Facultățile din România au început să ofere programe specializate în game design, programare și artă digitală, adaptându-și curriculele pentru a răspunde cerințelor actuale ale pieței. Pe lângă instituțiile academice, diverse inițiative private au lansat cursuri și bootcamp-uri intensive, menite să dezvolte competențele tehnice și creative necesare.
Aceste oportunități educaționale facilitează intrarea tinerilor în industrie, oferindu-le cunoștințele și abilitățile esențiale pentru a excela într-o industrie, care la nivel global, depășește industriile filmului si a muzicii luate împreună.
“Ne bucură că există instituții de învățământ de renume din țara noastră care propun programe de licență și masterat pentru cei care vor să studieze și să se specilizeze în dezvoltarea de jocuri video. Tinerii români nu mai trebuie să plece în afara țării pentru a învăța să creeze jocuri, iată că opțiuni sunt și în țară, atât în sistem public, cât și privat. Iar RGDA va susține și se va implica în creșterea inițiativelor care au ca scop pregătirea viitorilor profesioniști din industria locală de game development.”, a precizat Andreea Per, director executiv RGDA.
Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București
Primul masterat specializat în game development din România este "Grafică, Multimedia și Realitate Virtuală" din cadrul Politehnicii București, un master deja cu traditie în sistemul educațional românesc.
Admiterea se face în 3 sesiuni: mai (25 locuri la buget), iulie (25 locuri la buget) și septembrie (5-10 locuri la buget). Mai multe informatii se găsesc aici.
Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica Timișoara
Începe curând și etapa a doua de admitere pentru masteratul de Game Development de la Politehnica din Timișoara. Cu o curricula realizată impecabil, căreia Asociația Dezvoltatoare de Jocuri Video din România (RGDA) i-a dat undă verde încă de la lansare, și un laborator de ultimă generație, Politehnica e pregătită să facă din Timișoara noul hub de game development din România. Studenții care au câștigat locuri fruntașe la concursurile de game development realizate de RGDA pot intra fără interviu.
Program înscriere candidați, pe locurile rămase libere de la Etapa I:
Până pe 22 iulie la 14:00 în format online aici.
Până pe 19 iulie și pe 22 iulie între orele 09:00 - 14:00, fizic, în centrele de admitere din cadrul facultății conform orarului din link). Mai multe detalii aici.
Pentru admiterea la masterul de Game Development, candidații trebuie să pregătească un portofoliu de realizări în acest domeniu. Mai multe detalii aici.
Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara oferă un program de 2 ani de masterat în arta jocurilor video. Masteratul are 7 locuri la buget și 43 de locuri cu plată și este realizat cu ajutorul specialiștilor de la AMC Studio Romania, studio care creează arta digitală pentru unele dintre cele mai cunoscute jocuri din lume.
Înscrierile au loc până pe data de 18 iulie 2024, ora 16:00. Candidații pot obține mai multe informații de aici și se pot înscrie online aici.
Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS), Universitatea Politehnica din București
FILS oferă, atât la licență, cât și la master, concepte esențiale pentru game development în cadrul diferitelor materii precum "Elemente de grafică pe calculator", "Realitate virtuală și augmentată" sau "Sisteme pentru jocuri și simulare interactivă". Studenții vor învăța să creeze și să manipuleze imagini digitale, să implementeze algoritmi pentru a dezvolta aplicații VR și să creeze jocuri video, utilizând cele mai recente tehnologii și bune practici din industrie.
Înscrierile pentru licență pentru a doua sesiune au loc în perioada 15-18 iulie.
Pentru master, înmatriculările în sesiunea II sunt deschise până pe 22 iulie, iar înscrierile în sesiunea a treia au loc între 2 și 13 septembrie.
Detalii despre admiterea la FILS licență aici, master aici.
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”
Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative
Cei care doresc să experimenteze o viziune holistică asupra jocurilor se pot alătura primului și unicului program de masterat în design de jocuri din București. Programul de master “Arta Designului de Jocuri”, găzduit de UNATC I.L. Caragiale, îmbină designul, artele, filmul și teatrul, oferind o perspectivă unică asupra creării jocurilor.
Înscrierile au loc până pe 6 septembrie.
Examen de admitere: 19 septembrie
Numărul de locuri: 8 locuri (3 finanțate de la buget, 5 cu taxă)
Recunoscut drept un program educațional de top la Romanian Game Awards 2023, programa îmbină rigurozitatea academică cu relevanța din industrie, oferind absolvenților posibilitatea de a se angaja în studiouri consacrate de jocuri, dar și de a-și dezvolta propriile creații în sectorul indie. Limba de predare a acestui program este engleza.
Mai multe detalii despre admitere se găsesc aici.
ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games
ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games a fost creat în parteneriat cu BISM (Bucharest International School of Management), Amber Studio, unul dintre cele mai mari studiouri de game development din România, și Abertay University, partenerul academic internațional. Programele de facultate sunt în limba engleză și durează 3 ani.
Programul are trei module: Game Design and Development, Game Engineering, Computer Arts & Animation.
Înscrierile au loc până pe 15 august 2024. În perioada 16 iulie - 15 august, toți cei înscriși vor beneficia de o bursă de 1000 euro.
Mai multe detalii despre Echo School se pot găsi aici.
GameDev Academy
GameDev Academy deschide înscrierile programului “Masterclass in Game Development” pentru anul școlar 2024-2025, un program de studii bazat pe practică și creare de portofoliu.
Acesta se desfășoară între 28 octombrie 2024 - 7 iunie 2025 și cuprinde 3 specializări: Game Design, Grafică în jocuri video și Unity Engine, predate de traineri cu experiență, atât din țară, cât și din străinătate.
Înscrierile sunt deschise până pe 21 octombrie 2024 și 12 locuri sunt disponibile.
Mai multe detalii se găsesc aici.