Șapte oameni de afaceri sunt pregătiți să-ți asculte ideea și să îți ofere feedback iar dacă reușești să-i convingi ai șansa să primești mentorat și sprijin în dezvoltarea propriului business.

La nivel național, doi din trei tineri au apetit pentru antreprenoriat, arată studiul Insights PulseZ, iar unul din patru este deschis să își pornească propria afacere dacă găsește resursele necesare. Intenția pentru antreprenoriat este mare la nivel de România însă un procent aproape nesemnficativ (1% dintre tinerii între 15-34%) chiar încep o afacere, conform INS.

Pentru acei tineri motivați să își înceapă propria afacere și au o idee de business pe care vor să o pună în aplicare s-a deschis etapa de preselecție în cadrul evenimentului Tinerii în Arenă, cel mai mare eveniment de business pentru Generația Z din România.

Evenimentul anterior, din noiembrie 2020, a avut peste 1800 de participanți înregistrați și o audiență online de peste 20.000 care au urmărit cu atenție sfaturile unor antreprenori de succes precum Dragoș Petrescu, Dragoș Anastasiu, Daniela Marișcu, Cristian Onețiu, Cristina Bâtlan și Radu Constantin.

În ediția aceasta organizatorii și-au propus să selecteze 15 tineri pe care să îi treacă printr-un program de mentorat de aproximativ două luni, înainte de a-i selecta pe cei șapte care își vor prezenta ideile de business în fața a șapte dintre cei mai cunoscuți și de succes antreprenori români.

“Ne propunem să îi identificăm și sprijinim pe acei tineri între 16 și 24 de ani care sunt determinați și au o idee de business în care cred. Generația Z are nevoie de modele, de tineri asemenea lor, care să le arate că se poate. Dorința antreprenorială este mare, însă avem nevoie să trecem și la acțiune. Prin mentorat și sprijin putem să creăm niște povești inspiraționale care să îi motiveze pe cei cu o idee să o pună în aplicare”, spune Alin Claudiu Apostu, gazda evenimentului și organizatorul Vreau să fiu Antreprenor, proiectul sub umbrela căruia se desfășoară evenimentul Tinerii în Arenă.

Înscrierile pentru ideile de business sunt deschise până pe 23 februarie, iar tinerii care își doresc să aplice trebuie să completeze un document prin care detaliază ideea lor de business și să trimită un videoclip în care să arate povestea și motivația lor.

Întrebat despre sfatul pe care îl are pentru cei interesați de antreprenoriat, Dragoș Petrescu - fondatorul Grupului City Grill și liderul de proiect al Vreau să fiu Antreprenor a declarat: “Aveți idei interesante? Aveți curaj să vi le sustineți ? Vreți un mentor cu experiență? Atunci merită să vă luptați să convingeți unul dintre Lei că meritați sprijinul lui!”

Mai multe informații pot fi aflate pe site-ul https://vsfa.ro/tinerii-in-arena/, unde organizatorii au pus la dispoziție documentele de sprijin pentru procesul de înscriere al ideii de business.