Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.
---
În textul comunicat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), se arată că, vor fi radiate din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de actul normativ menționat.
Acțiunea este înreprinsă conform prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Termenul de 60 de zile, indicat mai sus, se împlinește la data de 18 martie 2019.
„Potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 182/2016, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut de prevederile legale în vigoare (5 clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru PFA și 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru II) au obligația de a solicita oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate”, se arată în comunicat.
Cum se face modificarea obiectului de activitate
În acest context, ONRC face cunoscut faptul că cererile (formulare-tip) având ca obiect înregistrări în registrul comerțului, inclusiv cele privind modificarea obiectului de activitate al PFA/II și, după caz, înscrisurile doveditoare, pot fi transmise/ depuse de solicitanți prin: poștă, mijloace electronice, utilizând portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, https://portal.onrc.ro (cu semnătură electronică extinsă), respectiv direct la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia PFA/ÎI și-a stabilit sediul profesional.
Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate la data de 23.01.2019 este publicată pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.