Se pare că a fost creată o pagină de Facebook sub brandul Wizz Air, special pentru România, care copiază identitatea vizuală a paginii oficiale a transportatorului low cost.
Totodată, pe această pagină există, din data de 2 martie, un concurs care oferă două bilete gratuite de avion ”pentru destinația dvs.”, acesta fiind, evident, un fals.
Nu este singurul concurs organizat de această pagină care se recomandă a fi ”pagina oficială a Wizz Air România”. La începutul lunii februarie a mai fost organizat un concurs fals, prin care se oferea bilete de avion, postarea strângând peste 20 de comentarii de la utilizatori care sperau să se numere printre câștigători.
”Atenție la paginile false, care copiază identitatea vizuală a companiei. Pagina de Facebook care promovează tentativa de fraudă are un număr suspect de redus de aprecieri din partea utilizatorilor, semn evident că este o păcăleală”, avertizează oficialii CERT-RO.
Aceștia îi îndeamnă pe utilizatori să raporteze acest gen de pagini false, care promovează tentative de fraudă: din meniul de sus, accesați (...) și apoi selectați (Give feedback or report this page).
”Evitați oferirea de date personale, financiare sau de autentificare, în cazul în care vi se cer, în urma participării la acest concurs”, mai spun cei de la CERT-RO.
Trebuie reținut faptul că pagina oficială de Facebook a Wizz Air este cea din acest link.