Xiaomi Buds 4 Pro

Xiaomi Buds 4 Pro încorporează tehnologia LDAC Sony, care asigură rate de transfer ale datelor de până la 990 kbps și valori de amplitudine de până la 32-bit, alături de suport Hi-Res Audio Wireless.Xiaomi Buds 4 Pro promit și capabilități impresionante de anulare activă a zgomotului, cu valori de până la 48 dB, ceea ce înseamnă că izolează aproape toate interferențele externe.

Funcția Built-in Dimensional audio prezentă la Xiaomi Buds 4 Pro detectează mișcările capului și ajustează sunetul în funcție de poziționarea în spațiu, iar detaliile audio sunt redate cu precizie. Experiența ar trebui să fie similară cu cea oferită de căștile AirPods de la Apple.

Xiaomi Buds 4 Pro au și o baterie care asigură până la 9 ore de utilizare continuă la o singură încărcare și până la 38 de ore, atunci când este folosită carcasa de încărcare. Căștile au și suport pentru încărcare wireless și, pentru un plus de eficiență, le permit utilizatorilor să le conecteze ușor la mai multe dispozitive în același timp, deoarece au funcție integrată de conectivitate dual-device.

Protecțiile pentru urechi sunt realizate din material LSR pentru o fixare mai bună și au trei dimensiuni diferite. Noua funcție "Intelligent Fit Monitoring" le permite utilizatorilor să găsească mărimea ideală a protecțiilor pentru a se bucura de maximum de confort pentru un timp îndelungat. Noile căști vin în două variante de culoare: Star Gold și Space Black.

Odată cu lansarea Xiaomi Buds 4 Pro, utilizatorii pot ajusta sunetul prin aplicația dedicată Xiaomi Earbuds, disponibilă în premieră. Aceasta oferă acces la specificații personalizate, cum ar fi modurile ANC și de transparență, Built-in Dimensional audio și conectivitatea dual-device, permițându-le utilizatorilor să își personalizeze experiențele de ascultare după preferințe. Aplicația poate fi descărcată din Google Play Store.

Xiaomi Buds 4 Pro vor fi disponibile în curând în România, la prețul recomandat de vânzare de 1249 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Xiaomi Watch S1 Pro

Acest ceas inteligent are un ecran AMOLED de 1.47 inci, cadran rotativ și sticlă de safir rezistentă la zgârieturi care asigură funcționalitatea de lungă durată. Este disponibil în două variante distincte de culoare, inclusiv o carcasă argintie cu o curea de piele maro și o carcasă neagră cu o curea din cauciuc fluor negru. Ambele pot fi personalizate cu peste 100 de watch faces pentru a fi adaptate oricărui stil. În plus, telescoapele universale ale ceasului permit înlocuirea ușoară a curelelor, sporind și mai mult versatilitatea acestui smartwatch.

Xiaomi Watch S1 Pro monitorizează în timp real informații ce acoperă peste 100 de activități sportive. Pentru alergători există și 10 programe integrate pentru a servi diferite obiective de fitness, inclusiv combinații de alergare/mers pentru începători, antrenamente pentru arderea caloriilor, de anduranță și chiar antrenamente pentru alergări în intervale, specifice pentru sănătatea inimii și plămânilor. De asemenea, oferă o serie de date și funcții de monitorizare a sănătății, care acoperă numărul de calorii arse, intensitatea exercițiilor, monitorizarea somnului, pulsul și nivelul de oxigen din sânge (SpO₂).8

Xiaomi Watch S1 Pro are și o baterie care îi asigură funcționarea neîntreruptă până la 14 zile și se încarcă rapid. Spre exemplu, o încărcare de 10 minute îi asigură 2 zile de utilizare la nivel moderat. Ceasul este echipat cu un difuzor și are un algoritm AI de anulare a zgomotului ce le permite utilizatorilor să comunice atunci când îl folosesc pentru apeluri telefonice prin Bluetooth. Mai mult decât atât, Xiaomi Watch S1 Pro este livrat și cu un încărcător wireless care asigură o încărcare completă în 85 de minute.

Xiaomi Watch S1 Pro va fi disponibil în curând în România, la prețul recomandat de vânzare de 1499 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra

Fiind prima trotinetă electrică Xiaomi cu sistem dublu de suspensie, Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra promite călătorii incredibil de confortabile și sigure, chiar și în condiții de teren accidentat. Înălțarea șasiului și sistemul avansat de suspensii duale le vor asigura utilizatorilor o vizibilitate mai bună și mai multă stabilitate, indiferent de drumurile pe care se deplasează. Pentru a reduce riscul penelor de cauciuc, Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra este echipat cu anvelope mai mari, rezistente la perforare și auto-etanșe, Xiaomi DuraGel Tires, călătoriile devenind astfel mai sigure.

Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra poate atinge viteze de până la 25km/h și poate urca fără probleme pante cu o înclinație de până la 25%. Puterea maximă a motorului de 940W și bateria rezistentă le oferă utilizatorilor posibilitatea de a călători până la 70km.

Cu un corp de aluminiu ușor și rezistent la coroziune, noua trotinetă electrică suportă o greutate maximă de până la 120 kg. Dimensiunea punții de 880cm² și mânerele cu grip de 490 mm completează design-ul. Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra are și certificare IP55

Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra va fi disponibil în curând în România, la prețul recomandat de vânzare de 4999 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.