Witcher IV, dezvoltat sub numele de cod Polaris, este primul episod dintr-o nouă trilogie care extinde universul francizei medievale fantastice de mare succes a CD Projekt, care a vândut până în prezent peste 75 de milioane de copii.

Șeful financiar Piotr Nielubowicz a declarat că producătorul de jocuri video nu va anunța încă o dată exactă de lansare, dar a indicat intervalul de timp după 2026 „pentru a oferi mai multă vizibilitate investitorilor”.

Analistii au declarat anterior că se așteptau ca jocul să debuteze undeva între 2026 și 2028. Deci cel mai probabil o să vedem o lansare în 2027.

Acțiunile CD Projekt (CDR.WA) au scăzut cu aproape 13% în primele ore de tranzacționare de miercuri, după ce dezvoltatorul de jocuri a anunțat că premiera lui Witcher IV este programată pentru după 2026.

Confirmarea că jocul nu va fi lansat înainte de 2027 nu este „o mare surpriză”, a declarat analistul Grzegorz Balcerski de la Trigon într-o notă, adăugând că prognoza anterioară a casei de brokeraj presupunea o premieră în al doilea trimestru al anului 2027.

Schimbarea așteptărilor pentru premieră dincolo de 2026 poate ridica, de asemenea, speculații că jocul ar putea debuta chiar și după 2027, având în vedere că amânările lansărilor noi sunt comune în industrie, a adăugat Balcerski.

„Lipsa de încredere a managementului de a se angaja pentru 2027 ar trebui să dezamăgească, chiar dacă credem că ipotezele actuare folosite în raportul anual sugerează că acesta este în prezent cazul de bază intern”, au declarat analiștii de la JPMorgan într-o notă.

CD Projekt a declarat în noiembrie că "Witcher IV" a intrat în producție la scară largă. Co-CEO-ul companiei, Michal Nowakowski, a declarat la acea vreme că, de obicei, durează cinci până la șase ani pentru a dezvolta un joc AAA mare de la momentul în care ideile inițiale sunt discutate pentru prima dată.

Compania a anunțat lucrările la noua saga "Witcher" încă din martie 2022.