S-au înregistrat creșteri de până la 500% pentru magazinele online specializate în echipamente sportive, iar cele cu articole de casă, grădină și bricolaj, precum și magazinele de jocuri și jucării au crescut cu peste 400%.
Creșteri semnificative, de peste 300-400%, au raportat și magazinele cu produse alimentare, și cele de articole de îngrijire personală, cu un avans cu 250% al încasărilor. În schimb, se pot observa măsuri de accelerare la magazinele online care au avut stocuri dedicate pentru vânzările din luna martie, stocuri total sau parțial lichidate în luna respectivă, și care abia acum încep să le reînnoiască, cu întârzieri cauzate de provocările legate de aprovizionare de la începutul lunii.
În momentul de față, interesul companiilor pentru a începe activitatea comercială în online este în continuă creștere. În luna aprilie, pe platforma Gomag au fost activate peste 150 de magazine noi, un procent semnificativ reprezentând afaceri locale care aveau deja activitate afaceri offline. Alte câteva sute de cereri se află în curs de procesare.
„Magazinele de pe platforma Gomag au avut, în marea lor majoritatea, o lună aprilie foarte bună, cu o creștere considerabilă a volumului vânzărilor online. Obiceiurile și comportamentele de cumpărare, stilul de viață și prioritățile s-au schimbat într-un timp record. Imediat ce autoritățile au impus măsurile economice pentru situația de urgență, am văzut, în decurs de ore, o creștere uriașă a cererii pentru servicii și produse online. În același timp, a crescut și interesul proprietarilor de magazine fizice de a identifica soluții rapide pentru a intra în comerțul online. Ceea ce caută antreprenorii care vor să intre în online se rezumă la 3 lucruri stringente: să înceapă repede, să poată accepta plata online și să își gestioneze magazinul simplu. Pe baza cifrelor din această perioadă, estimăm în continuare o creștere constantă a numărului de magazine online, în special pentru produsele de bază, produse alimentare, cele cu consum rapid”, a declarat Cosmin Dărăban, CEO și co-fondator Gomag.
Gomag este o platformă e-commerce 100% românească, fondată de antreprenorii Cosmin Dărăban și Aurelian Motica. Platforma găzduiește peste 1.300 de magazine online, cărora le oferă servicii pe baza unui abonament lunar ce pornește de la 1 euro pe zi, pentru afacerile aflate la început de drum, și pachete personalizate pentru business-urile cu volume mari de vânzări. Platforma integrează programul Partener Gomag, prin care clienții primesc suport în relația cu furnizorii de servicii online (marketing, design, consultanță, hosting etc).
„Pentru a veni în sprijinul antreprenorilor din online, suntem implicați în zona de educare pentru eCommerce de ani de zile. În ultima perioadă ne-am intensificat eforturile în această direcție. postăm săptămânal webinarii live pentru comunitate, creăm ghiduri specifice pentru această perioadă și oferim sfaturi individuale pentru membrii comunității noastre. Cu platforma Gomag, clienții au mereu la dispoziție un întreg ecosistem pentru a vinde online: un site de vânzări construit pe baza bunelor practici, cu temă responsive, integrări predefinite cu peste 120 de aplicații și terțe părți, GoBots, pentru automatizarea task-urilor si suport dedicat, asigurat de o echipă experimentată”, a adăugat Cosmin Dărăban.
În condițiile restricțiilor apărute din cauza pandemiei, cei 25 de membri ai echipei din spatele Gomag își continuă activitatea de acasă, în vreme ce discuțiile cu clienții se desfășoară, la fel ca înainte, online sau telefonic.