În luna august, companiile au înregistrat cu 11% mai multe aplicări la joburi comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai căutate domenii sunt financiar - contabilitate, transport, inginerie, medical & pharma și IT
Joburile din domeniile financiar - contabilitate, transport și inginerie ocupă primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români, cu peste 60.000 de căutări în total în luna august. Românii au mai fost interesați să se angajeze în domenii precum medical & pharma sau resurse umane, cu peste 15.000 de căutări de joburi pentru fiecare. Surpriza lunii august vine din domeniul IT, unde angajații specializați au fost mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum vânzări sau BPO (Business Process Outsourcing), al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an.
În același timp, top 3 joburi vedetă în luna august au atras o medie de 1.000 de candidați fiecare: Vodafone - Technical Project Manager, BCR - Partener Servicii Clienți și, din nou, BCR - Partener Clienți Retail.
Vodafone, Banca Transilvania și Oracle au atras cei mai mulți candidați în luna august, aproape 7.000 de aplicanți.
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus și în luna august de către Vodafone (2.623 aplicări), Banca Transilvania (2.136 aplicări), Oracle (2.021 aplicări), Regina Maria (1.973 aplicări), Continental Automotive Group România (1.812 aplicări), ENEL (1.733 aplicări), Interbrands (1.525 aplicări), Raiffeisen Bank (1.470 aplicări), First Bank (1.470 aplicări) și MedLife (1.416 aplicări).
Oracle a fost în topul preferințelor candidaților în luna august
Și în luna august au existat candidați care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna august au fost: Oracle, cu 111 aplicări spontane, A&D Pharma, cu 107 aplicări spontane, Banca Transilvania, cu 103 aplicări spontane, Adidas România, cu 93 aplicări spontane, Continental Automotive Group România, cu 85 aplicări spontane, MedLife, cu 79 aplicări spontane, BCR, cu 78 aplicări spontane, Raiffeisen Bank, cu 74 aplicări spontane, Coca-Cola HBC România, cu 70 aplicări spontane, Vodafone, cu 69 aplicări spontane, și ENEL, cu 68 aplicări spontane.