Dacă ești la început de drum, ai o afacere mică și vrei să ajungi ca YAYA baby food, adică în creștere și cu finanțare, te poți înscrie oricând la Factory Bootcamp, evenimentul unde antrenăm antreprenorii pentru finanțare.


Ana Teacă, înainte de a fi antreprenoare, a lucrat în corporație, pe domeniul financiar și resurse umane, apoi a făcut project management în zona non-profit, cercetare și politici europene și un rol de expert pe politici sociale și egalitate de șanse.

”În adâncul sufletului meu am știut că mai devreme sau mai târziu voi face antreprenoriat. În cariera mea am fost aproape de componenta de finanțări europene, programe antreprenoriale, dezvoltarea relațiilor inter și intra-instituționale de diverse tipuri – toate cred că au contribuit puțin în decizia mea de a mă apuca de antreprenoriat.”

Business mic, ambiții mari

Deși știa că ar vrea să pornească pe calea antreprenoriatului, direcția i-a fost mai clară după ce a devenit mamă. Atunci și-a canalizat întreaga ei relație cu mâncarea, care a trecut prin multe etape, de la mâncat compulsiv la îngrășat și slăbit și încercat diete, și i-a găsit un mediu în care raportul cu hrana să devină unul mai sănătos. Pentru fetița ei, dar și pentru toți părinții care trec printr-un stres enorm când apare diversificarea și întrebarea: eu ce-i dau de mâncare copilului meu?

”Știați că în medie un părinte gătește în primii ani de viață ai copilului de 3000 de ori? Asta înseamnă tot cam atâtea ore de tăiat, curățat, pasat, gătit, deseori aruncat totul și luat de la capăt. Din păcate însă, pe piață existau puține alternative cu adevărat sănătoase sau nutritive pentru cei mici, produsele fiind ultra procesate sau pasteurizate, cu termene lungi de valabilitate, cu zahăr sau alte ingrediente dubioase. Și atunci am început să mă gândesc: de ce nu există alternative pentru mâncarea de bebeluși și copii mici pe piața din România? Și după multe sesiuni de cercetare și gătit, discuții cu experți și multă inspirație de la fetița mea, a apărut și YAYA.”

Odată ce a știut ce vrea să facă, a dus YAYA pas cu pas către ceea ce este acum: mâncare sănătoasă pentru bebeluși și copii mici și mari, la borcănaș.

”Toți pașii au fost primii pași, pentru că YAYA este prima mea experiență de antreprenoriat, așa că peste toată avalanșa de informații, taskuri și decizii de luat, a venit și presiunea emoțională a primului meu pariu. Am învățat în parenting că e important să ceri ajutorul și mai ales, să apelezi la experți, așa că am făcut exact asta în YAYA: am lucrat cu un consultant în operaționalizarea unității de producție, pentru a mă asigura că îndeplinesc toate normele de siguranță alimentară, am lucrat cu specialiști în marketing & branding pentru a spune cât mai bine viziunea și misiunea noastră, și cu experți pediatri, medici și nutriționiști, alături de care am dezvoltat fiecare rețetă, pentru a asigura aportul nutritiv recomandat etapei de dezvoltare și alimentație.”

Pe lângă satul la care a apelat ca să construiască afacerea, antreprenoarea a testat fiecare rețetă, ca să fie sigură că-i place, a testat și fetița ei, au testat prietenii ei, mamele din jur și feedback cu feedback a construit un produs nou pe piața din România.

Mâncarea pentru bebeluși la borcănaș, produsă în Timișoara, este:

  • 100% naturală, potrivită pentru fiecare etapă de diversificare, de la 6 luni, vârsta recomandată de OMS, până la 24+ luni.
  • nutritivă, din ingrediente preponderent ecologice, gătite prin metode de slow cooking, la abur sau la cuptor, astfel încât să păstreze cât mai mult din nutrienții fructelor, legumelor și să contribuie la hrănirea adecvată a copiilor.
  • curată, fără aditivi, conservanți, sare, zahăr sau absolut nimic altceva artificial, dar și fără a dilua produsele cu apă & sub principiul de clean label – etichetă curată, la fel ca produsul, dar și cu o comunicare corectă și transparentă.
  • gustoasă, pentru că mâncarea de bebeluși nu ar trebui să fie plictisitoare, așa că nu ne temem să introducem condimente – de la turmeric la scorțișoară, ghimbir sau combinații inedite, cum ar fi afine cu lămâie.
  • dar și bună pentru comunitate și natură – ambalăm totul în borcane de sticlă, care păstrează în cele mai bune condiții produsul finit, dar este și cel care se poate reutiliza și recicla la infinit. De asemenea, nu lucrăm cu stocuri, așa că evităm risipa alimentară și sprijinim producătorii locali.

Ca YAYA să ajungă la raftul magazinului online, antreprenoarea s-a înscris inițial la un program dezvoltat de Universitatea Politehnica Timișoara, SUS RURAL, care prevedea dezvoltarea de întreprinderi sociale în mediul rural.

”M-am înscris în program, am urmat cursurile lor (de antreprenoriat, economie socială și resurse umane) pe când eram încă în concediu de maternitate și la final am scris un plan de afaceri. Era prevăzut un concurs de afaceri în urma cărora 20 de idei de afaceri prindeau aripi, dar și 100.000 EUR pentru a putea zbura. Am fost printre câștigători, o veste pe cât de bună, pe atât de înfricoșătoare. Fără să știu practic cu ce se mănâncă nu doar antreprenoriatul, dar mai ales antreprenoriatul în industria alimentară și HORECA, dar cu multă încredere că ideea poate să ajute mii de părinți și de copii să mănânce mai bine și să treacă mai ușor prin diversificare, am spus DA de trei ori.”

Acesta a fost sprijinul inițial, UPT oferind atât suport pe parte de administrare a fondurilor, cât și partea birocratică și mai puțin frumoasă a decontului.

YAYA Baby Food în factory by Raiffeisen

Sprijinul a venit și din partea factory by Raiffeisen, Ana fiind una dintre antreprenoarele care a trecut prin programul băncii.

”Factory by Raiffeisen a fost ca o gură de aer proaspăt. În primul rând cred că este un program foarte util pentru antreprenorii la început de drum. Pe noi cel mai mult ne-au ajutat flexibilitatea acordării creditului și rapiditatea cu care a decurs tot procesul. La început de drum, sunt multe costuri nevăzute, ai nevoie de bani, timp, flexibilitate și ai nevoie să crești repede într-un timp relativ scurt. Și consider că programul factory e ideal pentru că îndeplinește toate cerințele unui antreprenor: să ai bani disponibili, rapid, instant, să ai flexibilitate de rambursare și să poți conta pe un partener de încredere, pe termen lung, care în primul rând îți dă încredere, dincolo de finanțare.”

Ana a accesat finanțarea când era pe final de implementare a proiectului SUS RURAL, finanțat de UPT, într-o fază incipientă a business-ului.

Creditul obținut îl folosește pentru activitățile curente, de la plata salariilor, la investiții care dezvoltă gama de produse și până la activități de marketing și campanii de promovare, o etapă pe care antreprenoarea o consideră esențială pentru un business la început de drum: să construiești un brand și în jurul lui o comunitate, implicit să ai posibilitatea financiară să investești mult în marketing și să nu te oprești din dezvoltare.

Pe lângă rapiditate și flexibilitate, antreprenoarea a fost mulțumită și de experiența aplicării la acest program: a parcurs un chestionar cu multe întrebări despre business – de la idee, concept până la planificare financiară și P&L pe termen mediu – ceea ce a ajutat-o să aibă o imagine de ansamblu asupra business-ului, din toate punctele de vedere.

Relația cu echipa factory o descrie ca fiind naturală, matură și profesionistă, dar și cu o mică presiune, cumva firească când se gândea la: ”am interviu la bancă, ce mă fac?”. Odată depășit acest prag, Ana spune că a avut multă claritate în proces, transparență și știa încă de la început care sunt pașii și documentele necesare.

”Cred că este important într-un astfel de program să oferi mai mult decât susținere financiară – și asta a reușit programul factory – mi-a dat încredere în oameni și în relația cu banca, a fost mai mult decât o relație pur tranzacțională. Și cred că pentru un antreprenor la început de drum este foarte important și acest aspect. Să aibă alături parteneri, nu instituții, relații calde, umane și profesionale, care îți dau încredere în primul rând în ideea ta, apoi și finanțare.”

Ajutorul pentru business vine și din comunitate

YAYA este un business tânăr, un baby-business cum îl descrie fondatoarea, dar care a fost construit cu ajutorul comunității. Cel mai mare focus grup a constat în cei 2 ani de diversificare ai fetiței Anei, urmați de consultări cu alți antreprenori din industria alimentară sau consultanți, care au ghidat-o în etapele ce au urmat, în stabilirea gamei de produse și varietatea recomandată.

”Fiecare discuție cu părinții și potențialii clienți a venit cu recomandări, idei și sfaturi – de la rețete și tipuri de mâncare, până la idei de business sau dezvoltare de produse noi, tip snacks. Am aflat, ceea ce intuiam cumva, că este o necesitate pe piață de produse curate și sănătoase pentru cei mici, dar de asemenea este și o oarecare reticență în a cumpăra. Le-am luat pe toate în calcul și încă le primim cu deschidere, pentru că e un produs în care în primul rând trebuie să construiești încredere, iar apoi să gătești mâncarea.”

În prezent, colaborează cu medici pediatri și experți în nutriție, pentru a dezvolta rețetele, adaptate recomandărilor generale de introducere a alimentelor.

Pentru că vorbim de un business nou, Ana s-a luptat cu reticența clienților pe toate fronturile:

”Am încercat să adresez reticența personal, răspunzând la toate întrebările venite, oferind produsul pentru test, invitând comunitatea în unitatea de producție. Și s-a văzut în comenzile care cresc de la lună la lună, în comanda medie care depășește 5 borcane, la părinții care se întorc după prima comandă sau sunt interesați de abonamente, sau de produse personalizate. Ne bucurăm să avem peste 5 parteneri cu care colaborăm, de la băcănii locale, la cafenele kid friendly sau spații de joacă pentru copii. Suntem în continuare încă la început în drum, dar avem ambiții mari și ne dorim să creștem sănătos și solid, ca cei mici.”

O altă provocare a specificului acestei afaceri este termenul mic de valabilitate, care este, desigur, și o garanție a sănătății, dar care poate deveni o piedică în procesul de achiziție.

”Am colaborat cu consultanți în industria alimentară, tehnicieni și ingineri, care cunosc procesele de producție, de procesare a alimentelor, dar și cu bucătari, de la fiecare învățănd tehnici extrem de valoroase despre cum să păstrăm cât mai bine echilibrul între partea nutritivă și termenele de valabilitate. Avem diferite metode de gătire, în principal slow cooking, la diferite temperaturi, dar și răcirea produselor sau vidarea. Este foarte multă tehnică și știință în spate și mă bucur să am alături o echipă de consultanți care ne ajută și în acest aspect. Momentan suntem în proces de explorare de a găsi cele mai bune soluții de extindere a termenelor de valabilitate, pentru anumite produse, fără să alterăm calitatea nutritivă a produselor.”

Ajutorul a venit și de la producători locali, care nu au negociat cantități mari, înțelegând că sunt la început de drum și că modelul de business nu funcționează pe stocuri mari.

YAYA este și un business social, cu o misiune pe două dimensiuni. Prima este orientată către angajabilitate, având tineri NEETS (not in education, employment or training) în echipă. A doua este orientată către mamele tinere vulnerabile și copiilor lor, cărora le facilitează accesul la controalele periodice în timpul sarcinii și o nutriție echilibrată în primul an de viață al copiilor.

Planurile YAYA includ extinderea gamei, astfel încât să ajungă la 30+ produse, dar și noi categorii. Dezvoltarea brand-ului înseamnă și încheierea unor parteneriate cu spații educative pentru copii sau locuri de joacă, dar și găsirea unui retailer care să-i ajute să ducă produsele lor la scară mare, zi de zi.

”Pe termen lung mi-ar plăcea ca YAYA să fie un punct de referință pentru mâncare sănătoasă pentru copii, de toate vârstele, disponibil în toate lanțurile de retail modern, dar și să fie prezent în cât mai multe orașe cu puncte fizice, spații concept, care să reprezinte un one-stop-shop în ceea ce privește alimentația bebelușilor și sprijin pentru părinții la început de drum. Un vis ambițios, la fel ca produsul, dar în care credem tot la fel de mult pe cât credem în produs. Un business mic, cu ambiții mari.”


Factory by Raiffeisen este un program destinat antreprenorilor din România, care vor să-și crească afacerea și au nevoie de finanțare, îndrumare și mentorat. Factory este programul care îi ajută pe antreprenori să creadă în ideea lor, oferindu-le resursele și climatul în care își pot pune în aplicare ideea de business. Programul acceptă înscrieri pe tot parcursul anului și oferă sprijin și finanțare pentru afaceri la început de drum, business-uri din domenii cât mai diverse. În factory cresc companii cu impact pozitiv în societate. În prezent, peste 430 de business-uri au fost finanțate prin factory, iar valoarea totală a finanțărilor se ridică la aproximativ 24 milioane de euro.