10 Octombrie 2025
EMPATH Conference - cum contribuie cercetarea în business
EMPATH Conference este evenimentul care aduce în atenția lumii de business importanța cercetării, ca modalitate de înțelegere profundă a consumatorilor. Într-un context economic fragil, unde fiecare investiție trebuie să livreze rezultate măsurabile, cercetarea de piață revine în centrul deciziilor de business. Despre cum poate fi cercetarea transformată din cheltuială în investiție strategică vor discuta experți internaționali și lideri locali pe 23 octombrie, la București.