Vector Watch a anunțat azi vânzarea către gigantul Fitbit, cel mai mare jucător de pe piața dispozitivelor purtabile, în contextul în care piața de profil înregistra în al treilea trimestru al anului trecut o creștere de 3,1%, comparativ cu perioada similară din 2015, fiind vândute 23 de milioane de device-uri. Deși e o creștere, piața a stagnat și investitorii nu mai sunt atât de entuziasmați.
Însă, potrivit datelor companiei de consultanță International Data Corporation (IDC), gadgeturile care au ridicat segmentul wearables au fost aproape în exclusivitate brățările de fitness – cotă de 85% din livrări.
La acel moment, liderul pieței de profil era Fitbit, cu peste 5,3 milioane de dispozitive vândute la nivel internațional, în creștere de la cele 4,8 milioane de unități vândute în trimestrul trei din 2015 – pe întreg anul 2015, compania a vândut 21 de milioane de unități (10,9 milioane în 2014), fiind urmată de Xiaomi (12 milioane de unități în 2015), Apple (11,6 milioane de unități în 2015), Garmin (3,3 milioane de unități în 2015) și Samsung (3,1 milioane de unități în 2015).
Cu un portofoliu diversificat, însă axat pe segmentul de fitness (pe care compania încearcă să-l stilizeze cât mai mult), americanii de la Fitbit au reușit să se mențină pe val în ultimii ani. Atât de mult încât au început o rundă de achiziții printre producătorii de ceasuri inteligente. După anunțul de la finalul lunii noiembrie privind vânzarea Pebble către Fitbit, acum a venit rândul românilor de la Vector Watch.
Care ar fi fost viitorul Vector Watch fără Fitbit?
Însă ce ar putea aduce în plus Fitbit achiziția Vector Watch? Sau mai bine zis, cum ajută intrarea în portofoliul companiei americane brandul Vector Watch?
Dacă industria wearbles crește (IDC estimează că până în 2020 vor ajunge să se vândă peste 213 milioane de dispozitive purtabile la nivel internațional – iar la finalul lui 2016 se aștepta ca valoarea totală a pieței să fie de aproximativ 102 milioane de unități), strict segmentul de smartwatch-uri este în cădere liberă. În trimestrul trei din 2016, piața scăzuse cu 51,6%, iar Apple, Lenovo și Pebble plonjau cu cel puțin 54% față de anul anterior.
Prin vara trecută, analiștii IDC își exprimau părerea că dacă vor vrea să supraviețuiască, producătorii de ceasuri inteligente ar trebui să se axeze pe niște trăsături destul de rudimentare: fără prea multe aplicații de la terțe părți și cu posibilitatea de a monitoriza somnul sau activitățile de fitness.
În acest context, vânzarea Vector Watch și preluarea echipei și software-ului de către Fitbit, asigură continuitatea pentru specialiștii Vector Watch. O posibilă creștere ulterioară era puțin probabilă sau cu investiții foarte mari. În 2015, compania fondată în România și în Marea Britanie se aștepta la 100.000 de unități vândute, dar nu a raportat cifre de piață.
Ceasurile Vector au fost dezvoltate de la zero în România, inclusiv platforma software, și hardware-ul, iar avantajul său competițional e că bateria are o autonomie de 30 de zile sau chiar 50 de zile dacă eliminăm secundarul. Senzorii pot măsura pașii, datele despre somn, dar primește notificări privind SMS-urile, apelurile sau mesajele de pe mail. Ceasul Vector este disponibil în două forme: rotund de 43,5mm și dreptunghiular de 40,5mm, modelele Luna, respectiv Meridian. Ceasul este compatibil cu sistemele de operare iOS, Android și Windows Phone, fiind disponibile peste 100 de fețe și aplicații care pot fi descărcate din magazinul virtual Vector Watch.
Fitbit a cumpărat Vector Watch și a preluat echipa și proprietatea intelectuală. Toți acționarii și-au vândut participația din cadrul companiei către americanii de la Fitbit. Detalii despre tranzacție puteți afla aici.
Toate tranzacțiile pe care le-a făcut Fitbit și prețul la care a cumpărat alte companii.
O scurtă istorie a companiei Vector Watch, fondată în 2015 și vândută în 2017.