Peste 100 de startup-uri și organizații din domeniul inovației din zona Europei de Sud-Est vor face parte dintr-un task force care are ca obiectiv creșterea adopției tehnologiei, dar și susținerea internaționalizării startupurilor din regiune.

Grupul va reuni startupuri, companii mari și autorități europene din domeniul inovației. Printre organizațiile care vor face parte din acest grup se numără companii precum UiPath, Nevomo, EVConnect, Tracking BG și Simsoft.

Membrii grupului se vor întâlni periodic pentru a discuta proiectele care trebuie implementate, iar cei care își doresc să facă parte din acest grup pot să își anunțe interesul de a se înscrie în task force pe adresa contact@rotsa.ro.

“În domeniul transporturilor avem nevoie de inovație și avem nevoie să aducem oamenii împreună. Aceasta este o modalitate prin care comunitatea de startup-uri poate interacționa cu autoritățile de la Bruxelles și mă bucur să pot susține o astfel de initiațivă care a pornit din România. Cred foarte mult în proiectele care pot rezulta din coagularea ideilor atunci când oamenii sunt împreună și cred că acest task force va crește capacitatea de inovare a Europei de Sud-Est în domeniul transporturilor și în domenii conexe”, a afirmat Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, în cadrul evenimentului „Inovația în politicile europene de transport”.

“România are capacitatea de a fi un agregator și un lider în inovație pentru regiunea Europei de Sud-Est, iar acest task force va crea un dialog continuu între vocea startup-urilor, a companiilor, a investitorilor și a autorităților naționale și cele europene. Astfel, vom susține, pe de o parte creșterea adopției tehnologiei, iar, pe de altă parte, internaționalizarea companiilor din regiune. Acesta este doar unul dintre programele pe care le dezvoltăm pentru a susține ecosistemul regional de inovație și de startupuri”, a declarat Cristian Dascălu, Președinte Asociația Română pentru startupuri în Tehnologie - ROTSA (The Romanian Tech Startups Association).

”Accesul la tehnologie poate crea legături și colaborări de o importanță crucială pentru progres și poate contribui la eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. În mod specific, crearea unei infrastructuri digitale puternice contribuie în mod direct la accelerarea creării infrastructurii fizice de transport. Automatizarea bazată pe Inteligență Artificială (AI) poate fi liantul comun între organizațiile care își doresc să inoveze, organizațiile din sectorul public, și clienții și cetățenii care își doresc servicii mai bune”, a spus Alexandru Mihailciuc, Vicepreședinte Global Sales Engineering la UiPath.

"Europa Centrală și de Sud-Est a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de startup-uri de tehnologie în ultimii ani, iar sectorul transporturilor este tot mai bine reprezentat în această privință. Anul viitor, vom încheia primele contracte pentru MagRail Booster, care va permite operarea complet automatizată și independentă a vagoanelor individuale în porturi și terminale. De asemenea, avansăm cu tehnologia noastră MagRail, care va permite atingerea unor viteze de până la 550 km/h pe coridoarele feroviare existente și, conform unui studiu recent al Oliver Wyman, va permite economisirea a peste 40 de milioane de tone de CO2 pe an", a declarat Przemek Ben Pączek, CEO și co-fondator al startupului polonez Nevomo.

"România are încă pași importanți de făcut în domeniul transporturilor și al infrastructurii, dar o contribuție importantă poate veni din partea unor proiecte noi, inovatoare, precum cele dezvoltate de startup-uri. Sprijinul instituțiilor europene este esențial pentru mediul de afaceri și mai ales pentru startupuri, având în vedere vulnerabilitatea acestora. Cu experiența noastră de aproape zece ani dedicată infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice și cu cele peste 500 de stații de reîncărcare operate până acum în România, suntem pregătiți să participăm activ la planurile europene de electrificare a țărilor membre, de îmbunătățire a mediului prin scăderea CO2, contribuind la obiectivul principal al Comisiei Europene de a avea infrastructura de încărcare disponibilă la fiecare 60 Km", a declarat Mihai Dragoș Ciobanu, CEO & Co-fondator EVconnect, unul dintre primii dezvoltatori din România ai unei rețele de stații de reîncărcare a mașinilor electrice cu soluții integrate și software pentru stații la distanță.