Via Transilvanica este un drum de distanță lungă, un concept cunoscut și întâlnit în întreaga lume, fie că e vorba de drumuri de pelerinaj, cum ar fi El Camino din Spania, sau trasee naturale, precum Appalachian Trail din Statele Unite.
Proiectul Via Transilvanica, care a creat cel mai lung traseu de drumeție din România, a primit premiul publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023, strângând cel mai mare număr de voturi, exprimate prin intermediul unui sondaj online la care au participat aproximativ 27.000 de cetățeni din întreaga Europă.
Proiectul Via Transilvanica a fost inițiat în anul 2018, în anul în care România sărbătorea 100 de ani de la unire. Asociația Tășuleasa Social, inițiatoarea proiectului, a vrut să creeze un proiect național care să fie cu adevărat despre unire. Așa s-a născut conceptul “drumul care unește”.
Via Transilvanica trece prin zece județe și 400 de cătune, traversează 12 situri UNESCO și oferă exploratorilor o întreaga diversitate etnică, culturală, istorică sau geografică a Transilvaniei și a întregii țări. Începând din această toamnă, o mare parte din traseul Via Transilvanica este disponibil în imagini panoramice Street View, pe Google Maps.
Aproape 900 de kilometri ai drumului pot fi explorați digital de orice persoană din lume, cu o conexiune la internet. Via pornește din Bucovina, de la Putna, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu Severin, pe malul Dunării, iar două treimi din acest traseu sunt fotografiate și accesibile în Google Street View.
”Temelia pe care s-a construit Via Transilvanica înseamnă un univers rural și un patrimoniu natural excepțional, trecând prin 2000 de ani de istorie, cultură și diversitate. Parteneriatul cu Google este absolut firesc, căci prezența pe Street View și Google Maps oferă acestui proiect o deschidere către toate persoanele conectate la internet. Fiecare poate să-și construiască propria lui vizită pe Via Transilvanica. Oricât de mult am face noi ca Via Transilvanica să fie atractivă, ea va exista și va prospera atâta timp cât va fi vizitată și bătută de cât mai mulți drumeți, din cât mai multe colțuri ale lumii.” - Alin Ușeriu, fondator și președinte Tășuleasa Social
Google România s-a alăturat promovării acestui proiect de patrimoniu și anul acesta a mapat cu ajutorul unui triciclu electric 850 de km din cei 1400 existenți, pentru a oferi o perspectivă cât mai realistă și mai curpinzătoare a ceea ce este Via Transilvanica. Fotografierea a durat o lună și a fost realizată cu ajutorul unui vehicul special, de tipul recumbent bike, echipat cu o instalație pe care se montează camera panoramică.
Un călător virtual pe Via Transilvanica se poate opri la Mănăstirea Sucevița, monument aflat pe lista Unesco World Heritage Sites, poate face un tur al Castelului Teleki de la Posmuș sau vizita orașul antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Natura este personajul principal al Viei Transilvanica: te poți plimba prin pădurile dese ale Bucovinei sau pe pajiștile din zona Viscri, să treci pe lângă o turmă de oi sau să te oprești să admiri Râpa Roșie de lângă Sebeș.
„De peste 10 ani, Google Street View ajută oamenii să exploreze virtual locuri incredibile din România, de la Transfăgărășan și faimosul Castel Bran, la canalele Deltei Dunării sau sălile Salinei Turda. Cu acest nou proiect, invităm pasionații de drumeții, natură, cultură și istorie să pornească într-o călătorie digitală de-a lungul României, pe Via Transilvanica. Cei de la Tășuleasa Social au creat ceva special, un drum care unește și aduce în prim plan locuri, oameni și povești autentice. Street View poate fi primul pas pe care viitorul drumeț pe Via Transilvanica îl face către pădurile Bucovinei sau pajiștile din Terra Saxonum.” - Elisabeta Moraru, country director Google Romania.
La evenimentul de lansare Via Transilvanica pe Google Street View au fost prezenți următorii:
- Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România - a întărit importanța acestui traseu, care a reușit să strângă cele mai multe voturi din toate cele 30 de proiecte înscrise din 21 de țări. I-a spus ”el camino românesc” și a menționat că prin acest drum, România și-a câștigat un adevărat ambasador.
- Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor - a vorbit despre rolul ecologic și social al pădurilor, asigurând echipa Via Transilvanica de tot sprijinul necesar.
- Michael Dickerson, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Adjunctul Șefului Misiunii - a spus că asistăm la testamentul tehnologiei care își dovedește puterea transformativă, acum Via Transilvanica putând să aibă un impact global.
- Alin Ușeriu, președinte Tășuleasa Social - ”pentru un drum care trece prin viețile a 2 milioane de oameni, România trebuie să-și asume și ea acest traseu, nu doar noi.”
- Tibi Ușeriu, Tășuleasa Social - ”acum 5 ani dădeam buruienile la o parte, iar acum un ministru vorbește despre acest proiect.”
- Ana Pădurariu, Communications manager Google România - ”am comunicat frumusețea României în toate birourile Google din lume. Am luat finanțare pentur acest proiect de la biroul din Londra.”
Pentru explorarea traseului Via Transilvanica pe Google Street View.