Cleverage VC este fondul care oferă sprijin celor care au nevoie să crească. Aleg să investească în companii care dezvoltă produse și soluții inovatoare, care le depășesc pe cele tradiționale și care vor fi esențiale pentru viitorul tehnologiei sănătății.
Sunt interesați să facă investiții seed între 200.000 de euro și 500.000 de euro, dar sunt deschiși să investească și pre-seed de până la 200.000 de euro sau chiar investiții din seria A, între 500.000 și 700.000 de euro.
Membrii fondatori ai Cleverage sunt unii dintre cei mai celebri antreprenori din IT și din domeniul sănătății din regiune și sunt dedicați să dezvolte domeniul complet al asistenței medicale.
Wargha Enayati este și Managing Partner al fondului Cleverage VC, un reprezentant important al domeniului medtech din România.
Dr. Wargha Enayati este cardiolog și antreprenor în domeniul sănătății, antreprenorul care a pus bazele sistemului privat de sănătate din România.
În 1995 a înființat Centrul Medical Unirea, care a devenit ulterior Regina Maria – The Private Healthcare Network, principala companie de servicii medicale din România. În 2021, dr. Enayati a lansat Enayati Medical City, primul oraș medical din România, care include un spital oncologic integrat, un spital de geriatrie și de recuperare, cel mai mare ambulatoriu cu 60 de cabinete și un centru rezidențial pentru vârstnici.
Viziunea sa antreprenorială a vizat dintotdeauna sistemul de sănătate și sprijinirea acestuia, căutând să investească în startup-uri care aduc soluții inovatoare aici.
Portofoliul său de investiții include: Concierge Medical Clinic (ex Intermedicas), o companie de concierge medical și un loc unde poți afla o a doua opinie; MedicHub, o companie de comunicare medicală care a integrat ulterior revista „Viața Medicală” – cea mai importantă publicație de specialitate din România; Docbook, prima aplicație pentru programări la medic și Medijobs, o platformă de recrutare medicală. În 2019, împreună cu alți medici de renume, Dr. Enayati a lansat Asociația Medicilor Independenți ca o rețea de clinici și cabinete, care vizează îngrijirea integrată a pacientului.
“Am incredere în capacitatea startup-urilor Healthtech de a atrage finanțări, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung, datorită potențialului extraordinar de a genera soluții tehnologice avansate pentru probleme actuale. La nivel mondial, sectorul s-a situat pe locul doi în topul finanțărilor atrase, după fintech. Ceea ce mă bucură și mai mult este faptul că vedem o creștere a alocărilor de tip early stage pentru acest sector, pe fondul creșterii numărului de proiecte care adresează nevoi ale sectorului de sănătate.”
TOP 5 startup-uri românești de urmărit, alegerile lui Wargha Enayati (Cleverage VC)
Docbook.ro
”Se evidențiază printr-un model de business greu de replicat.”
Docbook.ro este prima aplicatie din România de programări online la doctor, lansată în 2016, după o investiție de aproximativ 1 milion de euro.
Ce face DocBook.ro?
Simplifică procesul de a face o programare la doctor, pacientul găsește ofereastră de chat direct în aplicație, are o listă de medici favoriți, se poat pune pe o listă de așteptare la medicii foarte căutați și alte funcționalități care să contribuie la întregul proces de interacțiune pacienți-doctori.
Prin DocBook, utilizatorii au acces la programul medicilor și se pot programa în timp real la medicii listați în aplicație. Aplicația este sincronizată cu sistemele informatice ale clinicilor listate (înscrise) în aplicație și astfel în mai puțin de un minut se pot programa la medic.
Medijobs
”O platformă care își propune să crească retenția specialiștilor medicali și care a început extinderea internațională.”
MEDIjobs este în prezent cea mai mare platformă dedicată recrutării medicale în România. Este o platformă de tip marketplace care reprezintă locul de întâlnire al specialiștilor și angajatorilor medicali din România.
A fost fondată în 2015, de Catrinel Hagivreta Djafari și George Hagivreta. Platforma MEDIjobs desfășoară operațiuni în România și SUA.
Ce face MEDIjobs
MEDIjobs se diferențiază de alte platforme similare prin faptul că specialiștii medicali nu aplică la job-uri, ci primesc oferte de job de la angajatori, conform cu profilele create în platformă.
În România, comunitatea MEDIjobs numără aproape 70.000 de specialiști din domeniul medical și peste 1.900 de companii, din 73 de orașe.
Până acum, MEDIjobs a procesat peste 180.000 de oferte de angajare adresate profesioniștilor din domeniu.
RepsMate (portfoliul Cleverage):
”Expansiune rapidă; atrage un număr tot mai mare de utilizatori si parteneri, ceea ce reprezinta un indicator clar al valorii aduse de RepsMate pentru clienți.”
RepsMate este o platformă de analiză a conversațiilor care sprijină companiile să descifreze vocea propriilor clienți, prin măsurarea detaliată a datelor analitice ale conversațiilor, urmărind parametrii din spatele emoțiilor, obiecțiilor, intențiilor și multe altele.Compania a primit 50.000 de euro de la investitori ai asociației TechAngels România, în ianuarie 2021, și un împrumut convertibil de 65.000 de euro de la business angels și Cleverage VC.
În prima jumătate a anului 2022, adoptarea soluției de către cinci clienți de dimensiuni medii a contribuit la creșterea de 4 ori a veniturilor recurente ale RepsMate, până la nivelul a 50.000 euro anual. În prezent peste 300.000 de conversații sunt procesate lunar.
Ce face RepsMate?
Platforma, care folosește inteligența artificială, include un modul de transcriere a conversațiilor în text și unul de interpretare a emoțiilor și oferă în timp real alerte pentru situații critice pentru a se iniția acțiuni imediate.
Soluția oferă posibilitatea de a monitoriza 100% calitatea apelurilor și de a preveni reclamațiile.
Parol (portfoliul Cleverage):
”Adresează o problemă acută în sectorul de sănătate – respectiv preia o parte din sarcinile administrative și ajută clinicile și medicii să ofere o îngrijire mai bună pacienților. Echipa fondatoare flexibilă și feedback-ul entuziast primit din piață până acum, mă fac încrezător în capacitatea Parol de a crea un impact pozitiv în sectorul de sănătate.”
Startup-ul românesc Parol dezvoltă o tehnologie end to end ce ajută medicii și clinicile medicale să ofere o îngrijire mai bună pacienților, salvând timp prin preluarea unei părți a sarcinilor administrative.
Compania a ridicat o primă rundă de finanțare de 450.000 de euro la o evaluare de 5.000.000 de euro.
Ce face Parol?
Platforma transcrie în timp real conversația dintre medic și pacient, în limba română și engleză, va detecta schimbarea vorbitorilor și autocompleta documente precum fișa medicală.
Startup-ul are deja o echipă de dezvoltatori și experți în AI, care lucrează la produsul final și lucrează cu un board informal de medici ce ajută în dezvoltarea produsului.
Synaptiq (portfoliul Cleverage)
”Cea mai recentă rundă de finanțare derulată de către Synaptiq a fost suprasubscrisa (n.r. cumpărarea mai multor acțiuni decât cele disponibile în momentul anunțului), reprezentând un semnal puternic al încrederii investitorilor în abilitatea echipei de management de a livra rezultate. Așteptarea este ca ritmul de dezvoltare al Synaptiq să accelereze puternic în perioada următoare.”
Synaptiq este o platformă de tehnologie care vrea să reducă timpul de analiză a imaginilor medicale. Startup-ul lucrează la dezvoltarea platformei Mediq, care reduce timpul de analiză a imaginilor medicale în cadrul procedurilor de tratare prin radioterapie a cancerului.
Startup-ul anunța ca vizează o rundă de 600.000 de euro, aceasta fiind a doua rundă de investiții, după ce compania a reușit să atragă o investiție de pre-seed în valoare de 250.000 de euro în 2021 de la GapMinder VC. În același timp, compania a primit un grant nerambursabil de 158.000 de euro din partea fondului norvegian Innovation Norway.
Ce face Synaptiq?
Echipa a dezvoltat Mediq, o soluție digitală de mare precizie și performanță, bazată pe procesarea datelor din imagistica medicală cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Proiectată și dezvoltată în colaborare cu medici cu reputație și clinici de prestigiu, soluția reduce timpul necesar pentru identificarea și delimitarea organelor la risc și a tumorilor, de la o medie actuală de 2-4 ore la maximum 5 minute.
Mediq le permite specialiștilor în radioterapie să identifice și să delimiteze într-un timp extrem de scurt tumorile și organele aflate în pericol, pentru a lua rapid cele mai bune decizii de tratament și a crește astfel șansele de supraviețuire pentru milioane de pacienți din întreaga lume.