WordCamp este cea mai importantă conferință dedicată ecosistemului Wordpress la nivel mondial. După mai mulți ani de pauză, conferința revine în România. În cadrul acesteia vor fi prezentări de la experți în Wordpress, atât din zona tehnică, cât și de marketing.
Conferința e o ocazie potrivită pentru networking în cadrul comunității Wordpress din România, dar și pentru a afla noi lucruri privind ultimele trenduri.
Speakeri ai WordCamp România 2024
Aleksandar Savkovic - WPAleks - dezvoltator freelancer de teme de Wordpress
Alex Bordei - Whiz Center - va discuta despre modul în care pot folosi două platforme open source precum WordPress și Flutter pentru a crea aplicații mobile
Alex Nițu - va discuta despre modul în care poți construi un Digital Experience Platform, o platformă pe care poți construi experiențe pe multiple canale - website, aplicație, social media
Robert Meszaros - va discuta despre cum poate fi folosită inteligența artificială pentru teste end to end în Wordpress
Vlad Tudorie - are 12 ani de experiență în dezvoltare WordPress și e CEO al FusePress - va discuta despre provocările cu care se confruntă agențiile în actualul ecosistem
Te poți înscrie la WordCamp România la acest link.
WordCamp România este organizat de o echipă pasionată de Wordpress, cu experiență în domeniu și în comunitate.
Printre organizatori se numără Alexandra Nicolae (Design Team Lead), Robert Hapiuc (Main Organiser), Lumi Ciobanu (Sponsors Management), Radu Aurel (Marketing), Alexandra Svinti (Content Team Lead), David IStvan (Design & Marketing Team), Lidia Apostol (Marketing Professional), Theo Plătică (Speaker Coordinator).
Pentru mai multe detalii despre WordCamp România 2024 poți afla direct de pe site-ul evenimentului.