Peste 40 de universități și instituții internaționale din 12 țări vor fi prezente la mijlocul lunii martie la cel mai important eveniment educațional din România. Dintre acestea, 8 vor organiza sesiuni de admitere pe loc pentru elevii de clasa a XI-a, a XII-a, absolvenți sau studenți în ani terminali.
Universități la care admiterea se poate face pe loc
Cei interesați de studii la o universitate internațională pot alege dintre cele peste 30 de programe de licență și masterat pe care le pun la dispoziție SRH Berlin University (Germania), Rotterdam Business School (Olanda), Avans University of Applied Sciences (Olanda), Fontys University of Applied Sciences (Olanda), Griffith College Dublin (Irlanda), Artevelde University of Applied Sciences (Belgia), Business and Hotel Management School (Elveția), EA - The Entrepreneurship Academy (România).
În plus, elevii de clasa a XI-a pot beneficia și ei de admitere pe loc la EA - The Entrepreneurship Academy, singura facultate de business aplicat din România unde studenții își deschid un business din primul an.
Printre programele de studiu disponibile la Spot Admissions din cadrul IUF - The International University Fair se numără și:
- Finance and Control, International Business (marketing, sales and communication)
- Environmental Science for Sustainable Energy and Technology
- Addiction Studies and Recovery Counselling and Psychoterapy
- Journalism and Media Communications
- Creative Arts and Screen Media
- Childhood and Adolescent Care
- Computing Science
- Design
- Law
Proces de admitere simplificat
Pentru a se putea înscrie la evenimentul de admitere pe loc, elevii, absolventii și studenții trebuie sa urmeze cațiva pași simpli:
- Să se înscrie la evenimentul IUF București
- Să deschidă e-mailul de confirmare a înregistrarii și să își rezerve un loc pentru interviu
- Să pregătească un dosar minimal de admitere care include:
- diploma / adeverinta de BAC (opțional, dacă există)
- certificatul de engleză (opțional, dacă există)
- foaia matricolă
- copie de buletin (ID)
Consiliere educațională gratuită pentru admiterea pe loc
Pentru a alege programul de studiu potrivit, cei înregistrați la Spot Admissions vor avea sprijinul gratuit din partea consilierilor educaționali experimentați de la EDMUNDO. Aceștia îi vor ajuta să:
- aleagă universitatea și programul de studiu în funcție de nevoile fiecărui participant
- afle informații despre sursele de finanțare și taxele de școlarizare puse la dispoziție de universitățile prezente la evenimentul de Admitere pe Loc
- se pregătească pentru interviul de admitere
IUF- The International University Fair este cel mai important eveniment educațional pentru tinerii până în 25 de ani din România și nu numai. Anual, peste 20.000 de elevi, studenți, profesori și părinți participă pentru a afla direct de la reprezentanții acreditați ai universităților informații despre programele de studiu disponibile în România și în străinătate, burse, surse de finanțare, oportunități de angajare.