Ce trebuie să înțelegi, ca proaspăt sau viitor antreprenor, este faptul că, atunci când pornești un startup, cu cât te lași influențat de anumite temeri (unele dintre ele chiar nefondate), cu atât ai mai multe șanse ca afacerea ta să fie sortită eșecului. Iată care ar fi temerile care ar putea sta în calea reușitei tale ca fondator de startup, după cum scriu cei de la Inc.
Teama de a-ți dezvălui secretul prea devreme
Înainte de a-ți lansa startup-ul este nevoie să le spui oamenilor ideea ta de afaceri. Deseori, însă – și chiar sunt mult prea dese aceste momente în rândul antreprenorilor români – un antreprenor trăiește cu teama că, odată ce-și va dezvălui secretul, vor fi alții care îi vor ”fura” ideea.
De principiu, ai fi îndeptățit să crezi că altcineva ți-ar putea lua-o înainte, însă nu trebuie să te lași condus de acest gând pentru că, altfel, nu vei mai împărtăși nimănui planurile tale. Și chiar dacă nu le-ai spune, tot s-ar putea apuca vreun alt antreprenor să lanseze un business similar cu ceea ce îți doreai.
Ca să scapi de această teamă, sau măcar să o mai diminuezi, încearcă să te prezinți în fața celorlalți când ai măcar un prototip a ceea ce vrei să dezvolți. Așa nu ar mai dura foarte mult până în momentul în care ai putea lansa ceva pe piață, iar șansele ca o altă persoană să implementeze fix ceea ce îți dorești ar fi mult mai scăzute.
Nu uita: este important să îți prezinți ideile. Așa beneficiezi de feedback și afli dacă ești, sau nu, pe drumul cel bun.
Teama de a nu spune povestea perfectă
Frica de modul în care ești perceput de cei din jur este perfect rațională. Însă, în momentul în care această teamă interferează cu dezvoltarea startup-ului tău, s-ar putea să ai probleme.
Utilizatorii au început să acorde mai multă atenție azi, și să fie mai loiali, brandurilor care spun o poveste. Vor un brand care are un scop, autentic și în care să aibă încredere. Așa că, spune-ți povestea cât mai simplu, fără a încerca să o împopoțonezi prea tare și vei beneficia, cu siguranță, de loialitatea celor din jur.
Nu spune o poveste falsă, care nu reflectă ceea ce faci sau momentul în care ești în ceea ce privește dezvoltarea startup-ului tău, sau care te prezintă într-o lumină distorsionată. Lumea își va da rapid seama și vei avea mult mai mult de pierdut.
Teama de a pierde controlul
Ai pornit un startup pentru că ai avut o idee și ți-e teamă că nu există vreo altă persoană care să poată pune în aplicare acea idee mai bine decât tine. Dacă te agăți de acest gând, este foarte posibil să îți distrugi singur afacerea.
Trebuie să o recunoaștem, și mai ales, să o recunoști tu: sunt antreprenori care se pricep mai bine decât alții la managementul afacerii. Unii dintre fondatorii de startup sunt mai înclinați spre dezvoltarea produselor și preferă să facă această muncă în loc să stea toată ziua în ședințe, să-și facă griji pentru bani sau pentru echipă. Dacă simți că este și cazul tău, nu te teme să predai controlul afacerii. Este mult mai bine atât pentru tine, cât mai ales, pentru dezvoltarea ei, ca tu să se ocupi de ceea ce-ți face plăcere. Altfel, tot ce se poate ca startup-ul tău să fie sortit eșecului.