezvoltare care nu au o șansă corectă să fie văzuți. Nu sunt văzuți de scouți. În unele zone nu există destule persoane care să facă scouting pe câte talente există. Dacă te-ai născut în Camerun e complicat”, explica Adrian Docea în acel interviu.

Investiția de 1,65 de milioane de euro de tip seed a fost susținută de investitori angel cum ar fi Emiliano Marcondes, jucător la clubul AFC Bournemouth, împreună cu foști jucători de fotbal din Danemarca, precum Lasse Vibe și Mads Davidsen. De asemenea, au mai intrat în acționariat fonduri precum Vertical Seven Group, Cabrio Investment, DMA Development.

De asemenea, Nordensa a atras și advisori în echipă, precum Alan Pace, proprietarul clubului Burnley din Anglia, Chris Kay, fost CEO la Saatchi & Saatchi și Head of Marketing la Manchester City.

Nordensa, startup lansat de Adrian Docea, este evaluat acum la 15 milioane de euro și vrea să mai ridice o rundă bridge de 1,5 milioane de euro, până la o rundă Serie A înspre finalul anului acesta, când 20% din companie va fi disponibilă investitorilor. Compania țintește să atingă nivelul de unicorn în mai puțin de 3 ani.

De asemenea, Adrian spune că vrea să dea o șansă fanilor să investească în fotbal. “Sunt 5 miliarde de fani în lume. Marea majoritate nu au nicio șansă să dețină ceva real în fotbal. Pot să dețină alte lucruri, pot să urmărească meciuri, să cumpere tricouri, dar nu au voie să dețină ceva în sportul pe care-l iubesc”, mai explică fondatorul Nordensa.

Nordensa lucrează cu echipe de scouting pentru identificarea unor jucători cu potențial în țările în curs de dezvoltare. Ca un transfer din Football Manager, dacă acel fotbalist ajunge pe platformă, utilizatorii pot vedea diferite caracteristici ale sale, videoclipuri din meciuri. Până acum Nordensa a început cu Joseph Ivendjock care a fost semnat de Dinamo Tbilisi, iar acum a adăugat un fotbalist de 23 de ani din Algeria. De obicei aceștia pot ajunge în Europa doar dacă au un agent cu legături sau sunt văzuți de un scout. Cu toate acestea, e dificil pentru echipele de scouting să ajungă în Camerun, Gabon sau alte țări africane.

„Puterea lor poate schimba fotbalul! Sunt foarte mulți tineri sportivi talentați și muncitori cărora le lipsește șansa să fie văzuți de către recrutori, pentru că provin din regiuni care nu favorizează acest lucru. Acesta este scopul Nordensa: să ofere suporterilor de pe întreg globul o modalitate concretă de a-i sprijini pe sportivii buni din țările în curs de dezvoltare, oferindu-le șansa de a fi remarcați de cluburi de fotbal inovatoare, orientate spre tinerii talentați”, spune Adrian Docea.

În prezent, Nordensa explorează posibilitatea deschiderii platformei și către companiile mici și mijlocii sau companiile mari, prin departamentele de CSR, care ar fi dispuse să susțină tinerele talente dintr-o anumită țară, regiune sau oraș.

Pe lângă aplicația iOS, Nordensa a lansat recent aplicații pentru Android și Web, pentru ca suporterii să se poată implica de oriunde în povestea de succes a tinerelor talente fotbalistice.

După ce instalează aplicația și își fac cont gratuit, suporterii pot consulta pe platformă lista de tineri fotbaliști selectați de echipa de scouting Nordensa, apoi pot cumpăra oricâte acțiuni doresc, la prețul de 30 de euro acțiunea. Numărul acțiunilor disponibile depinde de costurile estimate pentru un ”trial”, adică perioada de testare și recrutare de către cluburi, care vor acoperi obținerea vizei, transportul, cazarea și întreținerea, precum și partea de consiliere și asistență, oferite de experți de talie mondială.

Până acum, Nordensa a finalizat patru campanii de susținere. Primul sportiv listat pe platformă – mijlocașul camerunez Joseph Iyendjock - a devenit anul trecut și primul fotbalist din lume susținut de suporteri care a semnat cu un club european de fotbal, fiind transferat prin intermediul Nordensa la clubul Dinamo Tbilisi.